Introspecție

Azi am descoperit un lucru foarte interesant despre mecanismul meu de funcționare...
Am realizat că releul meu are doar o singură siguranță...Sau, mai exact, este un buton universal care declanșează toate sistemele. Nu înțelegeam niciodată cum de face că atunci când mă apucă nervii pe ceva, toate merg rău și nu mă mai pot concentra la nimic.
Ei bine, zilele astea am realizat ce se întâmplă. Eram ok. Apoi am intrat în panică datorită faptului că mă aștepta un examen pe care eu îl vedeam drept foarte greu și o adevărată amenințare pentru liniștea mea interioară (examen de facultate, deci chiar examen)... Ei bine, când am conștientizat cât am de învățat și cât e de scurt timpul, cred că s-a acționat butonul de panică. Am realizat atunci cât de ratată e viața mea, cât de distrusă sunt, că sufletește sunt zero, că nu am energie să lucrez, că am prea mare volum de lucru, că nu am volum de lucru, că duhovnicește am făcut greșeli impardonabile, că nu mă iubește câinele, că mi-au apărut coșuri ca in adolescență, că nu mai găsesc telecomanda și că nici nu aș avea timp să mă uit la TV. Deci, prostii! Mintea mea era pe o panică generală.
După ce am ieșit triumfătoare din examen, pulsul s-a calmat, butonul de panică a fost inactivat, am intrat pe modul de liniște și mi s-a făcut și chef de muncă, și dor de treabă, și liniște în suflet, și și și. Am ieșit puțin obosită din treaba asta, dar măcar am realizat ceva: în orice problemă care apare din senin, fără motiv evident, trebuie să am răbdare, că nu e reală și va dispărea de la sine când se va calma problema efectivă, care poate avea legătură cu orice altceva.
Se pare că nu prea pot găsi un echilibru în lucruri, și asta ar cam explica multe greșeli comise de-a lungul timpului.
Dar este un început pentru toate.
Bine măcar că am realizat și acum. Nu e timpul pierdut.
Ce dor mi-era de liniște.
Asta până săptămâna viitoare la următorul examen :)). Ultimul! Hee Hee.