Memento mori

Nu mă înfricoşează moartea ba dimpotrivă o privesc ca pe o etapă de trecere, ceva de o puritate rară... nu mi-e frică de comunicarea aceasta extraumană dar mi-e îngrozitor de frică de durerea, fisura creată în urma unui astfel de eveniment. Tot nu ştiu cum ar trebui să reacţionez, tot nu înţeleg cum de visele mele prevestesc doar răul şi nu pot anticipa reacţiile lui. Mi-e teamă. Poate că nu ar trebui să fiu atât de afectată, dar sunt. Poate că nu ar trebui să privesc înapoi, dar o fac. Mi-e greu să văd cum pasărea trebuie să plece din cuib, să înveţe să zboare deşi nu are încă penele formate şi echilibrul îi lipseşte pe jumătate. Aş vrea să dau timpul înapoi dar îmi dau seama că tot nu aş şti ce să fac, ce să schimb sau încotro să îndrept noul curs. Cred că asta se numeşte tinereţe fără bătrâneţe... E greu dar...

"Pe morţi nu-i căutaţi în mormânt, ci în inima voastră. ( Nicolae Iorga )"

Comentarii

Adina a spus…
:(
Foarte frumos citatul.
jo a spus…
hi :)
Nu-i cam devreme ?? sa te preocupe capatul celalalt al prapastiei??
Life is good !!:)
tc , j.

Postări populare