Marea...

Marea…

Pe-al cerului albastru infinit
Împletită cu lumina preamărită
Luceafăr blând a răsărit
Si-izgoneşte înc-o zi însorită.

Curg ploi de aer şi de stea
Pe-un univers pierdut în nepăsare
Şi-acolo, undeva stă ea
Gândindu-se la depărtare...

Priveşte ameţind cu duioşie
Un prim cristal dintr-un amurg de amintiri
Şi crede iar în tot ce vrea să fie
Cu ochii-i trişti, cu lacrimi în priviri..

Încă un dor cuprinde marea,
Ce-ndrăgostită de seninul cer
Duce departe aşteptarea
Învăluind-o paşnic în mister.

Dar o mireasm-a cerului văratic
Înmoaie simţiri de copilă
Şi a rămas un biet suflet lunatic,
Trăind tot mai mult dup-o idila...

Şi steaua ei priveşte vise
Ce mor ca inimi în deşert
Albastrul duhurilor închise
Mă face tot mai mult să nu te iert.

O, stea fără-ncetare
Cu doru-mi învelit în bolţi albastre,
Trăieşte-acest moment cu nepăsare
Şi pleacă dintre ele, dintre astre.