luni, aprilie 25, 2016

Timpul nostru...

...si din toata lumina pe care o aprindeam cu speranta si nerabdare intr-un final de aprilie la fel de obscur...n-a mai ramas decat intunericul unei camere prea calde si lumina discontinua a unui ceas dereglat.
S-a luat curentul o secunda, cat am uitat sa mai respir. Si a repornit, odata cu bataile inimii mele mult prea zdrenturoase.
Cand esti mic iti imaginezi ca viata de "om mare" te va face sa fii mai puternic. Atunci crezi ca scapi de monstrii ascunsi in spatele dulapului si de umbra proiectata de cate-un far ratacit, pe tavan... Ei bine, in realitate se pare ca monstrul creste odata cu noi...si fiindca dulapul nu ii mai este suficient ca ascunzis, vine pe furis, in intunericul noptii si se ascunde in noi. Asa se face ca adultii ajung sa aiba suflete negre si sa le fie cel mai frica de ei insisi...

... Si ceasul continua sa licareasca rosu. Intr-un intuneric mult prea negru. Linistea asurzitoare imi fierbe sangele. Uit unde sunt, uit ce-am in jur, ma mut intr-un camp de lupta interior de unde ma mai intorc, din cand in cand, trezita de-un oftat senin. Doarme copilul... Si nici nu stie ca langa el se duce o lupta pe viata si pe moarte. N-are habar ca atunci cand va deschide ochii, lumea ii va smulge aripile cu o brutalitate incredibila si-l va transforma din inger in muritor... Si va avea griji, si-i va curge sange rosu prim vene negre... Cu 60 de batai pe minut...cam cum curge si timpul rosu de pe televizor... In prea negrul intuneric... E dereglat. M-as ridica sa il aduc in prezent, caci a ramas in trecut... In urma... Mult prea in urma... Intr-un timp pe care oricat l-ar indica, nu-l va mai putea retrai vreodata. Si ticaie...si eu, ca intotdeauna, aman. Si-l las asa. In loc sa-l corectez, ma chinui o noapte sa traiesc debusolata in intuneric, fara a-mi recunoaste prezentul mult prea umbrit de un timp trecut... In speranta ca pana dimineata se va regla, sau poate pana la urma va veni cineva si-l va seta... Sau poate nu va mai fi nevoie...
Si uite-asa ma trezesc tarziu si fug sa recuperez un timp pierdut... Si alerg sa fac ceva ce nu am facut la timp din comoditate... Dar e mai greu. Asa ca ma intorc acasa cu gandul de a regla ceasul... Dar e tarziu. Altcineva a facut-o deja. Dupa propriul ceas. Si chiat daca nu corespunde in totalitate ceasului meu...ma complac in ideea ca niste minute nu sunt neaparat importante... Si asa aleg sa traiesc timpul altcuiva. Pana intr-o zi cand se ia din nou curenul pret de-o reapiratie...iar timpul o ia de la zero. Oare acum voi regla ceasul?
E intuneric. Vad in fundal un licarit rosu mascat de un intuneric infernal. E noapte...si trece...

Dar vine dimineata si dimineata intotdeauna doare.

Niciun comentariu:

Febra copilului - cel mai mare dușman al mamei

De aproape 3 ani sunt mamă. De când eram copil visam la acest moment. Îmi imaginam mereu că se constituie numai din amintiri frumoase și c...