La mulţi ani, Români!

Astăzi este ziua românilor... al treilea an consecutiv în care pierd parada. Sunt tristă. Nu simt nimic special care să mă facă să conştientizez data. Deşi mi-am propus încă de ieri să scriu un text emoţionant despre România mea şi despre speranţa schimbării... acum sunt lipsită de inspiraţie. Nu am ieşit deloc din casă astăzi. Frigul şi ... contextul... m-au ţinut captivă. Azi n-am privit România decât de pe fereastră.

Toată ziua am lucrat pentru facultate. Mâine am un examen. De-abia aştept să treacă anul acesta să scap şi de licenţă şi să mai văd încotro mă mai îndrept. Cine mă aude poate râde cu poftă de mine. Nu mă vait de dificultate, căci nu întâmpin astfel de probleme, dar mă vait de monotonie, plictiseală şi repetiţie. Aşteptarea mă oboseşte mai rău decât acţiunea în sine.

 Nu prea am chef de mare lucru. Ieri la opt şi ceva am picat ca moartă. Am adormit, m-am trezit, pentru ca în final să adorm la loc. Mă simt extrem de obosită. Parcă fiecare zi devine mai apăsătoare, cu atât mai mult cu cât acţiunile devin mai agresive. De ieri am fost nevoită să deszăpezesc maşina. A fost ploaie de gheaţă la Călimăneşti. Azinoapte a nins şi în Râmnic. E depus un strat fin, pudrat, suficient pentru a transforma pământul într-o imensă gogoaşă.

 Mi-e cam foame. Trebuie să revin la învăţat... dar cel mai rău mi-e somn.

La mulţi ani, românilor! La mulţi ani, Unire! La mulţi ani!