Detest titlurile

E ultima zi din februarie, iar eu tânjesc zi de zi după o pagină de blog. A trecut deja mai bine de o lună de când scrisul face parte din rutina mea de zi cu zi... și, deci, fiecare gând care ar putea fi transformat într-o idee, își pierde valoarea în clipa doi când ezit și aleg să fac altceva decât să notez.
Sunt destul de obosită, dar îmi place ritmul alert în care trăiesc. Sunt ca o șaisprezecime într-o arie 2/4 allegretto. Trăiesc intens, alerg... și în fiecare pauză clandestină de un gând, între două activități sau etape, am grijă să iubesc: cerul, stelele, aerul pe care îl respir. Sunt liniștită în haosul meu... și chiar dacă tot ritmul este alert, vocile din capul meu, în sfârșit, au tăcut. Au rămas doar două, dintr-o infinitate. Deci e muuuult mai liniște acum. Nu am de ales decât între bine și rău. Știu clar care îmi sunt variantele. Nu mai sunt rătăcită. Știu sigur că aceea ce gândesc este fie bine, fie rău, și fac distincția cu ușurință între cele două situații.
Vine primăvara, sper.
Mâine nu am nicio șansă a scrie...
așa că vă doresc tuturor o primăvară frumoasă... în avans!