Memorii...

"Dacă cerul ar putea, să te-aducă-n calea mea..." Frumoase versuri... toată ziua am stat şi m-am gândit la ce reprezintă pentru mine, având în vedere că le-am fredonat continuu... Poate este de vină faptul că aceasta piesă (Proconsul - "Cerul") era foarte cunoscută pe vremea când mi se spunea "scufiţa roşie" (perioadă ce mi-a rămas foarte puternic întipărită în minte), sau poate pentru că, spre deosebire de ceilalţi "îngeraşi ai mamei", eu îmi alintam mamica prin aceste versuri. (Acum mi-am amintit şi videoclipul, foarte difuzat la acea vreme pe "Atomic"... -ehei, ce vremuri!)
Ciudat cum, nişte versuri atât de banale în cuplu ("parfumul tău pe perna mea, mă răscoleşte"), au putut marca un copil de 3-4 ani ce îi ducea lipsa mamei (internată în spital), dar... se poate.
Ciudat. Ascult cu atenţie versurile şi o văd, cu faţa-i de înger, în acea cămăruţă în culoarea gutuii, ştergându-mi lacrimile, dar abia stăpânindu-şi-le pe ale sale, ascunzând emoţia în spatele unei îmbrăţişări sincere. Doamne, unde fug anii noştri?

(PS: Scuzaţi neglijenţa mea la adresa pozelor... Eram şi eu mica ...)