sâmbătă, decembrie 21, 2013

Religie?

Aseară, din curiozitate, m-am apucat să caut grupuri interesante pe facebook... printre altele am găsit și unul -al cărui nume nu îl voi da, căci intenția nu îmi este de a face (contra)reclamă- în care deși se presupunea că trebuie să se posteze articole cu tentă creștină... am dat de cu totul și cu totul altceva: oameni de carte care, deși pe un grup creștin, făceau propagandă anticreștină.
Sigur, întreaga situație m-a intrigat, motiv pentru care -după lecturarea a trei sau patru articole- am decis să îi scriu. Abia după câteva minute de la postarea comentariului am realizat că era un grup de penticostali... ceea ce explica atitudinea înverșunată împotriva BOR.

Totuși, pentru că îmi iubesc religia și îmi iubesc Dumnezeul, Biserica și Slujitorii... voi posta comentariul aici... cu speranța îndreptării celor câțiva creștini ce îmi citesc blogul și poate ar avea tendința de a împărtăși ideile acestui domn. Sper să nu fiu înțeleasă greșit. Sunt foarte tolerantă. Am prieteni de toate religiile... și de regulă prefer să nu intru în astfel de discuții, căci nu vreau și nu sunt în măsură să convertesc pe nimeni la Dreapta Credință... dar vreau numai să cred că Ortodocșii îmi vor împărtăși părerea.

... Nu înțeleg un lucru.. și vă rog să îmi scuzați stângăcia. Ce religie aveți? Credeți în Dumnezeu? Din tot ce am citit nu faceți decât să judecați și să comentați - din perspectivă oarecum anticreștină - ceea ce vedeți în Biserica Ortodoxă. Am nimerit cumva într-un  grup eretic și nu mi-am dat seama? Practicile "medievale" despre care vorbiți în articolul dvs rămân actuale indiferent de mileniu. Religia are propria lege. Desigur, ca oameni ne supunem statului dar să nu uităm că înainte de slujitori ai statului, preoții și călugării sunt slujitori ai lui Dumnezeu. Scenele cu diavoli și femei dezbrăcate sunt scenele iadului... laitmotiv prezent în orice Biserică Ortodoxă și în orice carte ilustrată despre apocalipsă. Asta ne așteaptă dincolo pe cei nevrednici... pe cei ce nu înțelegem că Dumnezeu este atemporal și ne supunem trupurile și mințile mizeriei sociale actuale. Mântuirea este grea și pentru ea trebuie să luptăm. Cât privește articolul despre "jumatatea de Biserică" despre care vorbiti...(n. „Numele articolului era Jumătate de biserică nu crede în Dumnezeu”) vă mărturisesc că în nevrednicia mea nu am fost în stare să înțeleg legătura dintre idei. Ori sunt eu încă un lector mult prea inocent, ori aveți un stil scriitoricesc mult prea elevat pentru inteligența mea... ori pur și simplu căutați să denigrați în orice chip religia. Nu m-ar mira să fi fost chiar unul dintre susținătorii scoaterii religiei ca disciplină școlară - dezbatere foarte aprinsă ce a avut loc acum câțiva ani. Sincer vă mărturisesc că în momentul în care am văzut acest grup am crezut că este unul în care să vorbim despre Sfinții noștri, despre binefăcători, despre tradiții ... căci de vroiam să mă smintesc, mai mult ca sigur intram în grupul ateilor și agnosticilor (îl puteți găsi dând o căutare... poate e un loc mai prielnic unde puteți posta. E posibil să găsiți mai multă susținere acolo). Așadar vă rog să îmi iertați impertinența și tonul poate mult prea personal. Nu aș vrea să o priviți ca pe o lipsă de respect ori ofensă, departe de mine acest gând... dar aș vrea ca în cazul în care ideile dvs sunt cu adevarat atât de critice... să vă recomand câteva lecturi creștine... pornind chiar cu Sfânta Scriptură... și continuând cu Vămile Văzduhului (Nicodim Mandiță), alături de ajutorul unui Duhovnic. Nu avem voie să criticăm preoții, ci doar să îi ajutăm să se îndrepte dacă le vedem stângăciile. Trebuie să ne unim să îi susținem, nu să lăsăm libertatea diavolilor să ne despartă. Fie că ne convin sau nu, ei sunt mesagerii Domnului. 

 Astăzi este solstițiul de iarnă... cea mai lungă noapte din an, moartea anului astronomic și reînnoirea sa. Astăzi se vor deschide cerul și pământul - ori cel puțin așa ne învață tradiția noastră (de această dată nu creștină). Unii preferă să facă farmece, alții să înjure și să blesteme... azi ar trebui să facem o rugăciune colectivă să fim scăpați de atâtea ispite...

Un comentariu:

Charle M spunea...

Intr-o lume decerebrata, prezenta sectelor sau a ereziilor este enorma. Doar necuratul isi face lucrarea! Sa facem o rugaciune pentru acesti sarmani rataciti intr-ale Domnului! Cat priveste indreptarea lor, totul tine de propria vointa si, apoi, de lucrarea lui Dumnezeu!In calitate de crestini, avem datoria de a marturisi pe Hristos! Ce inseamna a fi crestin? A depune marturie despre Hristos si a-L marturisi mereu! Mai ales celor rataciti!

Acasă e acolo unde există calitate și confort!

 În fiecare noapte mă trezesc de cel puțin 4-5 ori pentru a-mi hrăni micuțul de doar două luni... ... Așa că timp de 10 minute, din două în ...