duminică, septembrie 18, 2016

Cărările vieții

Viața este un munte... cu numeroase cărări. Unele duc spre vârf, altele ne întorc înapoi... Mai sunt cărări ce duc spre zone luminoase, și altele ne afundă în întuneric. La capătul unor drumuri se pot găsi râpe. Nu a zis nimeni vreodată că ar fi ușor. Ne însoțim unii cu alții pe căi comune, dar când realizăm că obiectivele nu se mai potrivesc, sau că am obosit, decidem - mai mult sau mai puțin în acord - dacă ne odihnim, stăm o noapte, și pornim cu forțe proaspete a doua zi, sau plecăm și lăsăm totul în urmă.
... dar când drumurile noastre se despart, e bine să privim spre cer și înainte, așteptând să găsim o oază de lumină. Dacă noi începem să aruncăm cu noroi în celălalt, nu facem decât să ne blocăm, să ne murdărim noi înșine mâinile și să ne plângem de milă văzându-l pe celălalt înaintând chiar mai alert, fugind din calea noastră.
Când suntem tineri ne speriem și greșim.
Când ne maturizăm, înțelegem.
Când doar creștem, însă nu ne maturizăm... ne irosim.

Cuvintele dor mai rău decât faptele și știm asta. O lacrimă de dor are aceeași consistență cu una de ură. Degeaba vorbim iubiri, dacă sădim, cultivăm ură.
Inteligența și înțelepciunea nu stau în a tăcea. Cu puțin efort oricine poate să tacă. Adevărata înțelepciune constă în a ști când și cum să taci.
A ști cum să taci este o artă.
A ști cum să vorbești ține deja de educație.


Niciun comentariu:

Febra copilului - cel mai mare dușman al mamei

De aproape 3 ani sunt mamă. De când eram copil visam la acest moment. Îmi imaginam mereu că se constituie numai din amintiri frumoase și c...