... Cu ce imi mai pierd si eu timpul :)). Ziceam ieri ca joc LoL fiindca sunt plictisita...si ca sunt destul de praf la jocul asta. Ei bine, deocamdata inca mai testez eroi. Azi am ajuns la Shen... si acum dilema mea este (mai exact primul lucru ce mi-a venit in minte de cand l-am selectat)... Is it me or he looks just like Sub Zero from Mortal Kombat? :))
Well... I am bored as hell. I have just finished all the Tv series I've been watching lately and have nothing to do. I mean I could do my luggage or tidy this whole place up, cuz it looks like a damn mess, but... I'm just too lazy for that right now. I don't wanna go out either. At least not today. This whole National Anthem's parade is getting on my nerves and I'm just so sick of queues, people, sunshine, rain and so on. Still, I wanna do something funny. I could go to the seaside, or... driving, but I just am not in either of the necessary moods to do that. I'm bored. I just wanna eat chocolate, ice cream and watch some good comedies.
Can't wait to get my room in Denmark. I'm pretty excited to start a new life, even though I know it's gonna be pretty hard. Can't wait to meet new people, make new friends, forget all the shitty things, work, go shopping, have projects done again, maybe start my own business :>. God knows. I'm pretty excited about College.
Oooor... maybe I'm just bored and not willing to do anything about it because I'm too lazy for that as well. I really need to play Word of Warcraft :)). I miss doing that... and I suck at League of Legends.
Dupa 3 saptamani... mi-am dat jos gipsul. Mi-am dorit asta de atat de multa vreme... si acum incep sa cred ca a fost cel mai prost pas pe care il puteam face. Imi dau seama ca o durere exteriorizata, vizibila, este mult mai suportabila decat una interiorizata. Cand este vizibila, automat primesti protectie, esti sustinut (vezi gips), si cand durerea nu mai este atat de vizibila si iti pierzi sprijinul... atunci incepe adevarata durere. Atunci intreg organismul lupta singur, fiecare apropiere de sfera durerii aduce un nou val, imens, de suferinta... si chiar cea mai mica zgarietura ori atingere poate provoca leziuni.
Atunci cand rana pare sa se vindece, ei bine, abia atunci incepe durerea adevarata.
Nu stiu daca este strict valabil pentru rupturi osoase sau este o cugetare generala. Tot drumul de intoarcere de la spital m-am gandit la asta, si tind sa cred ca nu este asa. Doctorul zicea ca poate dura pana la cateva saptamani sa pot strange dinnou pumnul. Degetele mi-au ramas intepenite si fiecare exercitiu forteaza si aduce arsuri... cea mai mica zgarietura acum se resimte mai puternic ca niciodata... si cea mai mica atingere. Nu mai am control asupra propriei maini (din incheietura), daca o las nesustinuta cade si doare :|. Nu inteleg. Poate ca m-am grabit sa ma declar vindecata. Poate ca inca nu a sosit timpul... poate ca nu noi decidem cand o rana este vindecata, ci doar timpul poate face asta... si poate ca ne dam seama ca a trecut abia cand nu o mai sesizam si realizam dintr-o data ca a trecut ceva de cand nu ne-am mai gandit, nu am mai simtit... nu a mai durut.
Oricum, o persoana inteleapta imi spunea candva "ce isi face omul cu mana lui se numeste lucru manual". Mi-am facut-o cu MANA mea ... ironic. TOATA durerea... poate e normal sa suferim, dar intr-o zi, sper, vom fi suficient de puternici si de norocosi sa uitam.
Zilele astea am stat mai mult pe la tara sa ma oxigenez... sa-mi curat mintea de toata poluarea orasului astuia nenorocit. In fine, speram sa pot medita mai mult la problemele nerezolvate ale stelelor, dar sincer... nu prea m-am putut concentra nici macar la filosofii de doi bani. In schimb, din lipsa de tehnologie prea avansata si multumita scumpului meu Blacky, m-am axat mai mult pe studiul personalitatii umane, mai exact treaba aceea legata de personalitatea caine vs personalitatea pisica.
Internetul (mai ales in ceea ce priveste site-urile straine) ofera foarte multe informatii legate de acest subiect. In orice caz, am reusit in sfarsit sa inteleg exact ce presupune acest lucru. Intotdeauna am crezut ca am personalitate de pisica, pentru ca obisnuiam sa ma consider singuratica, rea, mi se spunea ca sunt ca o pisicuta, ca imi place sa ma alint singura, uneori chiar ca sunt parsiva ca o pisica... eram alintata cu nume precum "pisicuta", "motanas", "pisoi" samd... desi daca stau sa ma gandesc mai bine, poate ca nu suna foarte bine sa fiu alintata "catea"sau "javra":))... chit ca nu exclud asocierea mea cu asfel de nume de alint. In orice caz, de cand ma stiu, singura mea interactiune cu pisicile consta in a le tachina, a le lasa sa ma zgarie de dragul chinurilor pe care le suportau. Niciodata nu am suportat matzele... ma enerveaza terbili, fara ca macar sa stiu de ce. Nu de putine ori am fost intrebata ce am cu ele si sincer, niciodata nu am stiut sa dau un raspus, cum nici acum nu stiu, insa de fiecare data am simtit aceeasi ingrosare a pielii si necesitate de a spune ca sunt scarboase, parsive, deloc loiale, prea egoiste, lenese samd. pe cand, daca as fi fost intrebata de caini... aveam cele mai dulci cuvinte.
Acum ca am citit mai multe despre "diagnosticarea" personalitatilor noastre animale, mi-am dat seama ca doar o masca a mea era felina, adevarata mea personalitate este 100% canina. Citisem despre personalitatea canina ca se manifesta in special prin extraversie, necesitatea de a avea permanent pe cineva aproape, dependenta si loialitate fata de cei apropiati, fire jucausa, mereu activa, mereu pe fuga si despre aceea felina ca este specifica firilor introvertite, ce se simt suficiente siesi, ce prefera sa stea in casa, mai egoiste, pot renunta mai usor la oameni in favoarea propriilor principii si valori morale, comode, se complac in tot, nu lupta decat in cazuri extreme pentru ceea ce vor. Eh, apoi, urmarind jucausul meu "copil", Blacky, am realizat ca nu degeaba spune mami ca imi seamana mie in totalitate... si nu degeaba nu mi-e frica de caini si ii iubesc atat de mult.
Si tot cu gandul la teoria asta am inteles de ce sunt persoane pe care nu le pot intelege :)) si le judec pentru firea pasiva. Si da, majoritatea au cel putin o pisica. Aparent vorba doar de diferentele dintre noi. Sigur ca daca am spus ca nu inteleg iubitorii de pisici, pisicile si personalitatile asociate acestora, nu inseamna ca nu ma atrag, nu ma fascineaza sau am ceva cu acestea.
Era doar un fapt divers :). All my dog people should know.
How many of you really freak out when something new is about to happen?
M-am obişnuit atât de mult cu toate chestiile astea mărunte, cu programe prost întemeiate, cu speranţe, cu aşteptări idioate, încât acum, când mă apropi de schimbări majore, realizez că sunt într-adevăr o "control freak".
Mi-e atât de teamă de clipa în care toate sentimentele de acum, atât bucuriile cât şi durerile, vor dispărea şi vor rămâne doar umbre a ceea ce trăiesc acum, amintiri la care îmi va fi frică să mă mai întorc. Viaţa merge înainte dar mi-e frică să înaintez cu ea. E ciudat să mă regăsesc aici. Poate e doar un moment mai melancolic dar mi-e frică să mă maturizez, mi-e frică de acea independenţă mult aşteptată, mi-e frică de singurătatea clipei, de oscilaţii, de "linişte". Îmi place haosul momentului, îmi iubesc prietenii credincioşi ... şi da, chiar nu vreau să plec prea curând. Urăesc când fac lucruri pentru viitorul meu şi-mi neglijez prezentul.
Dacă aş putea trăi mai multe vieţi, dacă aş fi nemuritoare... aş rămâne aici până ce aş termina de savurat şi ultima picătură din seva prieteniei şi a tinereţii. Pentru prima dată chiar mi-e frică. Am tendinţa să exagerez cu tot, crizez aiurea... dar ştiu că nu îmi pot lua prietenii cu mine decât în inimă şi, din păcate, nu este suficient.
... Vreau să pot aprecia mai mult la momentul potrivit. I don't wanna make a memory.
Am plecat azinoapte, târziu, la Călimăneşti la mami şi la tati. Mi-am dat seama cât de specială mă vor face să mă simt eu dimineaţa. Nu ştiu de ce este atât de importantă pentru mine ziua aceasta... în fiecare an. Pun mare preţ pe ea chiar dacă poate nu am lăsat până acum să se vadă.
M-am trezit cu nasul înfundat şi roşu în gât, după un coşmar... fredonând "Astăzi e ziua ta...". Deşi nu am cea mai bună stare... sunt fericită. Când am ajuns de dimineaţă acasă am fost surprinsă când am găsit 58 de mesaje de "la mulţi ani"... 58!!! Şi este abia 10 dimineaţa. Vai, 10 fix chiar <3.
Nu ştiu pentru câţi din aceşti oameni chiar contez... dar şi dacă pentru 10% din ei însemn cu adevărat ceva, sunt extraordinar de fericită!
Mulţumesc enorm tuturor celor ce s-au gândit la mine astăzi şi mi-au scris ori m-au sunat!
Here I am... standing here... S-a terminat şi bacul. Recunosc, nu m-am stresat deloc cu el, nu am învăţat nimic, mai mult din ambiţia de a-mi vedea adevărata valoare de 4 ani (îmi permiteam oricum luxul fiindca nu îmi trebuie media de la bac) şi am avut o surpriză extraordinar de plăcută. Aparent s-a meritat să fiu atentă la ore în cei 4 ani de liceu, chit că nu am fost chiar cel mai exemplar elev la capitolul prezenţă. Sunt foarte fericită din acest punct de vedere. Am avut nişte profesori care într-adevăr au reuşit să se facă ascultaţi şi auziţi şi să-şi lase amprenta asupra mea.
Pe de altă parte sunt melancolică. Simt cum ceva din mine lipseşte mai mult ca niciodată. Mi-am schimbat buletinul (la 19 ani)... mi-am schimbat vechile obiceiuri, dorinţele, ambiţiile şi cam tot ce mă definea superficial. Mi-am schimbat mediul şi în curând voi schimba şi ţara. Prefixul la anu. N-am niciun fel de dorinţă pentru mâine. Mă simt dezamăgită şi totodată împlinită. Material am tot ce mi-aş putea dori. Nu cred să îmi lipsească nimic. Profesional asemenea... în rest mă simt descoperită. Ca şi cum aş purta totuşi o haină, însă una veche şi cu multe găuri şi cârpeli... şi plină de praf. E totuşi o haină, îmi ţine de cald... dar...
Mda. M-am culcat târziu azinoapte şi de dimineaţă am avut un moment de "somnambulism" :)))). Poate şi de-asta vorbesc acum atât, poate de-asta am chef să trăncăn... poate că nu ştiu. Mi-e somn şi mâine schimb sufixul. Mâine ar trebui să fie special... dar n-am nimic în plan. Mă tem că va fi o zi ca oricare alta în care mă voi strădui să uit că mi-am dorit ceva special.
