sâmbătă, septembrie 10, 2011

Pagini scrise in trecut

Uneori... rămânem blocați în timpuri pe care știm că nu le vom mai regăsi vreodată. Uneori filosofăm cu stupoarea specifică necunoscutului, milioane de variante pe care le-am fi trăit atunci dacă nu am fi fost atât de blocați în acum. Sunt timpuri pierdute... toate acestea. Inutil mai privim spre străzi goale pe care obișnuiam să ne lăsăm purtați de vânt și de iluzia unor sentimente pierdute.
Resimt în mine un frig infernal de iarnă, îl simt acum, căci atunci eram fermecată. Resimt frigul și durerea în oasele zdrobite acum. Resimt o liniște specifică străzilor lungi, întortocheate și line pe care obișnuiam să le colindăm. Resimt pacea autobuzelor goale și mohorâte. Mă îndrept întru acolo și mă opresc într-o stație. Mereu este ceva legat de noapte, stele, o stație de autobuz, un bețiv timid, un tremur, o sărutare, o lumină roșie pe cer, în depărtare. Îmi plăcea să caut semne, îmi plăcea să visez... obișnuiam să cred.
Nu mai am de mult talent. Nu mai am de mult inspirație... și totuși mi-aș dori să te mai cânt măcar o dată în imnurile mele. Mi-aș dori să pot să-mi amintesc cum este să scrii... mi-aș dori - nu pentru tine, ci de dragul meu - să mai pot simți o dată pe viu fuga aceea copilărească, sentimentul fals - dacă nu a putut fi real - iluzia unei posibile romanțe vii. Mi-aș dori să mai vărs o lacrimă, să mai pot. Mi-aș dori să mă pot întoarce pe străzi străine cu denumiri turbate... pe acele vej-uri pe care speram că aveam să îmi petrec urătorul interval, la fel de lipită de tine cum am încercat să fiu mereu. Aveai ceva celest ce mă atrăgea mereu.
Fiecare din noi... ne naștem o singură dată, dar murim de mai multe ori. Renașterea aduce cu sine rănile trecutului. Sunt adormiri din care ne trezim, dar nu mai naștem. Tu încă nu te-ai născut. Din păcate nu am avut eu forța să fac asta... dar eu, eu mă simt moartă aici. Sunt încă pe aleea lui 3513 sau 3515 și încep să uit. Nici nu mai știu și totuși doar așa mă mai menâin vie. Bântui locurile acelea. Dar nu vei știi niciodată. Nu vei știi ce e real și ce e poveste.

Prea târziu am înțeles. Ceartă-mă că am iubit... dar nu regret. Acum am demnitatea să văd și să înțeleg. E bine tot ce a fost. Exact cum a fost. Am avut totul.

Mă mulțumesc cu gândul că nu vei citi vreodată.

Drum retrovers.

Niciun comentariu:

Despre bucuria de a oferi

Astăzi a fost despre bucuria de a oferi. De fapt, luna decembrie despre asta este. Nu știu cum se face dar atunci când se lasă frigul... oa...