Time... passes by and changes everything

Nu-mi vine sa cred cat de repede trece timpul. Astazi cam asta a fost tot ce m-a obsedat. Obisnuiam sa cred ca totul se petrece in slow motion ... ca lumea se misca prea lent, ca amintirile vor tine o vesnicie... dar imi dau seama ca nu e deloc asa.

Am nimerit intamplator pe pagini din trecut... pe care cand le citesc simt ca le-am trait (scris) intr-o alta viata. Imi amintesc perfect totul, dar ca si cum as fi vazut un film, as fi trait sentimentele odata cu protagonistii ce, intr-un mod ironic, nu ma includeau... dar totul este de parca empatia m-ar fi ajutat sa simt. Si atat. Acum totul este redus in intensitate si incerc sa mai mocnesc doar cateva sentimente.

Pe de alta parte, mai realizez ca tot ceea ce simtim este pur subiectiv, in sensul ca simtim numai pentru ca VREM NOI sa simtim... si chiar si cand credem ca nu putem, daca se intampla sa avem parte de "un dus rece" (nu literalmnete), care sa ne trezeasca la realitate, putem foarte usor sa nu mai simtim, sa refuzan sa o facem. Cam asa este si cu amintirile...

Si alt ceva legat de timp... si de trecerea luni. Acum, desi nu este mare lucru ceea ce urmeaza sa se intample - chit ca acum mi se traseaza coordonatele vietii, si poate doar dramatizez eu totul dar chiar imi place sa traiesc intens sentimentele si sa le dau culoare si intensitate - chiar ma gandesc cu melancolie la toate momentele frumoase. Nu imi vine sa cred de cat timp asteptam asta, nu imi vine sa cred cati oameni am reusit sa cunosc si sa cuceresc, chiar cu firea mea impulsiva, colerica si plicticoasa. Mereu am fost cea care vorbea mult si avea mereu o poveste de spus... dar aparent am gasit si oamenii care sa ma asculte. De-asta poate acum imi este atat de greu sa ma despart de ei. Am primit zilele astea cele mai calde si mai sincere imbratisari... si sunt fericita ca au fost si numeroase... ceea ce inseamna ca intr-adevar... am reusit sa acumulez o comoara mai mare decat as fi crezut.

In fine, tot legat de trecerea timpului... anul trecut pe vremea asta imi amintesc cum eram si eu la inceput, in bordul ITC-ului... si acum deja am fost la ultima sedinta... acum deja am stat si am admirat eu eforturile celoralti. Ma vad parca pe mine in acele zile...dar e atat de indepartat, timpul a reglat atat de multe... si nu ma mai recunosc. M-am maturizat chit ca uneori sunt imatura, m-am schimbat chit ca uneori sunt la fel. Nu stiu, e ciudat. Dar sunt fericita. Ma simt mai puternica, ma simt imuna, ma simt in regula si, desi sunt nimeni, ma simt cu adevarat cineva.

Va multumesc din suflet pentru aceasta intampinare superba de plecare. Datorita voua acum ma simt completa!

Ne auzim in cateva zile... am de terminat niste bagaje :)).