marți, martie 14, 2017

Iartă, lună, glasul meu

În treacăt am observat pe cer o sferă perfectă, de culoarea mierii...
... Cândva mă lăsam influențată de magia ei. Acum nici pentru ea nu vreau să îmi mai fac timp. Nu mai sunt rac, m-am dezbrăcat de zodii... Mi-am lăsat crusta în spate, îngropată-ntr-un nisip fin și rece, fără vreun semn prea evident. Mă voi întoarce, poate, la ea vreodată. Dar nu acum și nu curând.
Mă va aduce vreo maree, întâmplător, pe-același țărm, dezvelind cu spuma, valul, comoara mea ascunsă...

... Dar trebuie să învăț să mă împrietenesc cu luna și din ipostaza de muritor... Și așa, poate, într-o zi voi dobândi chiar nemurirea.

Niciun comentariu:

Faptele ne definesc

Nu este zi în care să nu am cel puțin un lucru pe care să vreau să îl fac public... și cu toate astea, cu greu găsesc un moment să mai înre...