Îndrăgostită...deși n-am vrut!

... de o mașină!
În timp ce Smiley îmi cânta în fundal... eu, cu fluturi în stomac, mă gândeam la o experiență extrem de plăcută pe care am trăit-o astăzi, (culmea!), la lucru!

Încep prin a spune că acest articol nu se adresează celor ce s-au „născut” la volanul unei mașini noi...

...Cititorii mei mai vechi, precum și prietenii mei știu că mie îmi plac mașinile. Am crescut cu doi frați mai mari, mă jucam adesea cu mașinuțele, în defavoarea păpușilor tunse scurt și întristate, ce mă priveau geloase din cine știe ce colț al casei. Cum tata este inginer auto de meserie, am avut ocazia să aflu multe lucruri despre motorizări și performanțe. Obișnuiam să știu multe... din cărți. Mi-am obținut carnetul la numai câteva zile după ce am împlinit 18 ani și mă îmbătam singură cu ideea pe care mi-o împietriseră „bătrânii” în minte, respectiv că dacă sunt în stare să conduc o mașină veche, cu siguranță voi putea conduce, degajat, o mașină nouă...
... ei bine, este un MIT. Astăzi am avut ocazia de a descoperi că mașinile noi... nu se conduc de șoferi „experimentați”, ci se cam conduc SINGURE! Șoferul doar rotește un volan extrem de sensibil, stă degajat și se bucură de drum. Faptul de a fi condus înainte o mașină veche nu mă face decât să apreciez mult mai mult experiența de la volan...

Pe la începutul carierei mele de șofer am avut ocazia de a conduce un Audi A4 din 2011, un RS4 din 2008, un Logan din 2009... dar nu știu dacă am apreciat vreodată prea mult aceste experiențe. Poate era prea devreme pentru ele, poate nu stăpâneam atât de bine această taină... sau poate pur și simplu nu îmi mai aduc aminte. A trecut, în orice caz, destul de mult timp. În anii ce au urmat am rulat mai multe mașini, însă în mod constant am condus doar un VW Passat 1.9 TDI din 1995, un VW Polo 1.0 din 2001 și un Opel Astra G caravan, 1.6 din 2004 (despre care mereu am avut o părere foarte bună în privința experienței la volan, prin comparație cu restul celor amintite anterior... și era firesc. Vorbim de altă generație de motoare și de alte dotări care o recomandau). Ideea este că am mers doar cu „băbuțe”.

Azi am avut ocazia de a conduce un Renault Captur 1.5 dCI de 110 cai, cu un consum MEDIU de 3.7 litri/100 km. Când m-am urcat în această mașină, pe lângă faptul că m-am simțit la „înălțime” față de mașinuța mea, am simțit din plin chimia. A fost dragoste la prima vedere. Trec peste design-ul extrem de appealing, mai ales că era și roșu cu plafonul negru!


Când am pornit... obișnuită cu băbuța mea, am apăsat frâna calumea, ținând cu forță ambreiajul apăsat. Nu înțelegeam de ce mă bruschează. Adică, în viziunea mea, era firesc să trebuiască să apăs pedalele calumea, nu doar să le pișc ușor. Apoi m-am pierdut în faruri. Atâtea hieroglife în fața mea... mai că mi-am amintit de orele de semiologie din facultate, în care discutam despre importanța decodificării mesajelor scrise în diverse coduri. Ei bine... acum aveam mai multe semne ca niciodată. De obicei știam faza lungă și faza scurtă...și era simplu: în bordul mașinii fie aveam un martor albastru aprins (asta când mai are chef să se și aprindă... că uneori se supără pe mine și mă lasă să aflu de la restul participanților la trafic că umblu cu faza lungă aprinsă), fie nu aveam deloc. Acum, dintr-o dată, în încercarea mea de a aprinde luminile de drum... am descoperit o groază de martori, pe diverse culori și cu diverse tipuri de linii: verde, albastru, maro, linie dreaptă sus, dreaptă în jos, linie șerpuită... în fine. Mi-am dat seama că și dacă era ceață afară, aș fi avut o vizibilitate la fel de bună.
Apoi am pornit la drum... ca în filmele SF pe care le vedeam în copilărie, am apăsat pe un buton... și mașinuța a pornit. Spre surprinderea mea, nu a fost nevoie să mai aud niciun zgomot. Să fiu sinceră, nici nu am crezut că este pornită, iar pentru un motor diesel, mi s-a părut o performanță grozavă! Inclusiv în mers!
Cu toate că aveam la dispoziție un ecran tactil de 7”, cu un sistem audio grozav, am preferat să ascult drumul... (drumul, căci mașina torcea discret ca o pisicuță fericită în somn).
Cel mai grozav accesoriu al acestei mașinuțe a fost, de departe, volanul... pe care nu am mai fost nevoită să îl bruschez și să îl trag ca pe roata de la fântână, până să pot vira mașina... mai ales în parcări. În sfârșit am simțit plăcerea de a parca lateral... De obicei parchez cu spatele, tocmai pentru că îmi este mai ușor să fac viraje exacte... dar cu această mașinuță... orice parcare este o joacă! Și nici nu știu dacă avea sau nu senzor de parcare, nu i-am simțit nevoia, am destulă „vechime” în parcări și sunt destul de bună prietenă cu oglinzile încât să nu am nevoie... dar îmi dau seama că o astfel de opțiune poate face ca dimensiunea mașinii chiar să nu mai conteze, nici măcar pentru un începător.
Kilometrajul mare, afișat central, electronic...și cu o precizie deosebită, m-a surprins. Cu atât mai mult cu cât mă anunța și dacă era cazul să schimb viteza.

... la volanul unei astfel de mașini... nu poți să nu te îndrăgostești de drum. Mi-aș fi dorit să fiu trimisă în delegație... cât mai departe, să o văd cum se comportă. Are forță, are demaraj extrem de bun, este comfortabilă, plăcută... iar pentru o zi friguroasă de noiembrie, încălzirea din scaun mi-a făcut misiunea de a coborî ... mult mai grea.

Oricum, sunt convinsă că ați spune că orice mașină nouă este așa... ei bine, în mare...da. Însă Capturul este deosebit prin alura pe care o are, precum și prin statură. La volanul ei te aflii undeva mai sus decât într-o mașină clasică. Am mers cândva cu un X6, ca pasager...și nu știu dacă se simte diferit la volan, dar din dreapta nu mă simțeam deloc altfel față de zilele acelea când mă întorceam pe Dacos de la Cluj și stăteam pe locul 3 sau 4 (în primul rând de scaune din spatele șoferului)... adică sus, dar... prea sus.
În Renault Captur ești exact la un nivel optim de înălțime. Conducând acest autoturism nu poți să nu te simți important și frumos. Când cobori parcă și mersul îți este mai elegant... Este exact genul de mașină din care vrei să te vadă cât mai multă lume coborând. Știi clar că întorci o grămadă de priviri cu o asemenea frumusețe!

Nu știu dacă a fost gândită pentru un bărbat sau pentru o femeie, dar știu singur că mitul care circula pe vremuri cu mașina franțuzească și cea nemțească... a rămas în urmă ca legendă. Sunt doar amintiri pentru șoferi de băbuțe, ca mine... din viața de zi cu zi... Pentru un șofer modern cu un venit mediu lunar... o franțuzoaică elegantă poate fi o experiență tare plăcută... ce se vrea repetată în fiecare zi! Motoare performante, design atrăgător... ce să mai: Renaultul scoate pe bandă rulantă femei frumoase, deștepte și necheltuitoare! Utopia s-a transformat în realitate!

Bine am venit în... prezent!


Comentarii

Postări populare