...

„Un artist nu are nimic de demonstrat nimănui. Nici nu-l interesează ABSOLUT deloc părerea celorlalți.” (Oana Pellea)

Ce mai citim?

Astăzi propun spre lectură un jurnal (cred că v-ați obișnuit cu recomandările mele diaristice), pe care l-am primit și eu cadou de la viitorii mei nași, Nicoleta și Nicu, de ziua ... LOR! Să-mi fie rușine! Este vorba de Jurnalul Oanei Pellea (2003-2009), București, Humanitas, 2009, 219 pag. 
Este un volum extraordinar pe care l-am savurat pe nerăsuflate. La un momentdat cred că am uitat și să respir: inspiram cuvinte, expiram trăiri. Aveam senzația, pe alocuri, că mă citesc pe mine... doar că o eu mult mai elevată, mai trăită și mai experimentată. Nu voi dezvălui mai mult, decât niște mici fragmente ce sper să vă îndemne la lectură:

„Mi-e dor de oameni delicați și buni, de oameni deștepți și generoși. De tradiție și educație. Mi-e dor de bun simț și bunăvoință.” 
 „Orice aș face nu pot înțelege timpul în care trăiesc.” 
„Mai bine rămân pe dinafară, mai bine zbor din când în când și mă topesc în cer, mai bine scriu de nebună cuvinte după cuvinte decât să trăiesc în și cu lumea pe care o văd.”
„În timp ce scriam asta, auzeam comentariile oamenilor... în capul meu: ia uite, mă, ce scrie asta... M-am săturat de ce aud în jur, de toate banalitățile și vulgaritățile. Sunt bolnavă de urâțenia lumii și de răutatea din lume. De ce urâtul are mai mare succes? Nu știu. Nu pot crede în urât și în vulgar.”
„Din păcate trebuie să ne luăm cu noi peste tot. Ce odihnitor ar fi să ne despărțim din când în când de noi.”
„Dacă ești străin și citești ziarele românești, ai certitudinea că te afli în iad. Nimic sau aproape nimic bun, care să dea speranță.”
„Un gând scris capătă mai multă consistență, capătă materie, devine material.”
„Da, televiziunea a devenit pe tot globul cel mai folosit detergent. Nu-i zice nici Ariel, nici Omo, ci pur și simplu televiziune. Detergentul televiziune vă lasă creierele curate și mirosind plăcut. Folosiți cu încredere. Spală tot!”

Eu am dat tonul. Mai departe vă las pe voi să descoperiți! Este superb! 

Wishlist

...sau viața în imagini. Acum, când văd că sunt într-un moment de latență existențială, când mă aflu pe lista de așteptare în cursul vieții, încerc să îmi fac de lucru. Mă simt ca atunci când stau plictisită pe un peron oarecare în gară, îmfofolită în eșarfe, geci, căciuli... și tot înghit vântul ce suflă rece și obosit. Știu în ce tren urmează să urc, știu destinația la care vreau să ajung, însă nu am idee de stațiile intermediare, de comfort ori de voi coborî mai devreme, ori nu voi avea timp suficient să mă strecor afară la destinație și o voi rata, privind-o din cine știe ce fereastă ruginie, aburită de respirațiile grele ale călătorilor. Cine știe? Poate nu-mi voi găsi locul, poate nu-mi vor conveni tovarășii de drum, ori poate doar va fi prea înghesuit locul și-l voi ceda în favoarea culoarului. De va fi modern sau antic, nu pot spune. De voi transpira ori voi îngheța de frig... nici atât. Eu știu doar că mă voi urca într-un tren pe care-l aștept stând în gară, pe un peron la întâmplare, și sper să mă ducă la destinație...

I've got the flu

Mi-am făcut un obicei foarte frumos... acela de a răci de fiecare dată când vine vacanța: de Crăciun am fost răcită, de revelion cobză, acum în vacanța intersemestrială sunt terminată (de sâmbătă și încă nu dă semne de refacere). Sper să mă las de obicei. Organismul meu își bate joc de mine... ori poate nu îi place să mă știe liniștită și liberă :)).
În orice caz, partea bună este că am profitat de ocazie pentru a-mi reîncărca imprimanta și a mai scoate două albume de poze :D. Nimic nu mă face să mă simt mai bine. Am deja un raft întreg din bibliotecă de albume foto.yaaay
Ceva stupid:

De prin bibliotecă...

De ceva timp am revenit spre literatura clasică. Încep să cred că în liceu o refuzam în favoarea literaturii de specialitate și a jurnalelor, mai mult datorită faptului că încercam să completez și cu altceva lecturile obligatorii pentru școală, însă în realitate nu îmi displăcea stilul atât de mult pe cât susțineam.
Așadar, de când lucrez la proiectul meu secret am nevoie de foarte multă lectură... și cu o bibliotecă atât de minunată acasă este imposibil să rezist. Revin la cărți pe care doar le-am frunzărit plină de sictir altă dată... și le regăsesc atât de tentante și de taumaturgice în procesul meu de purificare culturală și sufletească.

„De fapt, cel mai plăcut lucru e să stai seara lângă foc, la lumina lămpii, cu o carte în mână, în timp ce vântul șuieră prin geamuri... să nu te gândești la nimic, la timpul care trece. Să te plimbi, fără să te miști, prin țări pe care ți le imaginezi, și gândul tău, împletit cu ficțiunea, să zburde printre detalii sau să urmărească firul întâmplărilor. Să te identifici cu personajele, să ți se pară că tu ești cel care palpită în hainele lor” (Doamna Bovary - G. Flaubert)

Revenire

Bună seara ție, cititorule!

Îți scriu de această dată știind că mă citești. Sunt bucuroasă, iar această bucurie îți este adresată. În urmă cu nu foarte mult timp am închis blogul din motive probabil foarte întemeiate atunci, însă străine mie acum. Între timp, cam la două zile, spre marea mea surprindere, am fost fluierată pentru acțiunea mea. Ceea ce înseamnă că ... nu scriam doar pentru mine și Charle (așa cum bănuiam - ah, și mama). Poate că eram puțin vexată de lipsa reacțiilor și am considerat astfel că urmărirea propriei vieți ar fi stupidă -cu toate că am observat utilitatea acțiunii abia când mi-am privit trecutul (și mi-am urmărit evouția).

În orice caz, datorită vouă, astăzi am hotărât că este timpul să revin. Sunt surprinsă, recunosc... și ce-i drept, deși nu am foarte mult timp liber -așa cum obișnuiam, îmi lipsea acest jurnal virtual.

Îți mulțumesc!
PS: Pentru delectare...


*Îmi cer scuze (față de cititorii pe care în mod normal nu i-aș tutui), pentru adresarea atât de personală.