Școală... care mă bagă-n boală!

Astăzi am realizat că, în ceea ce mă privește, nu șoferii agresivi sunt cei mai puțin agreați participanți la trafic... ci, mai curând, cei de pe școală.
Eu nu sunt tocmai cel mai bun, dar nici cel mai prost șofer. Sunt liniștită la volan, nu fac imprudențe... nu-mi place nici să dorm dar nici să le dau emoții pasagerilor. Merg cu drumul. Nu aleg niciodată cel mai scurt traseu, ci pe acela care mi-e cel mai cunoscut sau cel mai plăcut, chiar dacă poate înseamnă să mă deplasez mai mult. Mă simt bine când „mestec” la schimbătorul de viteză și nu am un drum monoton...
DAR
... toate aceste lucruri sunt generalități. Sunt cheap. Mă uit de fiecare dată la consum în timp ce merg... și treaba asta devine poate iritantă. Nu depășesc o anumită turație și nu scad prea mult, dacă asta ar însemna creșterea consumului. Îmi place să mă autodepășesc, atâta timp cât nu îmi bat joc de motorul mașinii. Uneori îmi reproșez condusul meu de tip scoțian dar nu mă pot abține.

Ei bine, astăzi am avut ghinionul ca pe un tronson de drum să mă aflu în spatele unei mașini de școală, care nu depășea 35 km/h, dar nici nu avea o consecvență a stilului de mers. Ba îmi dădea speranțe că va începe să depășească mersul „tot pe loc, pe loc, pe loc”, ba credeam că se retrage în dreapta, mă lasă să trec și apoi... treaba lui ce face. Mno... și așa am mers câțiva km cu 35 km/h aflându-mă în imposibilitatea de a depăși (căci țin la permisul meu), iar marea mea frustrare nu era -culmea!- dată de viteza cu care mă deplasam, ci de faptul că îmi crescuse deja consumul cu 0,3%!!!

Așa că data viitoare când voi vedea o mașină de școală, voi trage pe dreapta, voi citi ziarul și voi aștepta să se depărteze suficient de tare încât să nu mă mai încurce.