Sweet ghost o' mine (inspired by RHCP)

Întunericul mă linişteşte de obicei, dar acum, simţeam cum în sufletul nopţii paşii îmi erau urmăriţi de ceva sau cineva. M-am întors, dar tot ce am putut remarca era decât umbra lunii pe pământ: o dâră albă pătată de negrul orizontului...
Am mers în continuare păstrând aceeaşi teroare. Mă gândeam că poate sunt protagonista vreunui "Scary movie", sau a vreunui roman SF, ceva gen "Umbra Uriaşului" a lui Orson Scott Card, despre care personal pot spune că nu m-a impresionat absolut deloc. Trebuia să ia această urmărire sfârşit, nu? Am intrat în casa scării. Singurele surse de lumină erau beculeţele de la întrerupătoare, dar cu toate acestea, nu mă înduram să aprind neoanele. Aveam de uracat numai două etaje... Dar fantoma albă era încă, în spatele meu.
Fuuugi! Nu aveam scăpare, simţeam cu picioarele mi se înmoaie şi credeam că acesta îmi este sfârşitul când, cu ultimele "puteri", am deschis uşa. Chiar şi aici... nu mă simţeam în siguranţă, dar am încercat să uit.
Nu după mult timp, stomacul mi-a ghidat uşor paşii în bucătărie.... Cine a pornit radioul?! Cine e acolo?! E lumină, dar încă mă tem. Era programat să se pornească?!
Mi-am văzut de treabă cu inima încolţită, când, cu uşa deschisă la frigider fiind, mă întorc pentru o fracţiune de secundă. Nu se poate! Uşa ... s-a închis singură şi... se opune voinţei mele de a se deschide iar! De ce mă urmăreşte blestemata aceea de fantomă? Ce vrea de la mine?
Parcă o simt şi acum, îi simt respiraţia de gheaţă în ceafă... Să fie oare numai o iluzie sau... să fie un mister...