Cum îşi bat unii joc de ce a mai rămas din valorile noastre

Am vrut de multă vreme să mă pronunţ, dar am preferat să mă abţin. Am zis că în acest moment ce ar trebui să fie ceva mai liniştit pentru existenţa mea, nu are niciun rost să mă agit. Totuşi, nu! Suntem în plină campanie electorală. Duminică (2 noiembrie 2014)  mergem să ne exercităm dreptul la vot. Trec peste faptul că nu avem niciun candidat curat, niciun lider evident care să se remarce prin puterile sale. Sunt câteva figuri care poate, cu mai multă susţinere şi cu un ochi închis ar merita funcţia, dar oricum au şanse limitate. Şi ştiţi ce? Până când să mai închidem ochii? Este evident că ne aflăm, încă o dată, în situaţia de a merge la urne numai pentru a avea o ştampilă lipită pe spatele cărţii de identitate. Este evident că nu avem ce schimba cu opţiunile actuale. Toţi au scheleţi... sau poate chiar cimitire... în spate.

Prin natura mea şi dată fiind pregătirea pe care încerc să mi-o formez, am tendinţa de a ierta. De fapt, acesta este un mare handicap al românului. Suntem împăciuitori şi fiindcă oricum ne calcă toţi în picioare, ne retragem uşor şi lăsăm să treacă. Până când, fraţilor? Am spus de atâtea ori că ţara asta frumoasă, o ţară pentru care se rostogolesc în mormânt un Decebal, un Eminescu, un Brâncuşi sau un Porumbescu... o ţară pitorească plină de valori, ţara unor ţărani simpli, muncitori, credincioşi... această ţară este subjugată şi călcată în picioare de nişte nonvalori, de nişte barbari care au câştigat prin delăsarea unor oameni simpli.

Românul a fost mereu un om bun. De-asta s-au ridicat câte unii pe spatele românului. Şmecheria, hoţia şi manipularea s-au ridicat împotriva românului de rând care îşi vedea săracul, mai mult sau mai puţin liniştit, în continuare, de oile sale. Bun. Am făcut o introducere cam lungă şi vă răg să mă iertaţi. Aceasta este România noastră frumoasă! Nu aceea pe care încearcă să ne-o unească un plagiator, un hoţ sau o blondă.

Am fost acuzată de mai multe ori că aş avea o anumită apartenenţă politică. Da, din punct de vedere istoric şi cultural am simţit mereu o atracţie faţă de o filosofie politică pe care nici măcar membrii respectivului partid nu o mai cunosc. Aşadar se anulează. Partidul pe care l-aş susţine, din păcate, este mort. Traseismul politic centrist-fundist este valabil astăzi pentru orice partid. Nu am găsit nici măcar un om politic care să mă reprezinte, deci cu atât mai mult nu un partid. Stăm cu toţi în umbra unor incompetenţi cu buzunare gigantice care nu se mai satură de furat.

Şi totuşi... până acum am tăcut. M-am mai exprimat pe alocuri...dar tot domol. Am înghiţit toate atacurile politice din ultima perioadă. M-am uitat cu scârbă la politruci care se împroşcau cu noroi numai în speranţa că astfel vor minimiza gunoaiele din ograda proprie. Am asistat la un meci de box continuu, plin de lovituri care mai de care mai impresionante... şi totuşi, toate, înscenate. Fiecare adversar a ştiut la ce să se aştepte. Nimeni nu a fost luat prea tare prin surprindere. Locurile vulnerabile erau mult prea evidente.

Ne-am străduit în atâtea rânduri să ne alegem un candidat, un favorit. Am pornit de la ideea răului mai mic şi am ajuns să ne dăm seama că fiecare are în spate o Sodomă. Am privit cu scârbă gunoaiele din campanie, jocurile de scenă, denigrările subite şi tot ce a mai venit. Am privit cum diverşi candidaţi s-au arătat de-a dreptul imbecili, considerându-ne pe noi mai cretini decât suntem... am văzut un Ponta care, dincolo de milioanele motive pe care mi le-a dat să îmi doresc să îl antipatizez, s-a găsit să îmi pozeze în creştin. Încerca să ajungă la inima electoratului simplu, frumos, curat, pur românesc, prin intermediul unor pretexte de-a dreptul jenante: într-o ţară ortodoxă, Klaus Iohannis nu poate fi preşedinte întrucât are altă profesiune de credinţă. M-am amuzat apoi, cu mult sarcasm, pe seama imaginilor ce împuiaseră facebookul, cu un Ponta monahizat. S-a găsit el marele apărător al credinţei! Nu e prost băiatul... Ştie că avem o ţară protejată de Dumnezeu. A văzut cozile infernale ce se formează la moaştele sfinţilor şi cum bisericile devin neîncăpătoare de sărbători. Ştie că suntem atât de săraci şi de bătuţi de soartă încât singura noastră speranţă rămâne Dumnezeu. Într-o lume în care statul nu ne asigură nimic, nici măcar un loc de veci la sfârşitul vieţii, o lume în care trebuie să plătim şi apa care cade din cer, o lume atât de infectă încât trebuie să îmbogăţim buzunarele parlamentarilor în timp ce noi nu avem ce pune pe masă... e firesc ca singura noastră speranţă să rămână Providenţa. E firesc să ajungem să ne rugăm pentru minuni, să aşteptăm ca sfinţii să facă ordine şi să-i alunge pe cei care nu se mai satură de furat!

În orice caz, nimic nu m-a provocat şi nu m-a iritat atât de tare precum ultima veste. Cum îşi poate permite acest impostor, plagiator şi mincinos cu figură de Micky Mouse să îşi bată chiar în halul ăsta joc de noi?

Am auzit, întâmplător, că ultima găselniţă a PSD-ului este icoana Părintelui Arsenie Boca, pe spatele căreia scrie "Sfinţit - Votaţi PSD!". ???????????????????????????????

Nu găsesc nici onomatopee, nici cuvinte potrivite pentru a exprima ceea ce simt acum. Nu înţeleg. Efectiv, nu înţeleg cum îşi pot permite să fie atât de mizerabili! Un partid care este descendent din comunism, un partid care, în 28 noiembrie 1989, a omorât pe acest om, acest sfânt care nici nu are nevoie de recunoaşterea BOR pentru a se ridica deasupra întregii ortodoxii româneşti, un sfânt la care întregul popor are evlavie... Cât de ticălos poate fi acest partid să se folosească şi de ultima valoare a românului simplu??? Părintele Arsenie Boca nu ar fi acceptat nici într-un milion de ani să îi fie asociată imaginea mamonei. Chiar nu au nici măcar o limită?

Ne-au fost călcate în picioare toate valorile: morale, intelectuale, sociale, culturale, economice, politice... acum şi spirituale? Noi chiar nu mai avem dreptul la nimic? Cât vom continua să ne mai afundăm în temniţa aceasta? Până când ne vom mai lăsa martirizaţi politic de nişte torţionari fără suflet, de nişte oameni care şi-ar omorî şi propria mama pentru bani şi putere, de nişte monştri ahtiaţi după putere şi aur. Acum chiar cred că profeţia lui Ioan se împlineşte: fiara roşie cu chip de miel se arată!

Românilor, până când vom mai trăi în mizerie şi sărăcie? Până când ne vom mai lăsa omorâţi prin spitale de anumiţi medici dezinteresaţi, şperţari sau măcelari? Până când vom mai alege să votăm găleţi şi pixuri? Uitaţi-vă puţin în interiorul vostru, uitaţi-vă în jur... gândiţi-vă la ce vă doare, gândiţi-vă la ceea ce vă doriţi şi nu puteţi avea... şi acum gândiţi-vă la ce veţi face duminică. Ştiu, timpul este mult prea scurt. Suntem confuzi şi ameţiţi. Avem nevoie de puţină muncă de cercetare şi de autoconvingere. Încotro ne îndreptăm? Ne mai lăsăm manipulaţi şi fraieriţi? Oare chiar suntem atât de slabi...?

SĂ NE FIE RUŞINE CĂ AM LĂSAT ASEMENEA SCURSURI SĂ AJUNGĂ SĂ CONCUREZE PENTRU BINELE NOSTRU!

De toamnă

 Mi-e dor de copilărie, mi-e dor de linişte

...
De fiecare dată când plouă tomnatec şi cerul este acoperit de nori cenușii, când atmosfera miroase a frunze uscate şi a prospeţime... mi se face dor de grădiniță sau de plimbările lungi prin campusul de la MV. Atunci ploua mereu... şi eu, doar cu şorţul de un alb imaculat... şi câteva cărţi în braţe... mergeam agale spre un alt laborator. Uneori simt că mi-am ratat cariera în ziua în care printre lacrimi am semnat lichidarea. Ştiam că nu fac bine... dar mă autodeterminam să cred că fac asta pentru a avea ce-mi doream atât de mult. Ştiu că balanţa a fost înclinată corect, ştiu că dragostea unui suflet ce se dezvoltă în tine depăşeşte orice piedică şi remuşcare...dar viaţa oricum nu este niciodată aşa cum o visăm...
... acum văd norii plumburii şi-o pânză de păianjen în gard. Mai cade câte-o frunză arămie din bolta vecinilor, aşa cât să mă trezească. Să nu cred că urmăresc un simplu tablou. Şi păsările rătăcite zboară frenetic. Nici ele nu ştiu încotro.
Tu dormi... dormi suflet împăcat şi visezi la viaţa ce va să vină. Visează, puiule, acum cât încă mai poţi, cât încă ţi-e visul ne-ntinat, căci va urma o vreme când doar în vis vei mai putea contura speranţe.

M-am săturat de politruci!

Fraţilor... m-am săturat de pălăvrăgeli politice.
M-am săturat să trăiesc într-o ţară de parşivi, de idioţi şi de susţinători ai lor.
Mi-a ajuns cuţitul la os. Cel sătul se ţine cu mâinile de burtă şi face pe grozavul în timp ce flămândul e prost şi nu are voie să scoată două cuvinte.
Trăim într-o ţară ce nu ne mai plăteşte existenţa...
... într-o ţară plină de intelectuali, de doctori plagiatori şi incompetenţi, de profesori slab pregătiţi dar cu pretenţii de respect...
... într-o ţară în care trebuie să iertăm bieţii politicieni din funcţii care nu fac nimic decât să ne promită. DA MAI DUCEŢI-VĂ ÎN MAMELE VOASTRE! Voi cei ce faceţi şi voi cei ce susţineţi şi încurajaţi aşa ceva... nu ştiţi ce înseamnă foamea, ce înseamnă durerea, ce înseamnă să nu aveţi unde să mergeţi acasă, ori să nu aveţi ce pune copiilor pe masă. Voi ştiţi cum este România noastră? A muritorilor de rând care trăiesc de pe o zi pe alta aşteptând să-şi primească salariile de la nişte angajatori care doar promit, a celor ce nu îşi permit luxul de a visa la ziua de mâine şi ajung să dea mai mult pe medicamente decât primesc... a celor ce caută locuri de muncă şi deşi au studii acceptă joburi ce nu necesită calificare şi se mulţumesc cu salariul minim pe economie.
SĂ VĂ FIE RUŞINE tuturor celor ce încurajaţi astfel de comportamente şi nu luaţi atitudine.

De când e drept să nu avem aspiraţii? Să ştim că nu vom avea pensii... că nu ne vor lăsa măcar să ajungem la pensie că ne îmbolnăvim de inimă până atunci. De când e corect să ne despărţim familiile pentru a putea supravieţui? Familiile ne pleacă în afară că aici nu mai au nicio şansă de a-şi câştiga nici măcar pâinea cea de toate zilele. Ne pierdem onoarea, ne pierdem curajul, pierdem tot. Suntem reduşi la tăcere de nişte inculţi, nişte imbecili, nişte hoţi, nişte şmecheri care ştiu exact cum să manipuleze "prostimea"! Noi, în viziunea lor, suntem prostimea! Aşa am ajuns. Murim pe capete. Ne pierdem sufletele. Suntem depresivi şi o ducem îngrozitor.
Şi ei ne spun nouă că au făcut pe mama lor să o pieptene. Chiar aşa oligofreni suntem? Şi mai sunt unii care ne interzic să vorbim. Vă trimit şi pe voi în mamele voastre să fiţi muritori de foame, să aveţi cuţitul la os, să nu vă puteţi ţine copiii în facultăţi, să vă mai văd dacă mai puteţi susţine ce susţineţi şi mai puteţi reduce pe cineva la tăcere când îşi exprimă minima părere. Să vă fie ruşine!


Şi aşa... de final... de când într-o ţară normală un om ce doar citeşte ziarele sau se uită la ştirile de la ora 5 ori îşi bea cafeaua de dimineaţă pe Antena 3 este îndreptăţit să se considere expert în chestiuni de jurnalism, Mass-media sau relaţii publice? Faceţi-vă fraţilor treaba în domeniile noastre şi nu vă mai consideraţi experţi în ceva ce nici măcar nu ştiţi cu ce se mănâncă. Când veţi avea studii de specialitate, lecturi de profil sau publicaţii în domeniu voi accepta să îmi predaţi mie. Până atunci reţineţi-vă măcar intenţiile de a face pe docţii.