Nu multă lume oferă vreo importanță deosebită zilei de astăzi. De ce să pozez, nici eu nu am oferit. Totuși, așa realizez ce înseamnă omul, firea noastră animalică, gregară... orientată preponderent spre mulțime, alinierea la tradiții și trenduri etc. etc. etc.
Dacă astăzi ar fi fost 1 ianuarie... majoritatea străzilor erau libere în această zi, populate doar de bieții funcționari de la 416, nevoiți să strângă urmele unui homo petrecărețus lipsit de maniere, bun simț și respect față de societatea în care trăiește. Mulțimea confetiilor, a paharelor de unică folosință împrăștiate și a sticlelor de șampanie cu urme de alcool de proastă calitate ar fi populat până la refuz drumurile. Pe șosele dominante ar fi fost femeile... ar fi fost printre singurele zile din an în care toți cei doi-trei pietoni rătăciți și probabil bulversați ar fi primit prioritate. Liniștea ar fi domnit pretutindeni. De muncit munceau doar cei nefericiți și artiștii.
Așa este de 1 ianuarie, așa este de anul nou... de sărbătoare.
Totuși, este 1 septembrie. Nu e anul nou chinezesc să urmărim parade. Este anul nou bisericesc. Mă uit în jur și aud drujbe, ciocane, oameni ocupați. Mă gândesc la tot ce am făcut eu azi, la tot ce aș fi făcut de „anul nou”, la lipsa extravaganței sau măcar a noutății hainelor cu care sunt îmbrăcată. De afară nu vine miros de sărbătoare ci doar de fum, murături proaspăt puse în borcane, hasna scoasă la uscat și indiferență. De ce ne-ar interesa să celebrăm această zi dacă nu este considerată liberă, dacă nu au ieșit comercianți în stradă cu mici expirați și bere răsuflată, dacă nu e nici măcar un concert de manele sau un foc de artificii? Cui îi pasă?
Așa realizez cât suntem de superficiali. Îmi amintesc acum doi ani când eram la Cluj și dis de dimineață m-am îmbrăcat cu haine mult mai puțin neglijente decât cele pe care le-am îmbrăcat azi și am plecat împreună cu familia în „pelerinaj” la una din cele mai frumoase așezări monahale de pe teritoriul țării noastre: Mănăstirea Nicula. Schimbarea anului Bisericesc a fost primită de mii de oameni, care mai de care mai acoperiți și mai dornici de mântuire. Modești, liniștiți, evlavioși... primeau Duh Sfânt. Glasurile celor peste zece preoți prezenți acopereau întreaga întindere. Din verde și albastru văzduhul devenise aur.
A fost singura dată când am ținut cont să celebrez anul nou bisericesc. Acum degeaba mă gândesc, căci azi, în loc să țin această zi măcar cu minimul creștinesc, am stat în pat, cu laptopul în brațe... și am lucrat de zor la un proiect important. Nici nu am ținut cont că e sărbătoarea ortodoxiei. Nici nu am realizat ce zi este până mai adineaori când m-am uitat la ceas și am văzut data.
Dacă era 1 august, cu siguranță aș fi știut. Aș fi celebrat. Nu religios, ca pentru Sf. Vasile. Poate nici nu m-aș fi dus la citirea moliftelor, dar cu siguranță aș fi considerat că e zi mare.
Recunosc, sunt o ignorantă.
Tu cât de ignorant ești? Cum ai sărbătorit 1 septembrie?
Dacă astăzi ar fi fost 1 ianuarie... majoritatea străzilor erau libere în această zi, populate doar de bieții funcționari de la 416, nevoiți să strângă urmele unui homo petrecărețus lipsit de maniere, bun simț și respect față de societatea în care trăiește. Mulțimea confetiilor, a paharelor de unică folosință împrăștiate și a sticlelor de șampanie cu urme de alcool de proastă calitate ar fi populat până la refuz drumurile. Pe șosele dominante ar fi fost femeile... ar fi fost printre singurele zile din an în care toți cei doi-trei pietoni rătăciți și probabil bulversați ar fi primit prioritate. Liniștea ar fi domnit pretutindeni. De muncit munceau doar cei nefericiți și artiștii.
Așa este de 1 ianuarie, așa este de anul nou... de sărbătoare.
Totuși, este 1 septembrie. Nu e anul nou chinezesc să urmărim parade. Este anul nou bisericesc. Mă uit în jur și aud drujbe, ciocane, oameni ocupați. Mă gândesc la tot ce am făcut eu azi, la tot ce aș fi făcut de „anul nou”, la lipsa extravaganței sau măcar a noutății hainelor cu care sunt îmbrăcată. De afară nu vine miros de sărbătoare ci doar de fum, murături proaspăt puse în borcane, hasna scoasă la uscat și indiferență. De ce ne-ar interesa să celebrăm această zi dacă nu este considerată liberă, dacă nu au ieșit comercianți în stradă cu mici expirați și bere răsuflată, dacă nu e nici măcar un concert de manele sau un foc de artificii? Cui îi pasă?
Așa realizez cât suntem de superficiali. Îmi amintesc acum doi ani când eram la Cluj și dis de dimineață m-am îmbrăcat cu haine mult mai puțin neglijente decât cele pe care le-am îmbrăcat azi și am plecat împreună cu familia în „pelerinaj” la una din cele mai frumoase așezări monahale de pe teritoriul țării noastre: Mănăstirea Nicula. Schimbarea anului Bisericesc a fost primită de mii de oameni, care mai de care mai acoperiți și mai dornici de mântuire. Modești, liniștiți, evlavioși... primeau Duh Sfânt. Glasurile celor peste zece preoți prezenți acopereau întreaga întindere. Din verde și albastru văzduhul devenise aur.
A fost singura dată când am ținut cont să celebrez anul nou bisericesc. Acum degeaba mă gândesc, căci azi, în loc să țin această zi măcar cu minimul creștinesc, am stat în pat, cu laptopul în brațe... și am lucrat de zor la un proiect important. Nici nu am ținut cont că e sărbătoarea ortodoxiei. Nici nu am realizat ce zi este până mai adineaori când m-am uitat la ceas și am văzut data.
Dacă era 1 august, cu siguranță aș fi știut. Aș fi celebrat. Nu religios, ca pentru Sf. Vasile. Poate nici nu m-aș fi dus la citirea moliftelor, dar cu siguranță aș fi considerat că e zi mare.
Recunosc, sunt o ignorantă.
Tu cât de ignorant ești? Cum ai sărbătorit 1 septembrie?
Un comentariu:
In perspectiva crestinismului, 1 septembrie puncteaza un nou inceput! Nu e o sarbatoare, ci este o data esentiala care tine de anul bisericesc! In rest, cred ca implinirea datoriei este o buna celebrare a acestui nou inceput!
Trimiteți un comentariu