sâmbătă, octombrie 07, 2017

Despre cum o săptămână departe de mine... mi-a schimbat viața

Mereu am fost genul de om vocal. Am vorbit despre experiențele mele, fie ele plăcute sau mai puțin. Totuși, meditând azi dimineață la tot ce se întâmplă în jurul meu am ajuns la concluzia că ar fi oportun să vorbesc puțin despre o experiență transformatoare pe care am trăit-o la finele lunii august.

Urmând exemplul unui bun prieten (care de altfel îmi este şi şef), m-am înscris în ceea ce avea să fie „aventura vieții mele”, respectiv în programul „RestartLife Journey” susținut de Alex Marinca.
Recunosc că nu aveam nici cea mai vagă idee în ce mă bag.
În general sunt foarte pasionată de tot ce înseamnă dezvoltare personală și cred, cu foarte mare convingere chiar, că absolut totul se află în interiorul nostru și că doar noi înșine suntem singurii cu adevărat capabili de schimbare – indiferent de circumstanțe. Totuși, de cele mai multe ori, cu toate că avem cunoștințele teoretice necesare, trebuie să vină cineva din exterior care să ne izoleze de tot ceea ce suntem atât de prinși, pentru a ne face cu adevărat să observăm viața – simplă și perfectă, așa cum este ea.
De când m-am întors de la Moeciu sunt alt om. Uneori privesc în trecut și nu mă mai regăsesc... dar, din fericire, am învățat să (mă) observ la timp și să fiu cu adevărat proactivă.
Am învățat multe lucruri despre mine și despre cei din jur, am înțeles cum poveștile noastre seamănă atât de mult și totuși sunt atât de diferite... dar, cel mai important, am înțeles care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru mine și cum să trăiesc după exact acele valori ce mă caracterizează pe MINE... eu cea autentică și adevărată, cea care sunt atunci când nu este nimeni în jurul meu și mintea îmi tace.
Ah, și... reprezentante ale sexului frumos, fiți atente la asta: am învățat să îmi fac vocile din cap... SĂ TACĂ! Foarte tare, nu-i așa? Alex m-a învățat secretul. Mereu am crezut că o femeie nu ar putea ajunge vreodată la o asemenea performanță.

Să fiu sinceră, înainte de a pleca am fost atât de sceptică încât dacă ar fi să mă întorc la vechea eu și să citesc aceste cuvinte... probabil m-ar bufni un râs ironic și isteric. Nu m-aș crede... dar, sunt și eu șocată cum, dincolo de tot scepticismul meu inițial, chiar m-am transformat. Fără nimic motivațional, fără nimic supraomenesc – sau orice altceva ce am crezut eu că înseamnă Restart Life Journey.
Este cu adevărat o călătorie. Una pe bune. În interiorul fiecăruia.

Nu zic mai multe că nu vreau să fiu spoiler. E spre binele vostru. Dacă se gândește cineva să încerce, recomand să lăsați micuțul monstru obsedat de control acasă... și să lăsați totul să vină spre voi așa, genuine.

Următoarea călătorie va începe la finele lui mai 2018. Puteți citi mai multe aici.



Vă îmbrățișez.

Niciun comentariu:

Acasă e acolo unde există calitate și confort!

 În fiecare noapte mă trezesc de cel puțin 4-5 ori pentru a-mi hrăni micuțul de doar două luni... ... Așa că timp de 10 minute, din două în ...