Fragmente...

Ce culori stinse, ce aer închis, ce nebunie. Stau şi aştept aici de-un ceas dar parcă ar fi trecut o viaţă. Examinez. Privesc liniştită în jur pe coridorul larg şi întorc capul de fiecare dată când se mai aude câte un scârţâit anemic al vreunei uşi în direcţia mea. E o îmbulzeală nebună iar tristeţea nemernică de pe feţele oamenilor, mă îmbătrâneşte. Aş vrea să n-am nimic şi să ies pe aceeaşi uşă deschisă pe care am intrat...

Comentarii

Postări populare