sâmbătă, ianuarie 07, 2017

Goană

Aș vrea să scriu... Simt o nevoie nebună să revărs tot adevărul ca într-o cascadă, să mă eliberez de toate pietrele purtate din inerție de valurile sufletului.
Cu inima în gât și pulsul fugărit...Am obosit. Aș vrea să stau o clipă să cuget, dar continui să alerg. Nu mă opresc deloc.
Și zic mereu că nu mai plec. Zic că mă întorc din drum și las adrenalina pentru spirite mai tinere, dar nu mă-ndur.
Totuși, simt că trebuie să mă opresc. Chiar dacă par, nu sunt neobosită. Și nici de fier.
Fuga între lumi paralele mă epuizează. Nu mai sunt la vârsta potrivită pentru asta. Acum caut liniștea în orice.

Niciun comentariu:

Febra copilului - cel mai mare dușman al mamei

De aproape 3 ani sunt mamă. De când eram copil visam la acest moment. Îmi imaginam mereu că se constituie numai din amintiri frumoase și c...