duminică, octombrie 30, 2016

Sunt fericită când ești fericit!

Este foarte ciudat să mai exprimi ceva într-o lume in care ești continuu criticat. Autocenzura, în acest context, devine asasinul afirmării și al reușitei.
Cu toate acestea, riscând să pic în ghearele ascuțite ale criticilor... pot spune că iubesc oamenii fericiți. Dar așa, la modul cel mai puternic posibil.
Erau vremurile acelea în care să privesc un cuplu fericit, o familie fericită samd, m-ar fi umplut de invidie. Acum privesc la acele sentimente și mă amuz de nimicnicia mea, de cât eram de măruntă.
Cred că-ntre timp am învățat să-mi construiesc oaza mea de căldură interioară în baza tuturor zâmbetelor sincere pe care le remarc în jur... fie ele cu dedicație directă sau doar smulse pasager din alte colecții.
Ce rost mai are îndurerarea? Cândva m-aș fi hrănit cu ea... dar cand viața este și așa prea scurtă și se derulează cu o viteză de neinchipuit... când fiecare clipă se scurge pe nesimțite, și ne trezim in fiecare ieri expulzați deja-ntr-un mâine poate chiar necunoscut... dacă tot e să purtăm prin riduri a timpului amprentă nemiloasă, măcar, zic, să fie un rid de fericire, de zâmbet, de râs.
Cui îi mai pasă dacă râd sau dacă plâng? Cred că doar mie... așa că am să continui să fiu fericită, sincer, pentru fiecare fericire din jurul meu.
Greșesc oare?

Niciun comentariu:

Febra copilului - cel mai mare dușman al mamei

De aproape 3 ani sunt mamă. De când eram copil visam la acest moment. Îmi imaginam mereu că se constituie numai din amintiri frumoase și c...