Crăciun fericit!

Din volumul "Seri cu Licurici ", 365 de basme


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Adrian Munteanu


A fost odată un micuţ băiat.
La joacă îi e gândul, în neştire.
Cum a căzut zăpada, a plecat
Cu sania în zbor, fără oprire.

A tot trecut prin ţări, spre Răsărit.
Drumul părea o pulbere de stele.
Băiatul chiuia şi a plutit
Tot mai departe şi mai sus, spre ele.

Aşa ajunge până-n Miazăzi.
Băiatul râde. E atât de bine,
Ca într-un vis. Curând va poposi
Şi în Apus, prin văi cu ape line.

Mult timp s-a scurs, dar noaptea e prea lungă.
Se vede, în sfârşit, şi-n Miazănoapte.
Ar vrea din nou acasă să ajungă.
Dispare râsul, vorbele sunt şoapte.

E prea departe. Sania tot zboară.
El „fără de oprire” îi ceruse.
A început să plângă prima oară
Şi lacrima-n zăpadă se pierduse.

Dar sania se-opreşte într-o zi.
E ruginită, parcă sângerează.
- Cât m-am jucat, acasă când voi fi ?
- Se-ntreabă puştiul nostru şi oftează.

Răspuns nu are. E cuprins de jale,
Pe faţă-şi pune mâna mai degrabă.
Avea o barbă lungă, albă, moale.
- Ce s-a-ntâmplat ? pe Crivăţ îl întreabă.

- Cu sania ai mers de cânt te ştiu,
O viaţă-ntreagă. Să-nţelegi nu poţi.
- Vreau să mă-ntorc, copil din nou să fiu,
Să-mi văd părinţii, fraţii mei, pe toţi !

De vânturi ajutat, curând porni.
I-a căutat pe-ai lui din casă-n casă.
Nu i-a găsit, dar a văzut copii.
Câte-un brăduţ împodobit le lasă.

În sania ce încă o o iubeşte
Aşează daruri, o încarcă bine.
Îl cheamă Moş Crăciun şi-acum porneşte
De sărbători s-ajungă şi la tine.