miercuri, iunie 20, 2012

În spatele gratiilor se văd tăcuți, fierbinți și triști, aceiași ochi ce-au urmărit de fiecare dată acțiunile barbare ale Celestului. Stau și de această dată neobservați, în speranța că poate vreo rază de lumină se va strecura printre crengile copacilor, reflectând Nimicul atât de Necunoscut.

Se întreabă uneori... cum e de partea Cealaltă? Cum  ar fi să zboare în voie ca o pasăre măiastră, sau să alerge cu animalele pământului printre frunze nebătătorite... ori pur și simplu, cum o fi să chicotească alături de ceilalți copii, să se joace, să danseze... Nu a știut niciodată. N-a cunoscut decât lumina pală și răcoarea gratiilor.

Niciun comentariu:

Febra copilului - cel mai mare dușman al mamei

De aproape 3 ani sunt mamă. De când eram copil visam la acest moment. Îmi imaginam mereu că se constituie numai din amintiri frumoase și c...