sâmbătă, mai 16, 2015

...la malul mării, sub clar de lună

A venit vara... sau... să zicem că se pregătește să vină. Sufletul meu zburdă deja spre meleaguri calde, valuri și nisip. Am un chef nebun să râd. De mine, de alții, de culorile cerului... de orice! A trecut destul de mult timp de când nu m-am mai bucurat atât de frenetic de anotimpul pe care, sub influența puseurilor adolescentine, l-am renegat ani la rând cu stoicism.

Totuși, ritmurile duse departe de aerul de seară, pe plaja din Costinești, Eforie sau Mamaia, îmi lipsesc pretutindeni. Sunt deja doi ani de când n-am mai sărutat marea... și... mi-e tare dor de ea!
Cu muzica verii pe fundal... deja iubesc. Mi-e dor de fluturi, de drame la malul mării... de săruturi calde, mi-e dor să am respirația tăiată, pulsul crescut și inima în flăcări.

Mereu am avut obsesia iubirii perfecte la malul mării... mereu am considerat că nu contează cine ești, ce suferințe ai, când ești la mare... iubești! Ea a fost lăsată de Dumnezeu pentru a aduce utopia în inimile melancolicilor. Dacă mai răsare și luna printre stele pe un cer senin...și se reflectă în valuri, la reflux... dacă mai licăre și-un felinar, departe, rătăcit... și miroase a alge, atunci nu mai lipsește nimic.

Îmi amintesc cum obișnuiam să visez plimbările de seară la braț cu bărbatul în cămașă dungată... chicotelile mele copilărești animau aerul...

Înțelegi cât mi-e de dor de mare?
Cred că m-a și uitat.
Totuși, în vis... o vizitez mereu... și e așa caldă cum mi-o doresc.

Niciun comentariu:

Febra copilului - cel mai mare dușman al mamei

De aproape 3 ani sunt mamă. De când eram copil visam la acest moment. Îmi imaginam mereu că se constituie numai din amintiri frumoase și c...