An de an,
decembrie de … decembrie, ne amintim de libertate, credință și luptă. Pentru români, decembire echivalează
libertății. Pe 1 decembrie 1918 am căpătat identitate națională, pe care ne-au
jerpelit-o anii.
După jumătate de
veac de subjugare, în 16 decembrie 1989, vestul extrem al țării a oferit prima
jertfă de sânge, primele picături de sacrificiu pentru un viitor mai bun. De
atunci și până la Crăciun, românii s-au aliniat Europei revoluționare, au lăsat
în urmă orice fel de smerenie față de cuvintele Psalmistului (Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima
înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi – Psalmul 50) și au decis că e
vremea să își ia soarta în mâini, să nu se mai lase călcați în picioare și să
viseze la blue jeans și ciocolată belgiană.
Nu știu dacă
morții revoluției s-au gândit neapărat la capitalism. Nu știu dacă asta și-au
dorit, dar presupun că au vrut să aibă libertate: de gândire, de circulație, de
exprimare. Ce a urmat? Iliescu. Degeaba au apărut ziare cu tiraje fragmentate,
cancanerii de prost gust și zeci de firme de băuturi carbogazoase, degeaba s-a
dat libertatea importului, astfel că românul și-a permis o pereche de blugi Levi
Strauss second hand sau o grămadă de gadgeturi chinezărite. Ceva din mine îmi
spune că martirii noștri au murit pentru mai mult de atât. Familiile lor au
rămas vitregite. Copii orfani pretutindeni, lacrimi vărsate pentru ei.
Mă distrează
teribil când aud că în Vâlcea a fost revoluție... când aud că sunt câteva person(u)alitati
care primesc lunar indemnizație de revoluționari pentru că au trecut de pe un
coridor pe altul. Aceea nu a fost revoluție. Aici nu s-a tras niciun glonț. Totuși,
unii își șterg obrajii rumeni și groși cu amintirile bieților proști care au
murit degeaba.
Eu nu eram nici
măcar în schițe la Revoluție. Când cerul se înroșea sub praful de pușcă străin,
când frații se omorau între ei, eu nu eram nici fum. Frații mei erau prea mici
să-și amintească ceva. Doar mama mi-a povestit cum stătea în sufragerie în
genunchi rugându-se la bunul Dumnezeu să-l oprească pe tata din expansionismul
lui stupid, să-i taie elanul și să nu poată ajunge la Timișoara. Din fericire,
rugăciunile i-au fost ascultate, iar tânărul și nebunul meu tată a fost
azvârlit din mașină și trimis acasă... să-și
vadă de nevastă și copii. Asta a fost revoluția la Vâlcea. Dacă el ar fi
apucat să plece, eu nu mai scriam acest text acum.
În orice caz...
an de an, din 16 decembrie, zi de zi, timp de o săptămână, românii care în 89
erau conștienți de lumea înconjurătoare
sărbătoresc. Pentru fiecare din ei înseamnă ceva. Eu mă uit la documentare,
ascult bătrâni ninși, cu lacrimi în ochi... cum povestesc. Eu nu știu, nu
cunosc, nu înțeleg. Pentru mine sunt povești. E ca un obicei: de Crăciun văd
Singur Acasă 1,2,3 la ProTV an de an, ascult Paula Seling ridicându-și ochii la
ceruri, poate din greșeală mă izbesc și de Lerul lui Hrușcă... și împodobesc
bradul cu Fuego și cu maică-sa. Ei bine, așa cum fac aceste lucruri an de an,
așa, înainte de Crăciun mă uit la Revoluție. Dar nu înseamnă nimic. Aud o
grămadă de anticomuniști declarați cum aclamă... dar ei nu au murit la
Revoluție, ei nu au avut nici măcar curajul să încerce să moară. Nu,
majoritatea au stat în casă, la căldurică (câtă avea fiecare pe vremea aia) și,
în cel mai fericit caz, ascultau la România Liberă cum îl împușcă pe Ceaușescu. Și poate că e bine că a fost așa. Oare?
Pentru noi,
pentru nouăzeciști, toate acestea sunt povești. Pentru ei, pentru ignoranți...
sunt tot povești. Dar ce a fost Revoluția cu adevărat și ce înseamnă? Doar cei
ce acum aprind lumânări gropilor comunale, care varsă lacrimi pentru soții sau
copiii măcelăriți... doar cei ce au fost acolo și au simțit mirosul
carnagiului, au văzut cum i-a cruțat Dumnezeu când poate erau siguri că nu vor
mai ajunge acasă. Doar aceia pot ști cu adevărat ce înseamnă Revoluția. Pentru
cei ce au simțit diferența, pentru cei ce au sperat și au crezut... pentru ei a
fost revoluția. Pentru noi, capitaliștii din născare... e doar un obicei de Crăciun. Oare vom ajunge și noi să
facem revoluția noastră? Vom putea și noi lupta pentru o soartă mai bună?
Un comentariu:
Revolutia intru Hristos este miscarea de renastere spirituala a Sfintilor martiri si marturisitori din secolul XX, cei din cele trei groaznice prigoane (carlista, antonesciana si apogeul lor, cea comunista).
Trimiteți un comentariu