5 Pași să-ți descoperi vocația - Dacă și tu te plictisești prea repede la un loc de muncă, citește acest articol

De când mă știu am fost într-o continuă căutare și, aș putea îndrăzni, luptă cu mine însămi. Niciodată nu am știut cu exactitate ce vreau să fac cu viața mea... și asta, în principal, datorită faptului că simțeam că am prea multe obțiuni, și totuși... când era să le tratez cu seriozitate, deveneau mult prea puține.

Orice început mă entuziasmează și îmi oferă energia de care am nevoie pentru a crede că aș putea face acel lucru pentru tot restul vieții mele... și totuși, când lucrurile devin prea serioase, ceva din mine strigă fuuuugi, că nu este pentru tine! Apare un fel de alertă cod roșu de plictiseală și plafonare.

M-am autodiagnosticat cu instabilitate. Cu timpul am descoperit că nu este neapărat ceva patologic, ci - auzi - ar fi o caracteristică specifică oamenilor de succes. Când eram în liceu, fiecare săptămână îmi rezerva o nouă surpriză în ce privește cariera mea în perspectivă. Eram prezentă la orice concurs posibil și imposibil. La fel și la olimpiade... și mă implicam în tot ce însemna activități extrașcolare. Știam cu siguranță că nu vreau să stau locului și că nu voi aștepta să mă găsească - cumva, în mod miraculos - meseria mea pe mine, ci era nevoie de massive action (a se vedea/asculta discursurile lui Tony Robbins despre succes)... era nevoie, efectiv, să fac ceva. Mi-a plăcut școala, dar nu pot să spun că îmi plăcea neapărat ceea ce învățam. Cred că îmi plăcea doar faptul că socializam zilnic cu niște oameni foarte faini de la care aveam ce învăța mereu.

Totuși, după ce deja m-a îngrijorat și pe mine ironia tatei (care de fiecare dată răspundea entuziasmului meu cu „ah, asta vrei să faci săptămâna asta”) cu privire la cariera mea (după ce în clasa a XII-a am trecut de la facultatea de psihologie, la business, la teatru, la jurnalism, medicină, m-am înscris la marketing management, am fost până în Danemarca la facultatea de business și apoi m-am întors și m-am apucat de medicină veterinară la Cluj... de unde, deși bursieră, am plecat un an mai târziu, urmând să mai fac alte două facultăți și un master... și tot să simt că vreau mai mult)... am făcut un pas în spate și am decis că a venit momentul să las prostiile de-o parte și să aflu cine sunt eu și ce vreau. 

Am avut multe joburi interesante de-a lungul anilor. Unul dintre ele este chiar cel de mamă. Am lucrat în callcenter, în presă, în relații publice, în vânzări, în management, în marketing... și chiar în domenii diferite. Totuși, exista o dată de expirare pentru tot ce făceam: era acel moment când simțeam că mă plafonez și nu mai am nici măcar entuziasm să încerc să mai urc ierarhic. 

Atunci reveneam mereu la gândul care m-a marcat ani la rând și care m-a făcut mereu să închei capitole, pentru a face loc altora: cine sunt eu, ce îmi place mie să fac?

Și răspunsul rămânea mereu același, neschimbat, chiar și după 10 ani:

- îmi place să conduc (mașini);

- îmi place să vorbesc cu oamenii;

- îmi place să călătoresc;

Până la un punct începusem să mă panichez la gândul că singurul lucru ce se potrivește acestui profil ar fi cel de șofer personal. Niciodată nu îmi puteam imagina un job onorabil care să implice numai atât. 

Apoi, am realizat că mai sunt câteva lucruri care îmi sunt mai mult decât drage și pe care le-aș face cu multă pasiune oricând:

- îmi place să predau (să îi învăț pe alții ceea ce știu);

- îmi place să citesc (să cercetez, să descopăr);

- îmi place să scriu.

Abia după ce am realizat cu adevărat aceste lucruri, și după ce mi-am schimbat mediul  (pe principiul atenției selective), am descoperit că vocația este mereu acolo și ne așteaptă doar să o descoperim. 

Deși am crezut că este nevoie să fac cât mai repede doctoratul pentru a ajunge să putrezesc într-o Universitate și să-mi ating vocația, am înțeles că pot face chiar mai mult: pot fi trainer / coach. Știu că este la modă, dar știu, totodată, că lucrurile făcute doar pentru că sunt la modă sunt kitschoase. Așa ne dăm seama când este cu adevărat un trend și când este vocație.

Brian Tracy spunea că știi că este cu adevărat vocație dacă ești în stare și trezit din somn la 3 noaptea să vorbești despre meseria ta și chiar să ți-o exerciți fără nicio problemă. 

Deși nu mai am energia de la 18 ani, poate nici manifestarea exterioară de atunci, entuziasmul este același... și știu că orice s-ar întâmpla, pentru mine nu este indiferent dacă învață sau nu cineva ceva de la mine, mie nu îmi este indiferent dacă am cu adevărat ceva de transmis sau nu. Nu. Mie chiar îmi pasă... și fiecare drum pe care îl am de parcurs spre o nouă locație îmi amintește că dacă reușesc să influențez prin prezența și vorbele mele măcar 1%, atunci acest 1% va face diferența și, o parte din mine va fi transferată mai departe în lume.

Până la urmă suntem energie... și nu facem nimic altceva decât schimburi energetice. Dacă nu ne păstrăm pe frecvențe înalte (prin entuziasm, dedicație, pasiune și acțiune), vom fi în permanență niște vampiri energetici pentru cei din jur.

Așadar, ce ai de făcut pentru a-ți descoperi vocația? 

1. Gândește-te la ce îți doreai să devii când aveai 10-12 ani;

2. Ia toate joburile tale anterioare (chiar și acțiuni de voluntariat) și notează 3 lucruri care îți făcea plăcere să le faci (chiar dacă asta înseamnă și doar să capsezi coli sau să îți bei cafeaua cu amicii);

3. Fă o listă cu tot ce ți-ai dori să faci în viața asta (bucket list)

4. Fă un test psihologic cum este acesta, unde poți afla și ce înclinații psihologice ai (trebuie să reții că nu există răspunsuri corecte sau greșite, nu te urmărește nimeni când dai testul și nu există răspunsuri „morale” sau „imorale” așa că simte-te liber să răspunzi exact așa cum EȘTI, dacă vrei să știi cu adevărat cine ești).

5. Apoi, după ce ai identificat ceva obțiuni, gândește-te la toate avantajele și dezavantajele meseriilor vizate și, chiar dacă poate nu ai habar despre prea multe din ele, înconjoară-te de oameni care fac lucrurile respective și oferă-te, chiar tu, voluntar, să faci acel lucru. Aș fi zis să încerci dar nu mai cred de mult în încercare. 

Lucrurile nu se întâmplă peste noapte... și nu zic că este ușor, mai ales când te înconjori de persoane negativiste, sceptice sau de modă veche, care te încurajează să faci ceea ce era cândva la modă (sau poate chiar acum) și care consideră că singurele meserii adevărate sunt cele bugetare, de unde ai pensia asigurată (dar nu neapărat și liniștea ta sufletească).

Oricum, omul sfințește locul. Așa că ține minte că oricine poate fi orice își dorește, atâta timp cât dorința sa este sinceră, emoțională, și nu are la bază un factor rațional (îmi doresc din tot sufletul asta pentru că mă umplu de bani  - dar nu am timp și chef să mă mai bucur de ei că sunt tot timpul iritat, nervos, bolnav, obosit). Banii sunt mereu o consecință și nu un scop. Când dai tot ce poți, tot ce ai și tot ce ești, mai devreme sau mai târziu, vei fi remarcat și visul ți se va împlini.

Așadar, ție ce îți place, cu adevărat, să faci? Poate găsim împreună vocația bazat pe dorințele sufletului tău! 

Vă salut cu drag din Peștișani, localitatea natală a marelui Constantin Brâncuși, unde am onoarea să călătoresc, să aflu lucruri noi și să descopăr oameni minunați... în timp ce sunt în interes de serviciu. 

Este un loc minunat, la fel ca multe altele din județul Gorj! 

O carte atât de bună încât parcă nu aș vrea să o citiți!

De câteva zile mi-am propus să vă vorbesc despre o carte care pur și simplu mi-a schimbat modul de raportare la oameni. Este o carte atât de bună încât am stat de multe ori pe gânduri dacă să o recomand sau nu. Chiar povesteam persoanelor care m-au văzut citind-o că dacă prea multă lume intră în posesia ei, va fi foarte greu să mai vorbim fără să fim prinși când mințim, omitem sau înflorim poveștile.

Nu mă aștept să aveți încredere în mine până nu o răsfoiți voi înșivă. Nu este o carte pentru începători sau pentru persoane care se plictisesc repede (cum povesteam despre Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace - Stephen Covey, sau Dacă nu-ți iese din prima citește această carte - David P. Schloss ). Nu. Această carte presupune dedicare, dorință de cunoaștere și să vreți cu adevărat să puteți controla o discuție, o vânzare, o relație. Cartea aceasta vă ajută să ascultați activ, să înțelegeți mai bine limbajul celor din jur și să puteți să vă faceți mai ușor înțeleși.

Sigur, nu toată lumea vrea asta. Cunoașterea și recunoașterea nu sunt pentru toată lumea. Am auzit de ceva persoane care nu sunt interesate să dețină controlul, să evolueze și să poată intra în mintea celorlalți... dar, recunosc, sunt puține. Dacă sunteți printre acele persoane, atunci nici nu se merită să citiți mai departe, pentru că nu este pentru voi. În schimb, dacă vreți să aflați cum să intrați în posesia Asului din mânecă, ascultați mai departe!

Și... da! Este vorba, desigur, despre NLP. În multe din cursurile mele sunt întrebată ce este acela NLP.  Ei bine, în termeni tehnici, este vorba despre Neuro Linguistic Programming, adică Programare Neuro Lingvistică. Te-am ajutat mult, așa-i? :) 

Ce este NLP?

Ei bine, acest NLP reprezintă o unealtă foarte eficientă pe care o folosesc majoritatea milionarilor din lume (cei self made) și care oferă celui ce o folosește, puterea de a influența oamenii. De asemenea, tot prin NLP învățăm să comunicăm mai eficient și să fim cu un pas înaintea interlocutorului nostru. Sigur, totul necesită studiu și multă practică.

În consecință, cartea pe care v-o propun astăzi este scrisă de Duane Lakin (profesionist cu peste 20 ani de experiență în psihologia industrial-organizațională) și se numește Asul din Mânecă - Vinde prin NLP (costă mai puțin decât un pachet de țigări sau un deodorant pe Elefant.ro). 

Când am achiziționat-o am fost atrasă de titlu și de preț, recunosc. Am cumpărat-o online, fără a găsi vreo recenzie despre ea, fără a avea prea mare nevoie să vând. DAR, din momentul în care am decis, în sfârșit, să o citesc, am regretat faptul că nu m-am apucat de ea mai devreme.

De ce mi-a plăcut cartea atât de mult?

Pentru că mi-a dat mult de gândit... și m-a și provocat. Nu este prima dată când citesc o carte de NLP. Am și achiziționat câteva programe de-ale părintelui modern al NLP-ului (Tony Robbins)... și cu toate acestea o carte de nici 12 lei a adus atât de multă valoare percepției mele.

Am reușit prin ea să elucidez un mare mister: cum se face că eu, un licențiat în comunicare, nu reușesc să mă fac mereu înțeleasă și nu reușesc să înțeleg. Duane Lakin explică, pe înțelesul tuturor, un concept ce pare abstract: limbajul. Nu cred că nu vi s-a întâmplat măcar o dată să simțiți că vorbiți cu cineva și, deși folosiți aceleași cuvinte, aveți senzația că vorbiți limbi diferite. Ei bine, acest lucru se datorează tipului de limbaj pe care îl adoptăm fiecare... și, ce-i mai frumos este că autorul ne oferă și foarte multe trucuri extrem de ușor de pus în practică, prin care să descifrăm limbajul celuilalt. Odată ce reușeșim să identificăm preferințele lingvistice ale celuilalt, reușim să ne sincronizăm, iar comunicarea devine un real succes. 

Ochii ne dau de gol!

Mai mult, știți cum Sherlock Holmes descifra intențiile oamenilor fără a asculta măcar cuvintele? Sau poate ați auzit de expresia ochii sunt oglinda sufletului. Realitatea este că, într-adevăr, ochii ... ne dau de gol! Noi putem spune una, dar de fapt acel lucru poate fi fals. Noi putem minți, însă ochii noștri nu pot. Iar Duane Lakin în Asul din Mânecă oferă toate detaliile de care avem nevoie pentru a interpreta corect intențiile oamenilor. 

Asul din mânecă în vânzări

Oricât ne-ar plăcea sau nu să recunoaștem, toți vindem. De cele mai multe ori suntem nevoiți să ne vindem pe noi înșine sau pe cei din jur. Vânzarea poate avea ca monedă aprecierea, aprobarea sau înțelegerea. Așa că, indiferent că lucrăm sau nu în vânzări sau marketing, un as în mânecă nu strică niciodată. Iar Lakin oferă o grămadă de idei practice și exerciții pentru aplicarea metodelor NLP în vânzări și marketing. Direcția spre care merge această carte este aceea a avantajului bazat pe cunoaștere și învățare susținută, nicidecum a șiretlicului sau a jocului incorect.

„Sincronizarea este cheia pentru stabilirea rapportului. Este fundamentul încrederii și convingerii” (p.33). 

Sinceră să fiu, nu știu dacă îmi dorec cu adevărat să citiți această carte. Cumva mă tem că dacă află prea multe persoane cum pot controla o conversație, o relație sau o vânzare, voi ajunge să îmi pierd eu asul din mânecă.

Așadar, nu mă aștept să aveți încredere în mine... dar, dacă totuși vreți să mai adăugați câteva cărți în biblioteca personală, atunci veți vrea să vă gândiți să achiziționați și Asul din Mânecă. Nu este nevoie să o citiți acum, s-ar putea să aveți o surpriză mai mare peste câteva luni, după ce veți fi uitat de ea. Așa a funcționat în cazul meu.

M-am uitat de curiozitate în librăriile din oraș și nu am găsit-o. În schimb o puteți achiziționa online de pe Elefant.ro (dacă vă cumpărați parfumuri, ceasuri sau alte cărți, puteți adăuga și acest volum în coș) sau de pe Libris (unde aveți și transport gratuit la comenzi peste 50 lei). 

Avantajul este că ambele magazine online au și restul cărților pe care vi le-am recomandat.

Așadar, nu mă credeți pe cuvânt. Verificați și nu uitați să îmi spuneți dacă am avut, sau nu, dreptate. Dacă v-a plăcut sau nu cartea.

Lectură plăcută!

Grațiela

Dezvoltarea personală - cheia succesului în lumea modernă. Cu ce să încep?

Lumea a ajuns într-un moment de explozie de cunoaștere. Informațiile sunt accesibile oricui, în variate forme, astfel încât nimeni nu mai are nicio scuză să fie neștiutor (dacă își dorește cu adevărat să știe). În discuțiile mele mă confrunt tot mai des cu situația în care să trebuiască să recomand o anumită lectură, un anumit program audio-video sau o anumită practică. Acest lucru nu poate decât să mă bucure și să mă onoreze. Faptul de a vedea că oamenii sunt pregătiți de schimbare, faptul că oamenii își doresc să crească și să investească în ei înșiși... mă încântă până la extaz.

De ce?

Pentru că în ultimii ani am descoperit că singurul lucru care ne asigură succesul suntem noi înșine. Deși în fiecare zi renunțăm la noi pentru ceilalți: muncim pentru alții, petrecem timp cu oameni cu care nu am vrea, mergem la întâlniri forțați de câte un context, ascultăm discuții de care suntem sătui... faptul că suntem dispuși să ne alocăm și doar 30 minute/zi pentru noi înșine... reprezintă un câștig. 

Tocmai din acest motiv (și impulsionată de o întrebare pe care o primesc tot mai des: Cu ce îmi recomanzi să încep?) am decis să vă povestesc despre o carte care mie, personal, mi-a deschis ochii minții. 

Secretul meu...

Deși multă lume nu știe acest lucru, copil fiind, nu mi-a plăcut să citesc. Eram tare iritată când trebuia să îmi fac lecturile de vacanță și căutam orice metodă de a mă eschiva. Am fost, probabil ca și tine, un copil activ... în vremea în care toată distracția se găsea încă în stradă. 

Urmând un liceu teoretic... profil filologie... am cam ajuns să înghit cărți. Și cu cât citeam mai multă beletristică, cu atât ajungeam să detest și mai tare poveștile. Îmi plăcea să văd acțiunea din spate, să aud vocile personajelor și să simt emoția narațiunii... dar nu aveam constanță.

... asta până am descoperit psihologia

De fapt aceasta a fost prima mea interacțiune cu studiul minții. Ani buni am citit, recitit și îndrăgit autori precum Allan Pease, John Gray și Robert Kiyosaki. Am avut chiar și o perioadă în care îmi ghidam existența pe principiul brut promovat de Secretul Rhondei Byrne. Nu cred că există om care să nu fi auzit despre spectaculosul Secret, sau să nu fi văzut documentarul, ori chiar să nu fi simțit pe propria piele principiul abundenței. Înțelegând doar partea simplă a secretului am ajuns mai devreme sau mai târziu la frustrare, când am văzut că lucrurile pe care mi le doresc vin cu întârziere. Totuși... era bine, dar trebuie să mărturisesc că nu am înțeles cu adevărat totul decât abia după ce am citit CARTEA care cu adevărat mi-a deschis ochii minții, mi-a ascuțit urechile să înțeleg și m-a făcut să simt esența existenței. Și, culmea, toată această profunzime a venit dintr-o carte scrisă într-un limbaj atât de accesibil. Cu alte cuvinte, este o carte atât de ușoară încât m-a lovit. 

Ulterior am aflat că există state unde principiile explicate de această carte sunt predate copiilor încă de la grădiniță! Atunci m-a lovit și mai tare. Atunci am realizat cât de întârziată sunt și cât timp am pierdut stând departe de ceea ce este cu adevărat important în existența noastră: dezvoltarea personală. 

Dezvoltarea personală - cheia împotriva plafonării

Ulterior am folosit inclusiv eu în trainingurile mele principiile expuse de autor. Indiferent că era vorba despre un training de vânzări, unul de antreprenoriat sau o sesiune de life coaching, cele 7 obiceiuri au reprezentat ABC-ul evoluției pentru mine.

Gata, nu vă mai fierb. Este vorba despre:

Stephen R. Covey - Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace

Recunosc că această traducere nu este neapărat preferata mea. Recomand mai degrabă ediția aceasta, sau chiar varianta în limba engleză (disponibilă inclusiv în format audio pentru cei care au încă CD player în mașină).

Cartea aceasta este pentru cei cărora nu le prea place să citească, cei care se plictisesc repede, dar care chiar își doresc cu tot dinadinsul să evolueze. Nu este pentru cei care vor să se plafoneze, pentru cei cărora le place să fie împrumutați mereu și mai ales nu este pentru vampirii energetici și cei care cred că viața lor este cea mai rea și intoxică pe toată lumea cu negativismul și drama lor. Nu este pentru acești oameni, pentru că acești oameni NU VOR schimbare. 

Covey are un mod foarte deschis și, de-a dreptul șocant de a pune problema. El nu stă să se ascundă pe după vorbe pompoase. E prea bun și prea practic să te plictisească cu nimicuri (cam cum am eu tendința). După primul capitol nu vei mai putea lăsa cartea din mână! Îți garantez.

Cartea este scrisă pentru oameni normali care au aspirații, pentru cei care s-au săturat să fie la dispoziția tuturor, pentru aceia care înțeleg - sau măcar au o minimă bănuială - că sunt stăpânii propriului destin. Fără să realizezi, cartea îți blochează argumentele. Nu mai ai ce să mai zici în apărarea ființelor toxice din viața ta. Are puterea de a șterge praful acela gros de pe oglinda ta și de a te înfățișa ție-ți exact așa cum ești. Vei simți schimbarea de a doua zi... și asta pentru că, deși acum e normal să ai tendința să mă contrazici (și eu ziceam la fel înainte de a o citi), vei ajunge să vrei TU să te schimbi.

Nu-ți voi da spoiler din carte, nu îți voi spune care sunt acele 7 deprinderi ... dar vreau să îți spun că totul este mult mai ușor de aplicat decât pare.

Așa mi s-a aprins mie focul cunoașterii. Coincidență sau nu, am descoperit această carte exact când am decis să îmi iau viața în mâini și să risc: mi-am dat demisia dintr-un job bun, fiind mamă singură și având destul de multă nevoie de siguranță în viața mea. Apoi a început expansiunea mea și de acolo nu am mai știut decât să urc. Totul se datorează acestei cărți. 

De fapt, dacă stau să mă gândesc, cred că am mai scris cândva un articol despre ea... doar că pe Facebook.

În orice caz, dacă vrei să crești, îți planifici evoluția, știi că poți mai mult... te vezi altundeva, într-un loc mai bun, cu o bucurie răsunătoare... atunci te invit să citești această carte și să îmi spui ce părere ai. 

Am avut dreptate? Chiar și dacă nu am avut, te invit să mă contrazici.

Așadar? Acesta este primul pas pe care eu îl știu.

Un nou mod al statului de a enerva cetățenii...

... îi vânează să îi enerveze inclusiv pe internet!

Uneori am senzația că la capătul celălat al sistemului bugetar există o forță malefică al cărei singur scop îl reprezintă terorizarea lentă a cetățenilor. Ne este deja arhicunoscut faptul că nimeni nu suportă să intre într-o clădire în care sunt găzduiți funcționarii publici. Indiferent că e vorba de oficiul poștal, ANAF sau primărie, din momentul în care pășești înăuntru simți că te-ai întors cel puțin un secol înapoi. Aerul se schimbă, atmosfera e alta, chiar și sângere devine glacial. Aproape că poți auzi niște spirite ale trecutului cum țipă din pereți să vină să-ți fure sufletul.

Îți tragi respirația, mergi mai departe, confrunți funcționarul public. Eventual așa:

... și povestea continuă. Uneori cred că angajații acestui sistem fac un curs despre cum să enerveze populația.

Partea și mai tristă, însă, este o nouă găselniță a bunului nostru stat: au cerut oamenii plata online (ca să scape de nervii pe care și-i făceau la cozi și la ghișee)... și chiar credeau că au câștigat. Apoi ființele malefice ale mediului virutal (normal că există, că doar paginile web când mor... unde credeai că se duc?) încep să murmure și intră în serverele lor.

Așa se face că accesezi site-ul ANAF cu o dorință sinceră și fierbândă să îți pui declarația unică... sperând că te vei încadra să primești și validarea în 6 zile (cât mai ai la dispoziție până primești amendă)... și ... pac! Prima surpriză: aștepți o zi până ți se validează contul. Apoi: pac... a doua surpriză: pică serverul.

Și apoi continuă să pice... și reușești să descarci și să completezi formularul... și urmează alte 20 moduri în care să pice serverul, cu pagini interne și externe proiectate special pentru fiecare nerv pe care l-ai mai putea avea activ. Și, când în sfârșit reușești să trimiți documentul (cam două zile mai târziu... două zile de încercări la fiecare 10 minute)... primești un mail total codificat, într-un limbaj funcționăresc codat de o inteligență artificială, din care singurul lucru pe care îl înțelegi este că nu ți-a fost primit documentul.

Și atunci îți fine să plângi. Realizezi că te chinui deja de 3 zile și începi să reconsideri ideea de a da te întoarce la ghișeu. Dar numai mirosul clădirii, sunetul pașilor nervoși și gândul la scările acelea îmbătrânite... te fac să mai încerci o dată:

și încă o dată:

și încă o dată... aici pur și simplu se blochează când vrei să te loghezi:

... și trei ore mai târziu de așteptare:

Deci... da. Așa am mai pierdut încă jumătate de zi fiind contraproductivă. Thank you, ANAF! 

Ramsay Bolton este exact întruchiparea ANAF-ului în ochii mei. Ori joacă extraordinar de bine, ori trebuie să fie tare malefic.

Disclaimer: Dacă sunteți funcționari publici și citiți acest articol, vreau să știți că nu este despre voi. Voi sunteți ok. Este vorba despre ceilalți! 

Am ales să fiu printre cei mai buni! [Note de final]

Spuneam relativ recent că pentru orice lucru există un termen de valabilitate... traversez o perioadă a încheierilor. Multe lucruri se sfârșesc acum în viața mea pentru a lăsa loc altora noi... iar cum eu cred extrem de mult în evoluție și sunt o fire destul de pozitivă, privesc cu foarte mult entuziasm la tot ce urmează. Vibrația finalurilor acestora este atât de înaltă încât sunt sigură că vor forma amintiri de nezdruncinat.

Astăzi am susținut ultimul examen: disertația. Știu că nu mă voi opri aici... sunt sigură că voi muri specializându-mă, dar chiar și așa, acesta a fost un examen cu o încărcătură emoțională deosebită. 

Ultimii doi ani pentru mine au însemnat mai mult decât toți ceilalți dinainte. Am ales Universitatea Constantin Brâncoveanu, am ales Management și Strategii în Resurse Umane. Nimic nu a fost la voia întâmplării. Și sunt bucuroasă de alegerea mea.

Poate nu am fost cea mai conștiincioasă, poate nu am avut cea mai mare rată a prezenței, dar cu siguranță am câștigat extrem de multe din această experiență. Am început masteratul cu intenția de a învăța mai multe despre modul în care să gestionez oamenii într-o organizație, cu toate că la acel moment lucram în vânzări. Câteva luni de discuții cu profesorii și câteva lecturi studiate au avut forța de a mă face să renunț la un job bine plătit și îmbucurător, pentru a risca: pe principiul totul sau nimic. Și am câștigat totul.

Am învățat în acest program masteral nu doar cum să gestionez cea mai importantă resursă existentă: omul, ci și cum să controlez cel mai dificil reprezentant al acesteia: propria persoană. Faptul de a avea profesori calificați, dar totodată umani, înțelegători și buni m-a ajutat mai mult decât lectura. Am înțeles valoarea unei persoane. Am înțeles că dincolo de funcții și de statut... toți suntem egali și toți avem idei pertinente. Am primit sprijin și înțelegere. Am primit îndrumare și sfaturi. Sincer, acum privesc cu tristețe la final, căci fiecare întâlnire cu echipa (atât colegi cât și profesori) era pentru mine o șansă de recreere. Niciodată nu am simțit școala ca pe un stres, așa cum poate o simt alți colegi de breaslă.

Sunt mândră de alegerea mea. Sunt bucuroasă că nu am simțit stresul sesiunilor, că nu am avut program care să îmi afecteze programul de lucru, că nu mi-a fost îngrădită libertatea de a învăța. Sau strict de a participa la un brainstorming general (cursurile). 

Mulțumesc din suflet tuturor profesorilor care au contribuit la modelarea mea în acești doi ani. Simt că sunt cu mult mai bogată (spiritual și intelectual) acum decât atunci. Iar o parte din această reușită se datorează colectivului profesoral al Universității Constantin Brâncoveanu.

Să fii cel mai bun nu înseamnă să fii un tocilar. Nu înseamnă să dai daună ficatului în sesiune cu țigări și cafele... ca să poți obține „Sfântul Cinci”. Să fii cel mai bun nu înseamnă nici măcar să ai 10 trecut pe diplomă la final de ciclu. Acum am înțeles lozinca: să fii cel mai bun înseamnă să te regăsești pe tine, să îți descoperi ritmul și să știi să profiți de oportunitățile care ți se oferă. Asta poți învăța la Brâncoveanu dacă te interesează, într-adevăr! Poți învăța să devii cea mai bună variantă a TA căci, până la urmă, lupta o dăm doar cu noi înșine, iar adevărata noastră competiție de azi... suntem noi cei de mâine!

Îmi va lipsi acest cadru... împărtășim multe amintiri frumoase. Am râs mult, m-am relaxat mult și, nu în ultimul rând, am învățat multe!

Mulțumesc pentru acest sfârșit frumos! Mulțumesc Universitatea Constantin Brâncoveanu!

Eșecul - primul pas spre succes

„Eșecurile sunt amprentele care pavează drumul spre succes!” (C.S. Lewis)

Indiferent de natura muncii, orice om își dorește să simtă că nu a muncit degeaba. El își dorește, astfel succesul. În fiecare etapă a vieții și în funcție de experiențele și așteptările noastre sociale, succesul îmbracă alte forme. Nu am auzit pe nimeni care să spună, vreodată, că face un lucru numai pentru a eșua - că își dorește să iasă prost (decât dacă nu cumva pentru sine eșecul unei acțiuni se poate traduce printr-un succes personal/individual).

În orice caz, când suntem copii, succesul se poate traduce prin hrăinrea autonomă, prin mers independent sau chiar autocontrol al sfincterelor. Dar, până să ajungem aici... până să obținem acest succes, fiecare din noi a trebuit să cunoască - și chiar în repetate rânduri - eșecul: am căzut, ne-am murdărit și am făcut pe noi de atât de multe ori încât am pierdut și numărul. Copii fiind, însă, nu ne-am lăsat doborâți de eșec și am mers mai departe. Am încercat până am reușit. Pentru că ȘTIAM undeva, în interiorul nostru, că putem.

Ce s-a întâmplat cu adulții? De ce se opresc, se tem, se rușinează și abandonează?
Tony Robbins, aș îndrăzni să spun cel mai renumit coach și trainer NLP (cunoscut, de altfel și ca părintele NLP-ului modern) vorbește adesea despre eșec. El consideră că principalul motiv pentru care oamenii își pierd forța și determinarea îl reprezintă lipsa unei direcții. Vorbesc adesea în trainingurile mele despre viziune. În absența unei ținte clare, apar multiple false variabile care derutează incredibil de tare subiectul. În schimb, atunci când avem o viziune clară și organizată cu privire la ceea ce vrem să obținem, eșecul nu reprezintă decât o formă de apropiere și, în final, de succes. Greșind învățăm. Eliminăm din variabile și ajungem, inevitabil, la țintă.

Tot astfel, întâlnim adesea situații în care nu știm exact ce vrem sau unde vrem să ajungem... iar prin greșelile trecute putem obține primele coordonate. Putem să determinăm unde NU vrem să ajungem sau ce NU ne dorim să facem. Este un început și acesta. Dacă nu ne permitem să identificăm măcar aceste lucruri, s-ar putea să ne aflăm în situații dintre cele mai dificile. Eu am descoperit acest lucru cu ajutorul fratelui meu, anul trecut, când eram în vizită în Bristol. M-a întrebat ce aș vrea să mănânc și, cum nu sunt o mofturoasă, am spus că nu am nicio pretenție. El m-a avertizat că dacă nu îi spun în următoarele 2 ore ceva concret, voi ajunge să mănânc mâncare mexicană. Bazat pe experiențele mele anterioare (care erau mai curând niște false experiențe), nu putea fi atât de rău. Totuși, deznodământul a fost dureros. De atunci, de fiecare dată când sunt pe punctul de a mă declara indiferentă cu privire la orice decizie, îmi amintesc de arsurile gastrice pe care le-am avut de la acea mâncare...

... Orice eșec ne dă arsuri: gastrice, sufletești, psihice, ș.a. Totuși, când realizăm că nu a fost decât o altă formă de învățare, găsim relativ rapid antidotul. Deși a durut, experiența cu mâncarea mexicană a fost pentru mine un succes. Acum știu, pe de-o parte, ce NU îmi place și, pe de altă parte, că este foarte normal să am propriile mele alegeri. Voi testa și voi eșua până când îmi voi forma un gust propriu.

„În esenţă, dacă dorim să ne direcţionăm vieţile, trebuie să câştigăm controlul asupra acţiunilor pe care le intreprindem în mod constant, cu maximă consecvenţă. 

Lucrurile pe care le facem din când în când nu ne conturează viaţa, ci lucrurile pe care le facem în mod constant”. (Tony Robbins)
Așadar, dacă tu consideri că ai avut un eșec, ridică-te și recalculează-ți ruta. Cu siguranță rolul experienței nu a fost decât acela de a te apropia și mai tare de drumul tău!

 Tu când ai învățat ultima oară dintr-un eșec? Simte-te liber să îmi lași un comentariu!

Dacă nu-ţi iese din prima, citeşte această carte!

Oricine îşi doreşte să reuşească - atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în afaceri - înţelege că nu există niciun proces lipsit de greşeală. Pentru a diminua, totuşi, efectele greşelilor, precum şi pentru a le preveni pe unele, avem la dispoziţie o varietate de lucrări. Unele sunt în format tipărit, altele sunt virtuale (suport electronic, audio, audio-video), dar indiferent de forma lor, cele mai multe transmit exact aceleaşi principii. Diferă doar modul de expunere care, pe drept vorbind, este adaptat marii varietăţi de cititori.

Pentru că mă regăsesc într-un moment în care îmi lipseşte scrisul, dar şi în care timpul îmi este favorabil, mi-am propus ca, măcar din când în când, să mai recenzez nu doar servicii şi produse... ci şi cărţi şi/sau filmuleţe de dezvoltare personală. Orice consider suficient de interesant încât să îmi pun cuvântul în joc.

"Dacă nu-ţi iese din prima, CITEŞTE ACEASTĂ CARTE!" - Principii cu eficienţă garantată pentru atingerea cotei maxime de succes, scrisă de David P. Schloss, promite să fie o lectură menită să ajute un leader să descopere viteza turbo pentru performanţă.
Am luat această carte pentru că era la reducere... şi în general editura BUSINE$$TECH are multe cărţi reuşite, ale celor mai citiţi autori internaţionali, la preţuri de-a dreptul spectaculoase. După nume mă aşteptam să fie o ironie. În general nu sunt genul de persoană care să se lase impresionată de mesajele directe, fiind mult prea obişnuită cu afacerile în care oricine poate scrie orice carte, îi dă un titlu de genul acesta, o postează pe internet la un preţ exagerat şi... gata! Este expert.

"Dacă nu-ţi iese din prima, CITEŞTE ACEASTĂ CARTE!" este cea mai uşoară lectură de dezvoltare personală pe care am întâlnit-o recent. Cele nici 100 pagini, scrise într-un limbaj mai mult decât accesibil, cu multe spaţii goale, pot fi sorbite în câteva ore, sau pot fi savurate pe-ndelete. De fapt, însuşi autorul admite lucrul acesta, încropind un capitol independent despre cum poate fi citită cartea: "Cartea de faţă a fost scrisă într-un format uşor de citit pentru a transmite maximum de informaţie într-un timp cât mai scurt şi de a da posibilitatea cititorului de a profita de beneficiile ei aplicând imediat ce află" (p.9).

Această carte a fost gândită pentru persoanele simple, dar cu viziuni mari. Nu mai trăim vremurile în care să credem pe cuvânt că succesul nostru este determinat strict de împrejurări. S-au ridicat mult prea multe modele, încât oricine nu reuşeşte să îşi atingă obiectivele, ori găseşte scuze, ori nu a greşit încă suficient şi mai are de experimentat... ori şi-a stabilit greşit obiectivele. Cartea aceasta încearcă să formeze campioni, motiv pentru care la fiecare două - trei paragrafe mai este subliniat câte un principiu esenţial pentru a reuşi. Doar principiile în sine, extrase din text, pot reprezenta un exerciţiu intelectual incitant pentru amatorii de citate motivaţionale. Personal, am preluat - şi mă leg cu tărie de el- un singur principiu... pe care îl cred cu toată fiinţa mea: Dacă nu faci greşeli, nu progresezi! 
Deci, dacă nu ai ajuns încă unde vrei... şi dacă îţi vine să renunţi, ridică privirea şi renunţă doar la frică! Mai mult ca sigur fiecare eşec te-a învăţat ceva şi te-a dus mai aproape de următorul nivel. Trebuie doar perseverenţă şi încredere.


"Dacă este adevărat că primim de la viaţă exact ceea ce aşteptăm, atunci de ce să nu ne aşteptăm la ceea ce este mai bun" (p.36). Corect! Mintea noastră înregistrează tot şi este realizată cu sistem de protecţie. Problema este că acest sistem are încorporate bariere. Printr-o atitudine pozitivă putem reprograma sistemul, făcându-l mult mai user friendly.

Mai departe, în carte sunt abordate fel şi fel de subiecte. Ultimul asupra caruia îmi voi îndrepta atenţia este legat de dorinţa de avansare pe treapta ierarhică. Pentru orice persoană cu mentalitate de antreprenor sau, măcar, liber profesionist, întreaga viaţă reprezintă o luptă pentru semnificaţie... o luptă pentru putere, poziţie dar, înainte de toate, pentru validare şi recunoaştere profesională. Motivaţiile sunt diferite de la un moment la altul: "cu toţii munceam pe brânci pentru a ajunge la un  număr extrem de limitat de posturi de conducere", problema intervine atunci când în vârful ierarhiei se află deja cineva. David Schloss explică, extrem de natural şi totodată plin de eleganţă, o realitate de care ne lovim toţi: "Cu toţii ştim că şi în cazul în care eşti înzestrat cu toate abilităţile necesare, cu cât înaintezi spre vârf, cu atât mai dificil este să urci. Şeful tău este, fie şi numai în parte, vinovat de asta. El (sau ea) nu vrea să-l depăşeşti ori şi mai rău să-i furi postul. De aceea, eşti ţinut în loc prin toate metodele imaginabile: evaluări negative, excluderea din lotul de angajaţi programat pentru instruire, sau pur şi simplu uitarea" (p.64).

După ce ne despică în mii de bucăţele şi ne vorbeşte direct, către suflet... după ce ne face să ne regăsim, nu ne lasă aşa. Asta este partea frumoasă. Autorul ne oferă soluţii. Ne spune ce avem de făcut. Iar răspunsurile sunt atât de simple, încât nu le vedem fiind prea aproape de ele.

Dar nu vă voi spune mai mult. Nu vreau să stric tot farmecul. Vă invit, sincer, să lecturaţi cartea. O găsiţi la reducere (doar 12.99 lei) pe Elefant.ro.
De asemenea, este disponibilă în librăriile Cărtureşti.

Voi ce părere aveţi? Cât de mult vă doriţi să treceţi la următorul nivel?