Iartă, lună, glasul meu

În treacăt am observat pe cer o sferă perfectă, de culoarea mierii...
... Cândva mă lăsam influențată de magia ei. Acum nici pentru ea nu vreau să îmi mai fac timp. Nu mai sunt rac, m-am dezbrăcat de zodii... Mi-am lăsat crusta în spate, îngropată-ntr-un nisip fin și rece, fără vreun semn prea evident. Mă voi întoarce, poate, la ea vreodată. Dar nu acum și nu curând.
Mă va aduce vreo maree, întâmplător, pe-același țărm, dezvelind cu spuma, valul, comoara mea ascunsă...

... Dar trebuie să învăț să mă împrietenesc cu luna și din ipostaza de muritor... Și așa, poate, într-o zi voi dobândi chiar nemurirea.

Comentarii

Postări populare