Retrospectivă

2012 a fost un an destul de greu. A început în forță, am avut prima sesiune... pe care cu mult ajutor divin am depășit-o cu ușurință... am învățat foarte mult (prima jumătate a anului), am trecut prin multe încercări, probleme de sănătate, griji, neliniști... a doua jumătate a fost exact la cealaltă extremă. Am devenit vegetariană, m-am liniștit, mi-a dat Dumnezeu un duhovnic extraordinar, multă pace în viață, puterea de a accepta și a înțelege lucrurile cu adevărat importante în viață...

Am învățat multe, dar cea mai importantă lecție cred că este legată de soartă și de ceea ce ne dorim cu adevărat. Am învățat să nu mai fac ce îmi spun ceilalți că ar fi bine pentru mine, să fiu fericită cu ceea ce am... am învățat cât de minunată este familia și cum, CEL MAI IMPORTANT lucru în viață rămâne - oricât ar nega oricine - familia! Degeaba ai carieră, bani și orice...dacă ai familia departe. Sufletul e gol. Desigur, acest lucru este valabil pentru cei ce au suflet :).

 Am mai învățat să cred în Dumnezeu cu adevărat, să cred în minuni și să iubesc tot ceea ce am. Am învățat să accept trecutul ca parte a formării mele, să iert, să uit, să mulțumesc! Probabil dacă suferința nu exista, nu exista nici fericirea! De asemenea, am înțeles că lucrurile pe care ni le dorim când suntem mici și la care aspiram, sunt cele pe care ni le dorim și mari, dar nu mai avem curajul sa le recunoaștem căci nu rezonează cu aceea ce vor restul de la noi.

Am învățat să iubesc lectura, să îndrăgesc mai mult cărțile, să apreciez natura și să-mi regăsesc fericirea în lucrurile aparent simple, dar cu o valoare extraordinară. Am descoperit frumusețea dimineților la țară, minunea înfloririi crinilor și dragostea pe care o suflare de viață (un animal) o poate dărui unui om, dându-i clasă acestuia în materie de loialitate și sentiment.

Mai mult, în 2012 am descoperit suferința și prin ea frumusețea și simplitatea. Cred că 2012 va rămâne mereu anul cu cele mai mari realizări. Am întânit rugăciunea inimii, mi-am cunoscut soarta și... am înțeles.


Pentru 2013 nu îmi doresc multe, decât să am familiile aproape, să mă regăsesc și mai mult în lectură, în Dumnezeu și în natură, să se găsească leac eficient pentru cancer, să nu mai existe atâta suferință, oamenii să fie mai buni... și să fim toți sănătoși. De asemenea, mi-aș dori să îmi ajute Dumnezeu ca spre finalul anului să mă simt... împlinită :), pentru ca 2014 să devină anul miracolului suprem.

UN AN NOU FERICIT VĂ DORESC... Și să ne vedem cu bine în 2013!

Karma

I love it when people receive exactly what they deserve. Somehow, deep inside of me, I  have always hoped that one day, I woke up in a totally different landscape, having more than what I used to... more of what I really needed, not just loads of crap. :) Thank you, God, for always being here for me!



And this is for you, honey :*

Diverse

În ultima vreme, cam o dată pe lună, reușesc să redeclanșez faringo-laringita mea grozavă. Desigur, oricât de obișnuită aș fi, nu pot spune că nu mă jenează teribil și nu aș prefera să fiu sănătoasă. Cu alte cuvinte, astăzi nu mă simt grozav... dar asta așa, în loc de introducere.

Am ajuns și eu, nu de mult, acasă... și mă regăsesc înconjurată de toate cărțile pe care tot spun că le citesc / termin de citit... și nu mai reușesc. Mereu găsesc atâtea de făcut, mereu apar lucruri noi... și cultural stagnez. Nu am mai scris nimic nici la volumul la care lucrez, nu am mai publicat nimic... nici temele nu mi le-am făcut. Sunt în vacanță. Familia este acum prioritară... mai ales că acum am o familie extinsă, mult mai mare și mult mai cuprinzătoare. Am de citit niște cărți, de făcut niște recenzii, de publicat... dar nu găsesc timp! Trebuie să îmi reorganizez programul!!! Mă simt obosită.

Charle, uite melodia pe care o ascultam noi astăzi la masă și mă întrebai de cine este interpretată:

Ți-o dedic cu toată dragostea!

Nu unul, nu doi... ci trei brazi!

Unul din cei mai fideli cititori ai blogului meu (din 2007 și până acum - și mulțumesc pe această cale), mi-a atras astăzi atenția că am mințit într-un articol mai vechi, spunând că mai am de împodobit un brad. În realitate...am mai avut încă doi. Ne-am hotărât să împodobim în toate casele -mai puțin la Cluj, unde nu am mai ajuns de câteva luni-. Așadar... trei brazi... frumoși!

Eh, nu sunt prea fotogenici brazii mei :)) ... dar... nici eu nu am fost foarte activă și am neglijat fotografierea lor individuală. Brazi naturali. Brazi frumoși!

Un Crăciun Fericit

Cu ocazia Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului vă doresc să aveți parte numai de bucurii, împliniri și sănătate!

Un Crăciun Fericit!

- vă mai transmit și puțin din bucuria mea de Crăciun

Mon beau sapin...

Primul brad a fost împodobit! Misiune îndeplinită! Mai rămâne al doilea, în ajun. Cadourile sunt pregătite, Moșul se pregătește să umple casele de bucurii.

În ceea ce mă privește, astăzi am avut o zi foarte plină de atmosfera sărbătorilor. Iarna și-a pus pe deplin amprenta asupra micuțului nostru oraș. În magazine roiesc, cu mic, cu mare... viitori moși. Unii cumpără pentru copii, alții pentru soți, iar cei mai puțin norocoși își dăruiesc lor înșile cadouri. Oricum ar fi, banii circulă.

Revenind. Cine mă cunoaște are idee că pentru mine ritualul împodobirii bradului este unul extrem de important. Nu îmi place să îmi ia nimeni această bucurie și nu îmi place să împodobesc bradul singură și oricum.... ci pe fond de clopoței, muzicuțe și fulgi de nea: cu alte cuvinte, fără colind nu percep împodobirea.
Anul acesta, colindele au fost alese de Charle. Așadar, primul brad a fost îmbrăcat pe ritm de Cargo. Vă invit la audiție!




Împodobire și... cadouri! Dar mai întâi să aranjăm și al doilea brăduț!

I simply hate it when people get mad at each other...and mostly, I hate it when people get mad at me. 

Cinci minus unu...

Radiez. A trecut mult timp de când nu am mai avut curajul să popularizez astfel de gânduri, vizite nesperate și fapte. Am și uitat cum este să mă exprim aici. Autocenzura m-a cam torturat. Dar mă eliberez. Resimt liniștea și mă înec cu albastrul celest al ochilor pe care îi iubesc atât de mult. Și totuși, este un albastru mai mult marin. Doamne, cât Te iubesc!

Resimt în interior o bucurie nesperată. Trăiesc o liniște destul de agita(n)tă. Mă distrează. Rătăcesc printre trăiri aspartice (tumultoase și acide). Nu sunt obișnuită cu așa ceva, dar privesc ecranul, privesc trecutul apropiat și inelul de pe deget... și te retrăiesc. Atât de pur și neîntinat. Atât de blând și cald. Atât de vesel și decent. Ți-aș dedica un colind... dar nimic nu se ridică la perfecțiunea sentimentelor pe care le am. Nimic nu exprimă suficient de fidel ceea ce simt și mulțumirea extraordinară pe care o aduc Bunului Suprem pentru tine. Nu știu ce am azi. Nu știu de ce azi. Nu știu de ce scriu... azi. Puteam face asta de mult. Dar azi... azi nu mă mai pot dezlipi de ochii tai. Azi nu te pot șterge din gândul meu. Azi sunt euforică. Te-am ținut prea mult timp în taină. Azi vreau să te cânt. Am coborât sub 5 luni de așteptare.

Iartă-mi stângăciile, imprefecțiunile și copilăriile. Iartă-mi jocurile și nebuniile... ce totuși îți aduc atâtea zâmbete pe chip. Îți mulțumesc pentru dragostea pe care mi-o porți necondiționat și pentru tandrețea nemărginită.

Azi nu mă mai cenzurez. Azi te iubesc... PUBLIC! :))

Încă o dată... sunt superbe!

Schimb de haină dar nu și de morav

Pentru că într-o săptămână sosește Moșul... îl întimpin cu zăpadă pentru sanie, chiar și pe blog! Sper să fie cât mai darnic. Să aducă multă dragoste și fericire... și mai ales, sănătate și înțelegere.

Și pentru că am schimbat designul blogului ... vă propun și un colind bizantin:



Q: Ce face studentul când are de învățat?
A: Orice altceva :D.

True story :)) 

Moment important

Pe fondul muzical al Cvartetului de coarde ”Gaudeamus”, mă simt obligată să schimb tonul pe care mi-l propusesem pentru articolul de astăzi. Așadar mulțumiri speciale viitorilor mei nași pentru albumul pe care îl folosesc pe post de material inspirațional. Aveam nevoie de o notă de veselie. Superb.

Revenind... ieri a fost o zi istorică pentru mine. Poate este puțin cam mult spus, dar cu pasiune și încântare afirm, încă o dată, a fost o zi istorică. Chiar îi povesteam și a mon amour, Charle, aseară, (într-o discuție foarte incitantă despre valorile culturale moderne raportate la educația pe care o primim noi acum, noua generație...), cum la nivelul actual de cunoștință, nu numai că este o încântare să mă aflu printre atâția oameni de carte -la urma urmei- în incinta fastuoasă a Academiei Române, ci mai mult, dincolo de învinovățirea justă pe care mi-o aduc referitor la neștiința multora dintre temele abordate (în ciuda faptului că măcar o dată în viață mi-au trecut mai mult sau ai puțin pregnant, pe la ureche). Așadar, a-l avea la două scaune distanță de mine, într-o dezbatere de tip masă rotundă, pe marele critic literar Eugen Simion, reprezintă pentru mine un moment istoric. Mă simt extrem de onorată să fi avut ocazia să-l văd, să-l ascult, să-l admir în ipostaza de om degajat. Eu am nimerit acolo mai mult întâmplător (deși, încă o dată, nimic nu este întâmplător, și aici, încă o dată... trebuie să îi mulțumesc lui Charle pentru ocaziile minunate pe care mi le oferă și pentru oamenii minunați pe care i-am cunoscut în ultimele luni prin el...), dar mă bucur. Nu știu când voi fi și eu suficient de aptă, să ajung la un nivel de pregătire și cunoaștere atât de avansat încât să am curajul și pertinența să dialoghez cu acest om, pe care numai în cărți aveam onoarea de a-l cunoaște.

Pauză.

În altă ordine de idei, cum am aterizat vreo două zile prin capitală, nu am putut să nu mă întorc la marea mea dragoste: luminițele. Într-o atmosferă romantică pură, demnă spre a fi consemnată în descrierile protagoniștilor lui Eliade, a unui București acoperit de zăpadă, ceață și ger, dragostea de frumos s-a resimțit triumfătoare. Căldura inimilor a transformat frigul în aburi, și aburii în mister. Încă mai păstrez bine tipărite în memorie paradele luminoase din piețele Unirii, Universității și Romană. Nici gerul, nici noaptea... nici chiar gheața de pe jos, nu au putut să ne stea în cale, să strice o seară culturală perfectă.

Poze cu luminițe.
Soon.

Anyway, until next time... I'm sending you all my love.

Dansul lebedelor...

Astăzi râd.
Deschid ochii larg și privesc infinitul cerului. Nu mă mai satur de concret. Într-o lume în care m-am obișnuit purtată de imaginar, de vis, de frenezie acest tel quel mă îmbată.

Afară ninge liniștit...

I've been kissed by a rose :x...

Ninge. Superb. Feeric... desigur, iarna ar fi nimic fără tine. Frigule, fii mai blând, nu toți avem pe cine ține în brațe.
Într-o singură oră s-a așternut o pătură de puf. Văzduhul tot e plin de îngeri de lumină, lacrimi calde coborâte spre uimirea noastră a tuturor, și spre deliciul deosebit al romanticilor.
Mi-ar plăcea acum să gustăm un vin de Bordeaux împreună, la scânteia caldă a șemineului... două cupe roși, două inimi calde... oh, iarnă! Poate iarna următoare.

Dragul meu, Charle... iartă-mă că te-am românizat... dar astăzi mi-e imposibil să te cânt în limba inimii tale. Azi sărut Parisul din depărtare și-l închid în gând. Azi te păstrez național... și puțin americanizat.



Ninge feeric! De-abia aștept Crăciunul! 

à mon ami spécial...

Oh, France!


Parce que j'aime tout chez toi.

Calea...

”Ca să te salvezi există o singură cale: căutarea și aflarea lui Dumnezeu și întâlnirea grație binecuvântării lui Dumnezeu, pe această cale, a unor prieteni adevărați de la care se poate învăța curajul, credința, răbdarea, nădejdea, încrederea în tine și în celălalt.” (Ioan Pintea - Proximități și mărturisiri)

Escală

În Sibiu este zăpadă... în Sibiu este iarnă.

Aaaand... it's official now! 

\

5 left :D

Once more

Astăzi mi-am amintit foarte mult de primii ani ai copilăriei -nimic nou, știu- Ce zi frumoasă!