Old school mix

Nu mai număr de mult treptele pe care le lăsa cândva un chip acum străin în urma sa, nu mai ştiu cum e să te doară praful sau să vrei să înaintezi dar să te blocheze gemuri imaginare... singurele trepte rămase acum sunt cele pe care mă aşez şi aştept ca timpul să alunge praful... singurele geamuri sunt cele pe care privesc lumea exterioară, străină mie dar pe care totuşi o iubesc cu atâta putere... E o schimbare, e un nou. Nu suport noul, dar pe acesta îl ador.
Nu cred în fericire. De fiecare dată când o simt mă trezesc brusc cu picături scurse uşor pe spate. Transpir. Emoţii. Şi totuşi îmi place această fericire efemeră în care nu cred. Îmi place să mă ştiu aşa. Aş vrea să scriu versuri ce încep cu "te iubesc". Aş vrea să scriu bileţele pe care să le împarfumez şi să le decupez în forme angelice... dar nu e aşa. E mult mai pur ce simt. Încă mă mai urmăresc demonii trecutului în vis, încă mai lăcrimez când mă simt bine, încă nu pot crede... e aiurea. Promite-mi că va rămâne totul frumos. Promite-mi că voi fi mereu fericită şi că nu îmi vei da drumul. Strânge-mă în braţe şi taci. Nu spune nimic, voi ţine ochii închişi dar te voi visa. Sttt! Lasă-mă să-ţi ascult liniştea încă o clipă, învaţă-mă să te ador aşa cum ador ploaia caldă de vară, dar nu te scurge din viaţa mea aşa cum o fac stropii când ploaia încetează... mai rămâi o clipă şi lasă-mă să aberez...