Cât de inexpresive sunt cuvintele... când ne încredem cu totul în ele. Uneori orice am spune... rămâne prea puțin. Când închidem ochii, cu greu ne amintim cuvinte. În minte se derulează filme mute în care protagoniștii parcă sunt ghidați de forțe externe.
Privind înapoi... îmi dau seama că viața se trăiește, într-adevăr, la un anumit moment. Fiecare clipă are propria semnificație. Când eram copii... intensificam la maxim fiecare clipă, sau o pierdeam. Acum, continuăm să pierdem momente, pentru că nu mai avem timp. Acum nimic nu mai contează. După ce greșim, după ce rănim, fugim. Ce rost mai au romanțele, când lumea e plină de suflete goale ce așteaptă îmbrățișări? Ne completăm în fiecare zi cu o nouă imperfecțiune și trăim așa... într-o continuă golire de fundament, sentimente blocate fără chip. În brațe străine găsim ceva pierdut, ne căutăm cu mult egoism pe noi înșine.
Asta se întâmplă când mori... și nu încearcă nimeni să te aducă înapoi la viață.
și totuși... cât tânjim după acele brațe în care să ne pierdem o viață întreagă...
Privind înapoi... îmi dau seama că viața se trăiește, într-adevăr, la un anumit moment. Fiecare clipă are propria semnificație. Când eram copii... intensificam la maxim fiecare clipă, sau o pierdeam. Acum, continuăm să pierdem momente, pentru că nu mai avem timp. Acum nimic nu mai contează. După ce greșim, după ce rănim, fugim. Ce rost mai au romanțele, când lumea e plină de suflete goale ce așteaptă îmbrățișări? Ne completăm în fiecare zi cu o nouă imperfecțiune și trăim așa... într-o continuă golire de fundament, sentimente blocate fără chip. În brațe străine găsim ceva pierdut, ne căutăm cu mult egoism pe noi înșine.
Asta se întâmplă când mori... și nu încearcă nimeni să te aducă înapoi la viață.
și totuși... cât tânjim după acele brațe în care să ne pierdem o viață întreagă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu