Și uite cum am picat de ieri în butoiul cu melancolie de unde mă simt de-a dreptul incapabilă a ieși...
... un cântec trist la radio, un drum liber înainte, seară, pedala de accelerație și un volan drept cel mai bun prieten. Uneori dacă nu mi-ar aminti sângele că mă așteaptă motivația acasă, așteaptă o îmbrățișare și dragoste... aș fugi, mi-aș continua drumul să văd până unde duce. Tot mai sus. Trăim o viață de sacrificiu, o vreme mult prea înnorată, având în vedere că ne naștem fără umbrele. 

Comentarii

Postări populare