Regăsirea Evei

O singură mângâiere și s-a trezit. Nu mai aleargă clandestin în viețile pe care le colindaseră împreună în trecut. Oricum nu își mai amintește mare lucru... Totul este ascuns în hipofiză, și, cu toate astea, când îi simte pielea catifelată, simțurile îl împing înapoi. Își amintește de ea, de Eva lui, muza din Geneză. Nu e prima viață împreună... De fapt, în fiecare trecut a avut-o. Au alergat în celest împreună, îmbătați de ignoranța unei existențe discontinue, de atât de multe ori... Încât acum, când o privește, fără a-i spune prea multe, îi știe deja reacțiile. Sunt previzibile. Poartă marca lui cândva.
Ea îl privește grav. Simte rezonanța, îi aude parcă strigătul mut, dar refuză ipoteza universului... Pragmatismul nu o  lasă să vadă acolo unde suferința nu mai cunoaște cuvinte. Tresare și resimte frica. Nu îl cunoaște, nu are motive să se teamă dar, cu toate astea, e ca și cum ar intui că apropierea de el nu va face decât să îi provoace suferință.