Sentimente

S-a terminat și vacanța... e over... caput. De acum încep examenele serioase, începe sesiunea. Încă nu m-am refăcut, încă mai am multe ore de somn de recuperat dar parcă nu îmi vine sa îmi dorm timpul - vechea mea problemă.

Ieri am plecat din București... am făcut o escală de câteva ore în Vâlcea. Toate bune și frumoase. Cer senin, lume voioasă, aveam senzația unei dup-amieze liniștite de aprilie. Ajung in Cluj undeva aproape de miezul nopții, într-un peisaj sinistru de ianuarie. Priveam din autocar străzile marginașe ce urcau Feleacul sub egida unui covor alb, pufos. Casele pline, felinarele învăluite în leneșe lumini, văzduhul încețoșat și dansul fulgilor de nea, m-au plasat cu succes într-o altă lume. Trebuie să recunosc, feerică.

Am coborât sub atingerea rece a zăpezii... Am ajuns acasă.
Încă mă cuprinde un sentiment ciudat. Încă am întipărită în minte imaginea Bd-ului Unirii îmbrobodit cu luminițe albastre, încă mai văd fereastra spre care priveam mașina parcată... și chiar încă mai simt aerul primăvăratic de pe Bd-ul Nicolae Bălcescu, al orașului natal. Nu vreau să mă reobișnuiesc cu străzile Ardealului... cu solitudinea trăită aici și cu frigul. Vreau înapoi acasă.