Tot astfel...

Mai ştii, cum mă strigai pe-atunci... "Icoană cu picioare lungi"...

Melancolie... nejustificată. E 5 decembrie, se fac doi ani de când am murit, doi ani de când uit continuu că exist şi mă scufund în viaţă. Nu e o formă de admonestare a propriei persoane... adică, nu am chiar nimic, nu simt nimic decât o mizerie ce mă înfăşoară complet. Nu-mi vine să cred că e iarnă, că aveam mâna luxată sau că nu mai am forţă să asimilez vreo cunoştiinţă. Nu-mi vine să cred că sunt atât de patetică încât să dau vina pe polipi şi nu înţeleg de ce eram mireasmă, erai viu.
"Salvarea se încercă" spune bloggerul meu... dar pe mine cine mă salvează? Mi-aş dori să nu mai schimb subiectul continuu şi să mă hotărăsc odată pentru totdeauna ce vreau şi ce am. Mă zbat ca peştele pe uscat... deşi, ciudat, că racii supravieţuiesc oricum. Dar eu? Eu nu sunt peşte, chiar dacă pielea-mi e plină de solzi fini...
E fix.
Mă iubeşte... dar şcoala, şcoala de ce nu mă iubeşte? De ce mă chinuie? De ce? Niciun chip ierliu, niciun ochi exhaustiv, nicio mişcare plăpândă. Mi-e somn, mi-e lene, mi-e greu. Vreau să mă trezesc din coşmarul ăsta şi să mai rup o bucată din pâinea victoriei de odinioară...

Comentarii

evelyn a spus…
Scoala ne chinuie pe toti, din iubire :))):*
Radu15 a spus…
Da Mei Gratziii....DAr....In cazul tau...exista si niste rezultate, adica nu te chinui degeaba.=D>Keep Movin` Forward:)
Degeaba Radule, degeaba...

Postări populare