Aberații...

Sunt atât de obosită că nici nu mai știu exact ce mă doare... ce mai simt și ce nu.
Vreau să citesc ceva. O apariție nouă, o carte de calitate. Mi-e dor.
Dar deocamdată mă mulțumesc să depășesc perioada aceasta epuizantă. Când voi scăpa de sesiune voi fi cu adevărat fericită. Activitatea zilnică nu va mai părea atât de solicitantă, chiar dacă voi prelungi programul de absenteism de acasă. Paradoxal, nu va mai fi atât de obositor. Faptul de a fi prezentă într-o sală de curs după program nu este atât de solicitant ca faptul de a învăța pentru examen... după o zi de patinat cu tocurile pe gheață.
Măcar îmi place.
Programul, nu sesiunea. Ha.

Nu mai sunt nici coerentă.
Mi-e somn. Nu știu de ce mă mai deranjez să consemnez. Cred că mi-a intrat în reflex tastatul.