sâmbătă, octombrie 13, 2012

Exegeză

Simt o sminteală profundă asupra mea. Parcă am deschis ochii și mă văd pe mine însămi, din exterior... și mă îngrozesc. Azi pot lua ochii oricui și pot privi din punctul lor de vedere. Și mă îngrozesc. Azi trăiesc un coșmar concretizat în imagini și culori fade, mă depărtez de tot ceea ce era Adevărul meu și mă îndrept spre Adevărul lor, iar Realitatea este undeva la mijloc. Îmi doresc să pot opri cumva aceste voci meschine din capul meu ce mă hulesc, ce mă împing la pământ și-mi incinerează cu răutate sufletul. Rămân un cadavru părăsit de conștiință, hulit și bătut de brumă. Am ochii deschiși, dar degeaba dacă m-a părăsit sufletul. Cu sufletul mort trupul mi-e incapabil, e o carcasă goală fără valoare. Mai bine să se degradeze, să hrănească pământul, să hrănească animalele ce sunt mai demne decât el: halcă de carne putredă și necistită. 

Niciun comentariu:

Despre bucuria de a oferi

Astăzi a fost despre bucuria de a oferi. De fapt, luna decembrie despre asta este. Nu știu cum se face dar atunci când se lasă frigul... oa...