Asta-i despre tine...

Te-ai trezit și azi. Pășești la fel de nepăsător, cu același sictir evident pe chip, spre încă o zi în care ai vrea să îți pese câtuși de puțin. Ești înconjurat de nimic, căci totul îți e străin și nimic nu te mai mulțumește. Cândva vedeai atât de mult în tot, dar acum nu mai vezi nimic, decât obișnuință.
Același ritual dintotdeauna. Același zâmbet fals, care deja sfidează regulile bunului simț și același tablou, din care sufletul îți urlă atât de tare să evadeze.
Ai fost prea mult rănit încât ai ajuns să nu mai crezi nimic și să împrăștii numai indiferență. Nici să-ți dorești să schimbi ceva nu mai ai forța, fiindcă ți-e frică. Ți-e scârbă de minciuni, de speranțe... Și chiar de sentimente, așa că te-ai săturat să mai aștepți ceva.
Oglinda îți e și ea străină. Îți privești chipul și nu te recunoști. Obișnuiai să zâmbești. Acum tristețea te-a îmbătrânit.
... Și totuși continui să parcurgi același drum la nesfârșit, fără să te gândești la șanse. Te amăgești că vei fi salvat de o credință pe care în momentele comode o renegi...

...
Dar până când? Întoarce-te-n oglindă și amintește-ți ochii tăi de altă dată, de când erai fericit, chiar și numai pentru o clipă. Amintește-ți cum te simțeai când cineva credea în tine și nu-ți dădea drumul la mână... Când tu contai mai mult decât orice, iar zâmbetul ți-era sincer.
Știi ce zic?
Sunt sigură că știi.

...
Și ce mai vrei? Eliberează-te de suferință și fă-ți curaj să te ierți! Iartă-te și întoarce-te la ce contează. Dă-ți voie să fii iarăși fericit, să iubești din nou și să visezi.
Nimeni nu merită să rămână blocat în trecut, cum nimeni nu merită să trăiască mort.
Când Dumnezeu îți deschide o fereastră... Profită de ea și evadează... Fii fericit!

Și nu uita... Cineva acolo sus... Te iubește!

De data asta nu mai este despre mine. Acum este povestea ta!