Nu cred că poate
trece o săptămână fără să auzim – la radio, TV, la vecini, prieteni, colegi de
serviciu, etc etc – cât de toxică este mâncarea noastră cea de toate zilele... și cu toate acestea trecem
nepăsători pe lângă informații, poate renunțăm o zi la puiul procesat, poate ne
gândim de două ori înainte să cumpărăm un suc total artificial... sau poate nu
ne impresionează cu nimic și mergem mai departe, că doar n-o fi ăla chiar așa de negru, nu? Mi-a venit
în minte un titlu pe care l-am văzut zilele trecute, întâmplător, pe ecranul
calculatorului, în timp ce făceam altceva: „Jamie Oliver a câștigat procesul cu
McDonald’s! Mâncarea lor este NECOMESTIBILĂ!” Păi... bravo lui! Oarecum toți
eram conștienți de asta. Eu, una, am ani buni de când nu mă mai ating de așa
ceva, tot din cauza unei treziri forțate pe care mi-a dat-o fierea (uneori e
bine să avem organe sensibile și disfuncționale, ne mai blochează cât de cât
din a ne sinucide lent, dar sigur). Apoi mă gândesc la o poveste șocantă pe
care am citit-o recent într-o carte rusească. Protagonista (*poveste reală)
primea zilnic la micul dejun o cană cu ceai cald din partea soțului în care
(aflase mai târziu) îi strecura un praf care avea rolul de a distruge încet dar
sigur organismul astfel încât, în cele din urmă să moară. Păi... nu este nicio
diferență între asta și ce facem noi, total INCONȘTIENȚI.
Acum să vă
povestesc cum am ajuns eu să mă trezesc... până să rămân însărcinată am avut
niște ani în care am cochetat cu vegetarianismul. Îmi plăcea ideea de a mânca
sănătos (nu pot spune că o făceam neapărat din milă față de animale,
ci...strict că voiam un corp sănătos). După ce a apărut cel mic, toată lumea
m-a forțat să mănânc iar carne, să revin la toate obiceiurile mele alimentare
(pe care până azi le consideram sănătoase). De la început mi-am propus să țin
copilul departe de mâncare procesată, de hrană la borcan, pufuleți, sticksuri
și alte porcărioare care erau menite să facă viața părinților mai ușoară (pe
termen scurt). Și am rezistat tentației... un an. După un an, parcă mi-a șters
cineva din cap cu buretele toate ideile de hrană sănătoasă, toate principiile
alimentare pentru care militam, tot. Asta fiindca eram prea disperată că puiul
meu moare de foame. Nu mai mânca nici ciorbe, nici piureuri, nici tarte de
casă, ca altă dată. Acum singurele lucruri sănătoase pe care le consuma erau
fructele (care, slavă Domnului, toată vara au fost din curte), stafidele și
restul fructelor confiate, pâinea (sper!) și laptele matern (deși la câte
otrăvuri consumă sursa...). Copilul meu de un an și... nu foarte mult... a
ajuns să mănânce pufuleți, chipsuri, sticksuri, cartofi prăjiți, înghețată și
câte și mai câte, numai pentru a nu avea burta goală și pentru că trăiam sub
frustrarea că alți copii mai mici ca el mănâncă și nu mor, dacă tot refuză
mâncarea, măcar nu are burta goală și cu punga de cartofi artificiali și
extrasărați în mână îmi pot face și eu liniștită și în liniște cumpărăturile,
căci va fi prea preocupat. MARE PROSTIE.
Totul până când
m-a scuturat Dumnezeu... și la o înghețată londoneză infestată cu e-coli am dus
un război de viață și de moarte. O săptămână m-am transfigurat... am făcut
febră musculară schimbând scutece și roșu în gât de la câte rugăciuni am
înălțat pentru a mi se face copilul bine... Într-un final, printr-un tratament
intuit bine am reușit să îl pun pe picioare (din cauza experiențelor patetice
de-a dreptul trăite astă iarnă la secția de pediatrie din Râmnic am jurat că nu
mai merg cu el acolo. În caz de urgență maximă fug la Sibiu sau la MS Curie,
unde știu clar că am de-a face cu altceva.. așa că deocamdată am uzat de
cunoștințele mele medicale, de internet și de intuiția maternă și l-am făcut
bine acasă). După acest moment, scaunele reglându-se, vărsăturile dispărând și
la fel și febra, am considerat că trebuie să iau acest repaos alimentar al
copilului de o săptămână drept un semn că trebuie să îmi revizuiesc comportamentul
și să reîncep să mă preocup mai mult de ce știu eu și ce îmi spune „cartea”,
decât de ce spun alții. Deci, am zis că este momentul să merg la hypermarket și
să aleg pentru mine și copilul meu numai mâncare sănătoasă. Aveam pe listă,
printre altele, veșnicele fructe confiate, avocado (pe care îl recomand cu drag
tuturor, chiar și scepticilor), lime, biscuiți, ceai, paste, lapte... și în
rest orice snack sănătos care ar putea fi util burticii micuțului meu.
Despre avocado și
lime... nu am putut afla decât țara de origine. Mai mult nu știu... că or fi
injectate, crescute cu pesticide... Dumnezeu cu mila. Nu le-am luat de la raion
bio, dar sper să nu fie chiar așa rele. Oricum, durerea a început de la ceai
încolo. Bebele meu are obieciul de a bea în fiecare zi un ceai fierbinte de la
dozator, în timp ce bunicu-su își bea cafeaua. Este modul lor de a petrece timp de calitate împreună. Așa că m-am
gândit că nu ar fi așa tragic să nu mai cumpăr ceai de la Dacia plant, ceai
natural, vorb-aia, frunze uscate puse în pungă de hârtie, pe care să mă mai
deranjez să le strecor, ci aș putea să îi cumpăr și eu un ceai mai scump, dar
pulbere. De obicei când cumpăram alimente mă uitam fugitiv, în anumite zile,
strict dupa acele cuvinte îngroșate sau
subliniate, la care se pot dezvolta alergii, precum: nuci, lapte, ouă,
gluten. Eu mă uitam în mod specific după ouă, lapte și derivate. Dar mă bucuram
că vedem trei-patru ingrediente și niciun E. Pe sucuri ce mai apărea câte unul,
dar în rest, nimic! Ziceam că e sănătate curată... dar de unde?! Hoții de
producători știu că lumea fuge de E-uri, așa că se gândesc să
aburească prostimea cu denumiri pompoase, științifice, că oricum nu suntem noi
absolvenți de chimie încât să avem habar... vedem un acid citric, știm că e
sare de lămâie, mai ne uităm să nu aibă monoglutamat de sodiu, că știm de la
campania cu delikatul...și în rest prăpastie. Norocul meu, astăzi, că am avut
cu mine camarad de cumpărături cel mai inteligent prieten al meu, care știe
multe despre chimie și denumiri pompoase: google-ul! (ce bine cu SMART phonuri!
Take that people who are against Internet).. și am început să caut. Ei bine,
minunatul CEAI scump și renumit (nu am să dau nume), dar oricum e plin de
reclame la tv și pe internet pentru el...și e la pliculeț, conținea CICLAMAT DE
SODIU (adica E952 – normal, ei nu spuneau asta), despre care prietenul meu, la
prima referință mă anunța că este un îndulcitor cancerigen. Și mai conținea și
puțin colorant: caramel sulfit de amoniu, care este E150d care poate da
probleme intestinale când e consumat în cantități mari. Ne gândim, cât ceai să
bea? Nu, mai bine să nu bea deloc. Măceșele culese direc din măceș, uscate și
puse la răcoare nu au nici caramel și nici otravă. Am renunțat. M-am întors
spre biscuiți și am ales un pachețel de biscuți original, iar nu zic marca,
scumpi. M-am gândit că fiind slim îi
vor plăcea piticului. Până la urmă sunt dar niște biscuiți. Ce ar putea avea
rău? Făină, ulei, ou și sare. Mda. Greșit. Mai există și conservanți. Am zis să
caut conservantul: METABISULFIT DE SODIU, despre care am aflat că este E223 și
este „un compus periculos ce trebuie
evitat. Acesta poate produce reacții alergice severe atunci când intră în
contact cu pielea sau cu mucoasele” (sursa: cesamancam.ro). Apoi încep să
văd pe diagonală: alergii puternice, bronho-constricție, șoc anafilactic, și
câte și mai câte... Asta vreau eu de la niște prăpădiți de biscuiți? Și, din
păcate, și următorul pachet, de la o marcă mai fără nume, conținea aceeași
otravă. În cele din urmă am dat peste o punguță de biscuiți cu tărâțe,
fabricați de o firmă românească, fără niciun fel de otrăvuri! Minune! Deja, după
atâtea căutări m-am îngrozit.
Am plecat mai
departe după spaghete. Am zis să optez pentru o firmă italienească. Spaghete cu
ou, o delicatesă! Păi, nu au mai fost așa delicioase după ce am găsit și acolo
conservanți. Așa că m-am întors la Băneasa unde nu am găsit decât făină și apă!
Deja obosisem. Voiam să mai caut și alte bunătăți... dar am renunțat. Am
preferat să mai iau materii prime și să mă apuc de bucătărit. Nu m-am uitat la
ciocolata de menaj cât e de otrăvitoare (am luat-o cu altă ocazie), dar dacă și
aceea este, atunci mă declar moartă.
Nu spun că
trebuie exagerat. Acum se vehiculează în presă că inclusiv carnea roșie, de la
mama ei, este periculoasă pentru organism (și eu am învățat în facultate, în
primul an, cum că hormonii vacuțelor pot fi transmiși la noi, și dacă vaca are,
să zicem, hipertiroidism, ei bine, putem să ne așteptăm la surprize! Însă nu am
mers până la a crede că trebuie să o elimin definitiv din viața mea), puii din
comerț știm, că pe cât de arătoși, pe atât de păcătoși. De aceea m-am mutat la
țară, să mănânc gâini nestresate. Știu că zahătul alb nu este sănătos și că
hrănește cancerul, așa că am optat pentru alternativa mai puțin periculoasă:
cel brun... dar până când să fugim? De ce trebuie să existe atâta mâncare
aruncată în van? De ce nu poate fi mai puțină și mai sănătoasă? Asta este, nu o
să mai fim obezi. Mare pierdere! Vor pierde numai companiile ce fabrică Placebo
în cutii frumos ambalate, decorate cu vreo gimnastă „îmbrăcată-n” metrul de
croitorie. Acesta este capitalismul. Mâncătorismul. Hedonismul. Cumpătăm mult,
cumpărăm ieftin, ne bucurăm, ne îndopăm și așteptăm ca, încet, încet, să se
strice câte un șurub. Ieșim din garanție. Nu mi se pare normal să vreau să iau
ceai de fructe și în loc să găsesc la ingrediente strict fructul, să găsesc
„fructul X, 0.5%, y 23%, colorant, arome”. Când beau un ceai nu mă interesează
să mi se coloreze limba în roșu. Mă interesează să mi se hidrateze și
vitaminizeze țesuturile. Știu că și în pâine avem de toate... dar chiar așa am
ajuns?
Auzeam adesea
snobii lăudându-se cu mâncarea bio. E
drept, unii o aleg doar fiindca sunt snobi și e scumpă, nu pentru că ar
cunoaște cu adevărat beneficiile ei. Dar
cei ce o aleg în cunoștință de cauză sunt deștepți. În ziua de azi, pentru a
mânca sănătos fie trebuie să stai la țară și să trăiești din economia de
subzistență și să nu îți permiți să te otrăvești, fie să fii foarte bogat și să
ai acces la toate „trufandalele”, care până la urmă e rușinos că trebuie să
aibă acest statut. Pentru noi, ceilalți,
există două variante: fie să învățăm să facem absolut totul în casă (asta
presupunând, din start, că avem și ceva timp de sacrificat, și... bani pentru
ingredientele sănătoase), fie să ne otrăvim la fiecare ceai de dimineață și să
așteptăm să țipe organismul. Nu avem spitale și nici cimitire suficiente pentru
câți vom veni...
