În drum spre cerul meu...

A mai trecut o săptămână grea de şcoală plină de încercări din cele mai neobişnuite. Simt cu fiecare clipă că inima-mi vibrează tot mai puternic şi simt o necesitate nebună de a evada din trup spre a alerga pe străzi şi a cânta. Emoţia se zbate în duhu-mi crud şi mă bucur că în sfârşit mă pot ridica, să trăiesc din nou.
Din păcate oboseala îşi lăsa amprenta şi ochii-mi par tot mai înmărmuriţi de greutăţile ce îi frământă şi îi doboară, dar cu toate acestea, sunt o aeriană… eu, o visătoare înflăcărată, melancolică incurabilă, uitasem cum arată visele, dar acum mi-am recăpătat speranţa. O rază de lumină mi-a îmblânzit fiara lăuntrică şi m-a readus în ipostaza măştii vesele. Mi-am lăsat cadavrul în oglinda ferestrei şi mi-am doborât masca dreaptă a tristeţii care parcă pusese stăpânire pe sufletul meu.

Sunt iar eu, cea care trăia cândva. Aceleaşi lacrimi le vărs la nepăsare şi la vorbe grele sau chiar în prag de epuizare, dar am reînvăţat să-mi las inima să danseze, corect acum, să hoinărească pe străzi albastre devenite verzi şi să îngâne vântul şăgalnic.
Mai trebuie să prind curaj să-nfrunt teama şi să mă-nalţ pe cerul senin o stea, să radiez bucurie şi speranţă de acolo unde trupul îşi caută locul...

"Cum să se înţeleagă, mă întreb, fetiţa băieţoasă de la 4 ani cu momâia de la 6 sau cu fetiţa ambiţioasă de la 9 ani, tocilara de la 11 cu leneşa de la 16, slăbănoaga de la 15 ani cu grăsana de la 17, anemica de la 19 cu vitala de la 21, urata de la 10 cu frumuşica de la 13, visătoarea de la 16 cu proasta de la 15, eleva cu profesoara, fecioara cu femeia, îndrăzneaţa cu timida, revoltata cu fricoasa, isteaţa nesuferită cu încrâncenata şi confuza pe care acum le preţuiesc mai mult, alintata cu severa aia tăioasa, şi tot aşa."

Simona Popescu - Exuvii