Mă vait că nu mai am timp nici să respir, aproape că orbesc fiindcă sunt neascultătoare şi nu-mi menajez ochii, dar tot nu renunţ la cartea pe care am început-o de curând. [a nu se înţelege că am timp să fac ceva :))] Oricum, este vorba de o carte pe care am cumpărat-o mai mult pentru autor [citisem "Aberaţii de bun simţ" care mi-a plăcut mult] şi din fericire, nu am fost dezamăgită. Poate cu altă ocazie voi spune şi câteva cuvinte despre aceasta care, efectiv mă răscoleşte prin realismul său [să nu uităm că şi eu sunt o "scriitoare" surdă ce încearcă să transforme nimic vieţii sale în ceva...]. Cu alte cuvinte, aviz amatorilor de jurnale : Sorin Stoica - "O limbă comună"
"Toate astea sunt expresia durerii în fund faţă de celălalt, a indiferenţei faţă de celălalt, pe care încep să o simt şi de care încerc totuşi să scap. Neutralitate, detaşare, adică să ţi se rupă-n paişpe."
De câteva zile am început o carte nouă. Cu toate că ultima care am citit-o scrisă de Mircea Cărtărescu, respectiv "De ce iubim femeile" nu m-a încântat, am încercat să mai dau o şansă marelui scriitor să intre şi în sufletul meu printr-o altă operă: "Orbitor". De ce aceasta? Nu ştiu... pur şi simplu a fost prima carte care mi-a sărit în ochi în bibliotecă. În fine, trebuie să recunosc faptul că limbajul mă depăşeşte însă este înspăimântător de sugestiv totodată. Opera în mare poate semăna cu un... jurnal deoarece fiecare episod narativ este independent iar relatarea se realizează la persoana I singular. Totodată povestirile sunt atât de bine mascate încât, neavizat fiind, poţi crede cu uşurinţă că naratorul realizează un joc cu tente când erotice, când inocente, când absurde, îmbinând de asemenea şi elemente ale vieţii de zi cu zi, menite să dea toată atmosfera peste cap şi să şteargă "ruşinea" pe care şi-o merită din când în când. Astfel totul pare un spectacol de replici, unde emiţătorul şi receptorul sunt, deopotrivă aceeaşi persoană.
"Burţi cuprinzând burţi în care sunt burţi, de parcă toate mamele şi fiicele ar fi-nchise una într-alta, într-un şir nesfârşit de gravide, alternanţă eternă de pereţi uterini şi de fetuşi gravizi cu alţi fetuşi, utere-n utere-n utere-n utere..."
Când mai spunea mama că timpul trece extrem de repede, nu înţelegeam. Credeam că exagerează, că îşi face inimă rea numărând secundele... asta până am fost pusă în situaţia ei şi... am înţeles cât este de adevărat (şi greu totodată!).
Weekendul trecut (24-25 mai) am dat o fugă până la Cluj pentru a-l însoţi pe frate-miu la "balul de absolvire" a facultăţii. Pusă în faţa faptului împlinit am fost la un pas de a vărsa lacrimi de uimire şi fericire totodată... mai ieri mă învăţa să scriu şi să desenez iar acum... porneşte pe un drum important, pe o nouă viaţă!
Dar, independent de noi, viaţa merge înainte aşa că nu îmi rămâne decât să mă bucur de tot ce a fost şi probabil ce va mai fi şi să-l felicit... Aşadar, bravo Gabi! You're simply the best!!!
Azi ne-a dus dna dirigintă la o conferinţă "În Europa cu o alt()fel de presă", la Biblioteca Judeţeană. Interesantă a fost legătura ce s-a realizat între cele două părţi prezente, marcând realitatea imediată în materie de informaţie şi părerea celor prezenţi în legătură cu ceea ce se petrece în România. Concluzia acestei pledoarii pare să vizeze tineretul întrucât susţine dreptul la opinie al tuturor. Acum, ideea e că... noi suntem încurajaţi să ne spunem părerea, să abuzăm de această libertate dar... oare ne ascultă, vreodată, cineva?
Nu ştiu de ce mă tem mereu când ceva ia sfârşit... Parcă îmi plăceau lucrurile noi: haine noi, amici noi, locuri noi... dar nu cred că îmi place şi o viaţă nouă, chiar dacă în permanenţă fug de cea pe care o am. E 3:32 şi se presupune că eu ar trebui să mă trezesc peste jumătate de oră să plec la Bucureşti... dar cred că voi rămâne trează pentru încă o jumătate de oră... Noutatea asta mă doboară. Nu sunt eu... acum trebuie să zâmbesc deşi am văzut cum în faţa mea a murit o speranţă. Un sfârşit de vis, înseamnă un început de realitate... cred că se va aplica în curând şi pentru mine, fiindcă am revenit printre pământeni (cu părere de rău).
Ce pot face, decât să... mor definitiv, pentru a mă putea naşte a doua oară!
S-a terminat şi a doua ediţie a concursului "Megastar". Emoţiile au fost copleşitoare şi criticile pe măsură. În cele din urmă s-a dovedit că noi suntem cei care alegem şi (acum cu părere de rău şi no offence) nu generaţia Ştefan Bănică Jr. în duet cu Cotabiţă (a nu se înţelege greşit, pe acesta din urmă chiar îl simpatizez). Mă bucur că favoritul meu este acum un megastar (şi să nu uit... salutări Arad! Ehei... ce amintiri mi-a trezit ediţia de azi...). Acum, nu rămâne decât să îi urez succes în continuare lui Andrei şi... la mai mare, băi, roackăre!
PS: Mă bucur să văd că sunt atâţia rockeri în ţara asta şi că nu m-au dezamăgit! GO TEAM!! \m/
...Un somn liniştit şi o zi plăcută vestesc o noapte agitată şi poate, de ce nu... o lacrimă pe un obraz trist. Nu că aş putea plânge sau că aş avea un motiv anume... doar că nu mă mai simt în siguranţă. Am început să mă desprind acum de geamul copilăriei mele şi să mă învălui în singurătate. Poate e doar o "chestiune" de moment, poate un început de viaţă dar un lucru e sigur: este dureros. Nu mai simt emoţia ci doar teama!
Vorbeam cu o veche prietenă şi... îmi spunea că m-am schimbat mult (exceptând accentul). Susţinea faptul că sunt mai nebunatică şi distractivă (deşi mai bine ar fi spus distrată). Cred că are dreptate... sunt alt om, deşi nu realizez de ce. Am mai avut momente în care simţeam că îmi pică în cap cerul fără vreun motiv anume, dar obişnuiam să fiu depresivă. Acum sunt indiferentă, sau poate doar simt nevoia să fiu independentă. Am atâtea planuri pentru viitorul apropiat dar îmi lipseşte curajul. Aş vrea să dau o petrecere la miezul nopţii... pe stradă! Să mă tund periuţă şi să-mi vopsesc "rămăşiţele" în verde cu albastru şi roşu, să citesc o sută de cărţi, să port haine de băieţi... să conduc (deşi nu am carnet), să merg la mare de una singură ... Desigur, sunt numai gânduri aruncate "în vânt" (nici măcar).
Dar nu ştiu de ce mă mai zbat! Oricum nu mă interesează să fac cuiva pe plac, ba mai mult... tata spune că aşa e adolescenţa şi că încerc să-mi formez o personalitate puternică. Nu ştiu şi nici nu mă interesează... important e că nu îmi reproşez nimic.
Mesajul e cam imbecil dar îmi place optimismul persoanei în cauză... :))
... parţială. Mâine se fac două săptămâni de când sunt în Cluj, timp în care nu am mai postat nimic (net la coada vacii... nimic nu e mai enervant ca dial-up-ul), şi tot mâine vin acasă.
Am trecut prin bune, prin rele (operaţia care a fost până la urmă un lucru bun), prin malluri (ha ha) şi nu în ultimul rând, prin păduri (la un gratar, o atenţie... o măslină). A fost o vacanţă prelungită ce este acum pretextul unei alte vacanţe (Dumnezeule cât de mult pot aştepta vara să evadez din ţara asta - nimic personal!). A fost plăcut să mă plimb prin Cluj, Dej, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, 1 Mai, Băile Felix, Carei ş.a dar acum vreau (sincer!) acasă...
Acum mă pun cu burta pe... cearceaf! Am nevoie de o pauză că la cât sunt de iritată de ceva timp, numai un somn adânc (vreo 3 zile şi o groapă - ha ha) mă mai poate linişti. Acum văd că nu am spus cine sunt indivizii din poze... Ei bine, nimeni alţii decât frăţiorii mei: Mike şi Gabi! Aa da... şi tati! :D
Mă vait că nu mai am timp nici să respir, aproape că orbesc fiindcă sunt neascultătoare şi nu-mi menajez ochii, dar tot nu renunţ la cartea pe care am început-o de curând. [a nu se înţelege că am timp să fac ceva :))] Oricum, este vorba de o carte pe care am cumpărat-o mai mult pentru autor [citisem "Aberaţii de bun simţ" care mi-a plăcut mult] şi din fericire, nu am fost dezamăgită. Poate cu altă ocazie voi spune şi câteva cuvinte despre aceasta care, efectiv mă răscoleşte prin realismul său [să nu uităm că şi eu sunt o "scriitoare" surdă ce încearcă să transforme nimic vieţii sale în ceva...]. Cu alte cuvinte, aviz amatorilor de jurnale : Sorin Stoica - "O limbă comună"
