De câteva zile am început o carte nouă. Cu toate că ultima care am citit-o scrisă de Mircea Cărtărescu, respectiv "De ce iubim femeile" nu m-a încântat, am încercat să mai dau o şansă marelui scriitor să intre şi în sufletul meu printr-o altă operă: "Orbitor". De ce aceasta? Nu ştiu... pur şi simplu a fost prima carte care mi-a sărit în ochi în bibliotecă.În fine, trebuie să recunosc faptul că limbajul mă depăşeşte însă este înspăimântător de sugestiv totodată. Opera în mare poate semăna cu un... jurnal deoarece fiecare episod narativ este independent iar relatarea se realizează la persoana I singular. Totodată povestirile sunt atât de bine mascate încât, neavizat fiind, poţi crede cu uşurinţă că naratorul realizează un joc cu tente când erotice, când inocente, când absurde, îmbinând de asemenea şi elemente ale vieţii de zi cu zi, menite să dea toată atmosfera peste cap şi să şteargă "ruşinea" pe care şi-o merită din când în când. Astfel totul pare un spectacol de replici, unde emiţătorul şi receptorul sunt, deopotrivă aceeaşi persoană.
"Burţi cuprinzând burţi în care sunt burţi, de parcă toate mamele şi fiicele ar fi-nchise una într-alta, într-un şir nesfârşit de gravide, alternanţă eternă de pereţi uterini şi de fetuşi gravizi cu alţi fetuşi, utere-n utere-n utere-n utere..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu