joi, ianuarie 19, 2017

Va urma...

Viața este scurtă... de multe ori ne ia pe nepregătite și ne duce în cele mai neașteptate locuri, pentru ca de acolo să ne abandoneze pentru cine știe ce conjuncturi. Timpul este valoros, iar fiecare secundă irosită în ceva ce nu își face cinste... este o pierdere irevocabilă și o dezamăgire.
Oamenii din viața noastră, asemenea întâmplărilor... ei vin o dată. Și sunt importanți. Este ciudat cum un simplu argument poate construi sau rupe relații pentru totdeauna. Și nici nu realizăm cât de mult avem, până ce nu pierdem.
Nu sunt într-un moment prea inspirat. Oboseala își spune cuvântul... și aștept cu nerăbdare să pot lua o pauză, să mă educ, să mă disciplinez, și să ies înapoi la lumină. Sper, totuși, ca la finele căutării de sine, la finele ezitărilor și crizelor adolescentine, să îmi crească aripi colorate, pe care să le deschid ușor și care să mă ducă spre o lume cât mai luminată. Sper, de asemenea, ca în ieșirea din iarna aceasta interioară...să mă aștepte o primăvară spornică și cât mai multă culoare.
De asemenea, sper ca tot ce am rănit să pot vindeca... iar cicatricile să rămână doar ca amintiri ale unei lecții continue, transformată într-o poveste frumoasă.

Abia aștept să mă trezesc din hibernare.
Dar până atunci... nu îmi rămâne decât să îmi cer iertare.

Niciun comentariu:

Despre bucuria de a oferi

Astăzi a fost despre bucuria de a oferi. De fapt, luna decembrie despre asta este. Nu știu cum se face dar atunci când se lasă frigul... oa...