Tu mă chemi... eu apar
Nu mă laşi să ştiu de mine măcar...
Deşi totul merge atât de anapoda, ceva e totuşi bine. Nu ştiu de mine, uit că exist, uit de tot ce mă înconjoară şi simt cum mă ridic pe vârfuri într-o călătorie efemeră.
Mă atragi, mă avânt...
Mă îndrept acum spre necunoscut.
În termeni de specialitate, sufăr... de boala vântului şi nu mă pot trata. Ei zic că e de la inima dar nu cred...
... defapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, poate înţepăturile şi bătăile puternice au un cuvânt de spus.
Mă transformi într-o clipă
Doar nu mă prefaci...
Crezi că poate scrie pe foicica aceea roz ce am? Crezi că vor înţelege de ce am inimă de piţigoi? O fi ereditar? Am emoţii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu