Sărbători fericite!

Fie ca aceste sărbători să fie cele mai frumoase din ultima perioadă, să vă surprindă printre cei dragi, împărtăşind momente de aur!
Iar la anul... să ne reîntâlnim în aceeaşi formulă -căci nu-mi prea surâd schimbările- ... poate cel mult mai numeroşi, şi cu siguranţă mult mai voioşi!

Crăciun fericit şi un An Nou plin de realizări!

It's over!!!

În sfârșit am dat și ultimul, cel mai important examen al anului acestuia: TOEFL-ul... Am fost împreună cu Deea la Craiova. O adevărată provocare :))... am dat într-o "scară de bloc" :)))). Arăta atât de... dezolant acel loc încât ni s-au dus toate emoțiile.
Nu a fost tocmai cel mai ușor lucru la care mă puteam aștepta dar... acum... Dumnezeu cu mila! :)

În altă ordine de idei... I have almost shit my pants on my way back :)). Oficial urăsc șoferii craioveni. Sunt mai agresivi chiar și decât bucureștenii... am condus o porțiune de drum cu foarte mari emoții...

Acum îmi e cam somn. Mă simt incredibil de bine... ca și când până acum aș fi acumulat foarte multă teamă, multe emoții, îndoieli șamd, din cauza TOEFL-ului, iar acum am lăsat totul acolo. Nu mai simt niciun pic de stres, niciun pic de supărare, de parcă furtuna ar fi trecut, norii s-ar fi răsfirat și cerul ar fi rămas perfect senin, într-o seară liniștită. De mult nu m-am mai simțit atât de bine și de relaxată!!
-partea pe care nu o pot înțelege este aceea în care aparent are legătură cu examenul deși nu aș fi crezut niciodată, întrucât am fost de o inconștiență incredibilă nepregătindu-mă în mod deosebit-

Acum aș mânca o înghețată de caramel sau niște griș cu lapte și m-aș uita la stele... sau la un film bun.
Thank God it's over! <3

Fără titlu

Astăzi e marți, zi ce niciodată nu mi-a intrat în grații. Mă gândeam ce simplu ar fi să pot semna o petiție prin care să scoatem ziua de marți din calendar și s-o transformăm în Duminică.
Azi nu mai știu nimic. Azi nu sunt eu. Azi nu mai simt nimic. Îmi vin în minte doar cuvinte mari ce nu m-au caracterizat niciodată și ale căror sensuri îmi depășesc înțelegerea. Sunt destul de persuasivă... înțeleg că nimic din ce mă doare nu există concret ci reprezintă mai curând o amintire a unei frici. Dar eu nu mai știu. Nu. Nimic.
Doar aud un permanent țipăt roșu-nchis, lovindu-se de timpanul meu, în cuvinte: "în pace...", la masculin. De ce ar ... și apoi urmează ceța, harababura de vrea/putea/crede... Nici măcar nu am proiectoare să-mi ușurez drumul prin ea. Merg ca bezmetica și mă afund într-un nimic tot mai rece. Și nu știu.
Și e liniște, dar e haos. Știu, mă "contrazic singură"... știu... nu știu. De ce trebuie făcută analiză pe text? De ce trebuie analizate și descompuse permanent sentimentele? De ce trebuie omorât creatorul? De ce? Nu mai am 3 ani să întreb, dar tot cred că întrebările esențiale nu vor primi niciodată răspunsuri... și totuși continui să întreb.

Azi e marți. Ca de obicei marțea... mi-a mers prost. Dar parcă nici nu simt. Nici nu știu. Vreau să închid ochii și să uit. Vreau să ucid un suflet. Vreau să-l ucid pe al meu.

Azi e marți.
Șapte.

Ziua voluntariatului la... CNMB!

Ieri a fost ziua națională a voluntariatului, motiv pentru care și Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" din Râmnicu Vâlcea a organizat un "târg" al cluburilor de voluntariat din oraș, unde fiecare a venit să-și prezinte "oferta".
Cum era normal, Interactul nu putea lipsi. Astfel am fost inițial eu împreună cu Radu... urmând să ni se alăture Dănuț, Viki și mai târziu Maria.
A fost destul de distractiv și, de ce nu, constructiv!






Și ce pățești dacă îți superi coechipierii:

Etapa districtuală a concursului de talente

... 3-5 decembrie. S-a terminat. Nici nu știu daca îmi pare bine sau nu. Mă obișnuisem cu ritmul acela alert... cu statul în oraș toată ziua și cu alergatul de colo colo. Multă lume în jurul meu, care mai de care mai dornici de vorbă... parcă deja îmi lipsește totul (chit că încă nu s-a terminat de tot, dar deja mi-e prea somn. Încă mă mir că m-am ridicat din pat).



Am avut de îndurat o vreme cât se poate de capricioasă, cu ploi, vânturi reci și puternice. (Doamne, mi-e atât de somn că m-am apucat să fac prognoza meteo). Ironia sorții e că acum parcă ar vrea să iasă și soarele din nori.


Ați văzut bannerul strâmb din centru? :)) Motiv permanent de șantaj.



Se zice că noi, vâlcenii, știm să ne distrăm. Nu știu cât de adevărat este, însă există totuși o certitudine... râdem mult și facem lucrurile în cele mai ciudate feluri.




Încercând să-mi dau seama care este lucrul ce ne caracterizează cel mai tare... am realizat că este vorba de joc, joacă și distracție. Din orice :)).



Și să nu uităm de... evadări.






Concursul:













Și spre final... ultimele activități cu invitații noștri din țară (district mai exact...). Aparent și-n Alexandria știe lumea să se distreze!





Au fost niște zile chiar simpatice și amuzante în care am privit atât de multe lucruri din exterior și am trăit totul atât de diferit față de ceea ce consideram până atunci normal, încât am ajuns să îmi pun foarte multe întrebări cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul meu.
În fine. Multe lucruri nu au ieșit așa cum mi-am propus. Multe altele s-au desfășurat pur și simplu diferit. Înțeleg de ce se zice că planurile detaliate sunt inutile și prea puțin probabile. Era doar un test. Acum știu.

Se cere o beție... de cuvinte!!!

Eu și cea mai bună prietenă a mea! Admise la aceeași Universitate! E adevărat că domenii diferite însă... cui îi pasă? :))

Felicitări scumpo!!! >:D< Știam eu că va fi bine!!!

Să dea Domnul să nu apară nicio piedică în cale și să mergem împreună!!

Ziua națională

... Nu am mai sărbătorit din clasa a IXa de când se ținea doamna dirigintă de noi... Eh, dar acum am reluat tradiția. Măcar în primul și în ultimul an, nu?
Mâine este Ziua Națională a României. Ce înseamnă asta? Pentru mulți zi liberă și atât. Pentru alții mai presupune înghesuială pe cârnați și vin. Gratis! Pentru vecinul din față înseamnă mai mult. Și acum ca în fiecare an are atârnat de balcon un drapel destul de mare.
Pentru mine ziua de 1 decembrie înseamnă istorie, amintiri și nu în ultimul rând... tradiție și... defilare! De când mă știu trăiesc în trecut, apreciez tradiția și conservarea acesteia. Când eram mai mică, îmi amintesc, mergeam cu doamna învățătoare să văd defilarea și să punem o coroană la statuia eroilor. Acum... mai ies dimineața sperând să găsesc defilarea dar de cele mai multe ori reprezintă numai rămășițe din ceea ce obișnuia să fie. Mereu mă fascina... nu puteam să-i pierd din priviri pe soldați... mă îndrăgosteam instant de ceea ce simbolizau ei. Nu le înțelegeam marșul însă fără să-mi pot explica, simțeam un val de căldură că mă cuprindea, trăind cu adevărat un moment special. Lucrurile nu s-au schimbat cu mult în ceea ce privește sentimentul. De-abia aștept mâine defilarea!
Oricum, recunosc... mi-e greu în contact cu occidentul să mă declar româncă, datorită imaginii proaste pe care o avem, însă dacă trec peste acest amănunt și peste toate porcăriile politice actuale și peste mentalitatea de baltă pe care o avem... trebuie să recunosc că iubesc România! Iubesc istoria țării noastre, iubesc pământurile bogate, oamenii prietenoși, zâmbitori... iubesc căldura pe care o simt în țara mea. Cu greu mă gândesc că voi pleca, dar trebuie. Din păcate pentru cât s-au chinuit strămoșii noștri, nu pot continua aici, însă tind să cred că într-adevăr, departe fiind, mă va prinde dragostea de patria Mamă... și-mi voi prinde și eu cândva un drapel de balcon, și voi sărbători și eu 1 decembrie, chit că voi trăi printre oameni pentru care sărbătorirea țării va fi 17 martie, 23 aprilie, 5 iunie, sau poate 4 iulie.
În fine, m-a apucat nostalgia. Ziceam... azi alături de Florina, Adi, Radu și Sorin, și Bella și Ana (de la XI F) sub coordonarea doamnei profesoare de istorie Sîiulescu Lăcrămioara, la biblioteca "Vasile Roman" a colegiului, am susținut o prezentare despre unificarea României. A fost prezentă catedra de științe socio-umane a școlii, doamna director, doamnele bibliotecare, alți profesori și nu în ultimul rând... elevi.
A fost frumos să ne reamintim și să cinstim eroii naționali ce au făcut posibilă unirea.

Zâmbete

Astăzi sunt fericită... chit că nu este nici pe departe cea mai bună zi din viața mea, chit că sunt obosită moartă, mi-e somn, am o grămadă de treabă și nu știu cu ce să încep.
Însă... am revenit la școală după ce o săptămână am zăcut. Oricum, nu asta e partea frumoasă, ci aceea în care am primit multe urări și vorbe frumoase de revenire la care, sincer, nu m-aș fi așteptat... Și nu doar ceea ce a fost spus, ci mai ales modul în care a fost spus, m-a făcut să mă simt cu adevărat fericită. De mult nu mai simțisem ce înseamnă să fii apreciat de cei din jurul tău.

Mai mult decât atât, am avut bucuria să aflu că bunul meu prieten și coleg Andy se află printre autorii unei antologii de versuri. Felicitări băi! Este într-adevăr o veste frumoasă și -sincer- pe care nu o auzi în fiecare zi.

În altă ordine de idei, ieri am fost la țară, după mult timp... și mi-am revăzut prietenele. Abia azi realizez cât de dor mi-era... mi-e dor de viața mea veche, de obiceiurile mele vechi, de eliberarea aceea pe care nu am mai simțit-o de mult. Mi-e dor de oamenii ce obișnuiau să îmi facă viața frumoasă!