„Cum ar putea lua naştere un lucru din contrariul său? De exemplu, adevărul
din eroare? Sau voinţa de adevăr din voinţa de a înşela? Sau acţiunea
dezinteresată din egoism? Sau contemplaţia pură şi senină a înţeleptului din
ardoare? O astfel de geneză este cu neputinţă; a visa despre aceasta e o nebunie
sau chiar mai rău; lucrurile supreme trebuie să aibă o altă origine, una
proprie lor, - ele nu ar putea lua naştere din această lume efemeră,
înşelătoare, iluzorie şi mizeră, din această harababură de amăgiri şi
pofte! Mai curând în sânul Fiinţei, în veşnicie, în zeul ascuns, în „lucrul
în sine“ - acolo trebuie că se află obârşia lor, şi nu în altă parte!“ -- O
astfel de sentinţă constituie prejudecata caracteristică prin care pot fi
recunoscuţi metafizicienii tuturor timpurilor; acest gen de apreciere se
află îndărătul tuturor procedeelor lor logice; pornind de la această „credinţă“
se străduiesc ei către „ştiinţă“, către acel lucru care va fi botezat în cele
din urmă solemn cu numele de „Adevăr“. Credinţa fundamentală a metafizicienilor
este credinţa în antinomia valorilor. Nici măcar celor mai prudenţi dintre ei nu
le-a trecut prin minte să se îndoiască, ajunşi la acest prag la care îndoiala
era, mai mult decât în oricare altă parte, necesară - chiar dacă s-au lăudat că
ei de omnibus dubitandum. Şi anume, trebuie să ne îndoim, în primul rând, de
existenţa antinomiilor, iar în al doilea rând, să ne întrebăm dacă acele vulgare
evaluări şi opoziţii ale valorilor pe care metafizicienii şi-au pus pecetea
nu sunt cumva doar nişte evaluări superficiale, perspective provizorii, mai
mult, doar nişte perspective dintr-un anumit unghi, poate că de jos în sus, din
„perspectiva broaştei“, ca să folosim o expresie familiară pictorilor. În ciuda
întregii valori ce trebuie atribuită adevărului, veridicităţii, altruismului,
s-ar putea să fim nevoiţi a atribui o valoare superioară, fundamentală
aparenţei, voinţei de a înşela, egoismului, ar dori. Ar fi chiar posibil ca
valoarea acestor lucruri bune şi venerabile să consiste tocmai în modul
înşelător în care ele sunt înrudite, înnodate, încârligate şi poate chiar
identice în esenţă cu acele lucruri rele ce par să le fie opuse. Poate! - Dar
cine este dispus să se preocupe de aceste primejdioase „poate“? Pentru aceasta
trebuie să aşteptăm apariţia unui soi nou de filozofi, care vor avea gusturi şi
înclinaţii deosebite, opuse celor ale predecesorilor lor, - filozofi ai
primejdiosului Poate, în toate sensurile cuvântului. - Şi o spun cu toată
seriozitatea: văd apărând asemenea noi filozofi."
Esse quam videri malim... "Everything that irritates us about others can lead us to an understanding of ourselves."(JUNG)
sâmbătă, octombrie 13, 2007
Nietzsche - Dincolo de bine şi rău
Dintre miile de năzuinţe ce îmi pătrund inima, dau frâu liber dragostei pentru artă. Da, şi filozofia este o arta. În puţinul timp ce îmi rămâne sau în momentele de contemplare, mai pargurg rânduri filosofice. Îl prefer în mod deosebit pe Nietzsche. Revizuind binecunoscuta operă, „Dincolo de bine şi rău”, am ales acest citat ce parca mi-a ajun oarecum la suflet punându-mă puţin pe gânduri, oare nu sunt şi eu unul dintre filosofii la care se face referire?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Acasă e acolo unde există calitate și confort!
În fiecare noapte mă trezesc de cel puțin 4-5 ori pentru a-mi hrăni micuțul de doar două luni... ... Așa că timp de 10 minute, din două în ...
-
Nu ştiu ce m-a apucat (fiindcă e total atipic mie, dar deh... vârsta) să fac un top 20 cei mai "buni" tipi... :)))) (da, bine, nu ...
-
Am descoperit și eu relativ recent, învârtindu-mă în lumea aceasta a „serviciilor de înfrumusețare auto” (stând pe lângă specialiștii COM...
Un comentariu:
Cretivitatea cu tot ce implică ea, în special non- conformism, asta e cheia progresului, altfel râmânem "încremeniţi în proiect".
Trimiteți un comentariu