Nu mai știu unde am auzit prima dată aceste cuvinte... dar de câteva zile îmi răsună puternic în minte.
De când m-am operat și lucrez la o capacitate de sub 5% am timp să contemplez asupra realității ce mă înconjoară... și așa realizez că, într-adevăr, ceea ce iubim ne definește.
Când m-am trezit din anestezia generală simțeam o dragoste atât de profundă și de pură pentru tot ceea ce mă înconjura. Cred că, de fapt, revenirea la viață mă făcea să fiu atât de dornică să verbalizez iubirea.
Zi de zi suntem prea ocupați cu lucrurile pe care trebuie să le facem încât ajungem să pierdem exact esența vieții. Uneori chiar ne prinde bine o pauză de la haos pentru a rămâne singuri cu noi înșine și a observa cine am mai devenit.
Eu iubesc. Sincer și fără rezerve. De fapt, chiar mi se pare ciudat să te poți preface că iubești. Un astfel de joc este mult prea evident și total nefiresc. Cred, cumva, că fiecare om are un ceva, o anumită calitate specifică, definitorie. Și oricât ar cenzura-o, în momentele de slăbiciune iese la suprafață.
Toți iubim... măcar ceva... și acel ceva ne definește.
Eu sunt un amalgam de oameni frumoși, de cuvinte fără noimă, de gesturi și priviri. Sunt un cumul de imperfecțiuni, zâmbete și atingeri. Eu sunt trăire, sacrificiu și puțină lene. Sunt un articol bine ilustrat, citit înainte de culcare. Sunt o îmbrățișare caldă și prelungă a unui om obosit. Sunt o continuă ațâțare a simțurilor, de multe ori fără obiectiv. Sunt o rană, un copil, o ploaie rece de toamnă, după zece zile toride.
Dar, mai presus de toate, sunt iubită... și cred că asta iubesc cel mai mult. Sunt protejată, sunt îngrijită de cei din jurul meu... și sunt extrem de norocoasă și de recunoscătoare.
Nu credeam că voi ajunge vreodată să spun asta... și mai ales să o simt din toată ființa mea... dar sunt o norocoasă.
Toți suntem. Trebuie doar să deschidem ochii și să iubim.
If you want to feel love... you should give love.
De când m-am operat și lucrez la o capacitate de sub 5% am timp să contemplez asupra realității ce mă înconjoară... și așa realizez că, într-adevăr, ceea ce iubim ne definește.
Când m-am trezit din anestezia generală simțeam o dragoste atât de profundă și de pură pentru tot ceea ce mă înconjura. Cred că, de fapt, revenirea la viață mă făcea să fiu atât de dornică să verbalizez iubirea.
Zi de zi suntem prea ocupați cu lucrurile pe care trebuie să le facem încât ajungem să pierdem exact esența vieții. Uneori chiar ne prinde bine o pauză de la haos pentru a rămâne singuri cu noi înșine și a observa cine am mai devenit.
Eu iubesc. Sincer și fără rezerve. De fapt, chiar mi se pare ciudat să te poți preface că iubești. Un astfel de joc este mult prea evident și total nefiresc. Cred, cumva, că fiecare om are un ceva, o anumită calitate specifică, definitorie. Și oricât ar cenzura-o, în momentele de slăbiciune iese la suprafață.
Toți iubim... măcar ceva... și acel ceva ne definește.
Eu sunt un amalgam de oameni frumoși, de cuvinte fără noimă, de gesturi și priviri. Sunt un cumul de imperfecțiuni, zâmbete și atingeri. Eu sunt trăire, sacrificiu și puțină lene. Sunt un articol bine ilustrat, citit înainte de culcare. Sunt o îmbrățișare caldă și prelungă a unui om obosit. Sunt o continuă ațâțare a simțurilor, de multe ori fără obiectiv. Sunt o rană, un copil, o ploaie rece de toamnă, după zece zile toride.
Dar, mai presus de toate, sunt iubită... și cred că asta iubesc cel mai mult. Sunt protejată, sunt îngrijită de cei din jurul meu... și sunt extrem de norocoasă și de recunoscătoare.
Nu credeam că voi ajunge vreodată să spun asta... și mai ales să o simt din toată ființa mea... dar sunt o norocoasă.
Toți suntem. Trebuie doar să deschidem ochii și să iubim.
If you want to feel love... you should give love.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu