9 ani! La multi ani, prietenul meu drag!

Astăzi se împlinesc 9 ani de când am deschis prima dată ochii în lumea bloggingului.
Nu mă caracterizează consecvența, din păcate... Acesta este, de altfel și motivul pentru care prezența mea pe scena „publică” a fost tot mai discretă. Mi-aș fi dorit să fi avut forța de a face mai mult pentru prietenul meu de încredere: blogul. Au existat multe momente bune împreună: zile în care mă asculta fără să cârtească, clipe în care a reprezentat o grozavă carte de vizită, chiar momente în care l-am utilizat pe post de cârlig... și chiar dacă nu i-am spus tot, nu l-am abandonat. Am revenit la el de fiecare dată rănită, cu forțe proaspete și o dragoste sinceră.
Îți mulțumesc enorm, dragul meu blog, pentru faptul că m-ai suportat. Mi-ai urmărit evoluția, mi-ai ascuns gândurile, mi-ai numărat tăcerile.
Mulțumesc totodată cititorilor mei care, mai mult sau mai puțin regulat, s-au întors pentru a mai întoarce o pagină. Mulțumesc tuturor celor ce au încercat să mă cunoască și să mă înțeleagă!

La mulți ani, Nimicuri cotidiene!

Și să nu uităm că totul a pornit de la celebrul epitaf: „Resurgam!”

... Voi învia!

Campanie donare carte

Se spune că primul pas pe care îl putem face spre o lume mai bună este acela de a contribui la educarea celor din jurul nostru. Cu fiecare carte pe care o citim devenim mai bogați, dar fiecare carte pe care o dăruim altcuiva spre lectură ne înnobilează. Astfel, vă invit să contribuim la înființarea unei biblioteci în incinta singurului locaș de cult din lume pe sub care trece trenul: Mănăstirea Cornet din județul Vâlcea. Situată pe Valea Oltului, într-o localitate binecuvântată de Dumnezeu cu un peisaj rar, însă la o distanță considerabilă față de cel mai apropiat centru cultural, biblioteca acestei Mănăstiri ar putea bucura atât mințile veșnic contemplative ale obștii, cât și pe acelea inocente ale locuitorilor din vecinătate.
În consecință, dacă aveți cărți ce nu vă mai încap în bibliotecă sau pe care le-ați citit și ați fi dispuși să le împărtășiți și altora, vă invit să faceți o faptă bună! Cu siguranță nu va rămâne nerăsplătită!
Cărțile pot fi trimise direct pe adresa Mănăstirii: Sat Tuțulești, comuna Racovița, județul Vâlcea, către Părintele Stareț Protos. Macarie Șotârcă.

Sursă foto: ziarullumina.ro

Nu e grabă

Sunt o fire energică și de acțiune. Am fost mereu certată cu răbdarea... având tendința de a mă comporta ca și când zilele ar fi numărate. Am ascultat ca un elev silitor toate bazaconiile motivaționale despre viață, trăit clipa, nu lăsa pe mâine și mâine poți să nu mai fi. Așa că mi-am dorit totul repede. Am obținut. Dar când am ajuns la capăt am înțeles că răbdarea este, într-adevăr o virtute.
Introspecția, precum și observația, oferă posibilitatea șlefuirii perlei umane. Ne lovim de oameni, de gânduri, de idei. În fiecare zi și cu fiecare neuron omorât învățăm să fim. Atât. Să fim. Fiecare din noi își alege cum vrea să fie. De multe ori însă, felul ne alege pe noi.
Maturizarea presupune înțelepciune și putere. Poți avea păr alb fără a deține acele comori atât de rare.

... Și, până la urmă, când știi să fii... ești!
De fiecare din noi depinde CE.

Cărările vieții

Viața este un munte... cu numeroase cărări. Unele duc spre vârf, altele ne întorc înapoi... Mai sunt cărări ce duc spre zone luminoase, și altele ne afundă în întuneric. La capătul unor drumuri se pot găsi râpe. Nu a zis nimeni vreodată că ar fi ușor. Ne însoțim unii cu alții pe căi comune, dar când realizăm că obiectivele nu se mai potrivesc, sau că am obosit, decidem - mai mult sau mai puțin în acord - dacă ne odihnim, stăm o noapte, și pornim cu forțe proaspete a doua zi, sau plecăm și lăsăm totul în urmă.
... dar când drumurile noastre se despart, e bine să privim spre cer și înainte, așteptând să găsim o oază de lumină. Dacă noi începem să aruncăm cu noroi în celălalt, nu facem decât să ne blocăm, să ne murdărim noi înșine mâinile și să ne plângem de milă văzându-l pe celălalt înaintând chiar mai alert, fugind din calea noastră.
Când suntem tineri ne speriem și greșim.
Când ne maturizăm, înțelegem.
Când doar creștem, însă nu ne maturizăm... ne irosim.

Cuvintele dor mai rău decât faptele și știm asta. O lacrimă de dor are aceeași consistență cu una de ură. Degeaba vorbim iubiri, dacă sădim, cultivăm ură.
Inteligența și înțelepciunea nu stau în a tăcea. Cu puțin efort oricine poate să tacă. Adevărata înțelepciune constă în a ști când și cum să taci.
A ști cum să taci este o artă.
A ști cum să vorbești ține deja de educație.