Toată lumea a fost mereu surprinsă de faptul că nu mi-am putut face prieteni decât cu câte 5-10 ani mai mari ca mine... și răspunsul meu a fost de fiecare dată că acest lucru se explică prin raportarea la vârsta psihologică și la nivelul de maturitate al celuilalt. Este cunoscut că femeile se maturizează mai devreme... dar... după o anumită vârstă chiar speram ca lucrurile să se mai echilibreze.
De vreo lună, din motive care efectiv îmi depășesc capacitatea comprehensivă, sunt invadată de cereri de prietenie pe facebook. Știind că lucrez cu publicul, că mă rotesc în ceva grupuri/medii noi... le accept fără să stau prea mult pe gânduri. Până de curând acest lucru nu s-ar fi întâmplat în cazul meu...dar acum zic... fie.
Surpriza maximă vine atunci când sunt abordată de tot felul de indivizi care văd prea bine că am copil... și mă agasează (8 din 10 cazuri, cu o frecvență de 2-4/zi, de aproximativ două săptămâni) cu exact același tipic. Din 3 cuvinte devenim iar străini (nu mai suntem prieteni pe facebook sau cădem înapoi în necunoscut): acestea sunt: bună, bine, da. Întrebările, de fiecare dată: ce faci? (mai mult sau mai puțin ortografiat) și ai prieten?
Se presupune că dacă am un copil, am soț. Da, bine, că lucrurile nu merg întotdeauna pe făgașul normal, oricum ar fi, cred că nu am o figură care să exprime că aș fi prea interesată de puștiulachi de 20 de ani cu poze cu gagici la cover care mă abordează cu „cf frumoas-o?” . Hahaha.
Deci, dacă ai avut curiozitatea de a citi acest mesaj înainte de a te mai deranja să mă abordezi, poți să părăsești pagina mea de facebook aflând că nu sunt interesată.
Aș putea, pur și simplu, să nu mai dau accept tuturor cererilor... dar dacă totuși în felul acesta bag în aceeași oală și oameni care chiar au ceva de spus?
Așadar, spre marea mea surprindere... am ajuns la 25 de ani și încă îmi vine greu să cred că băieții de vârsta mea pot fi atât de imaturi încât încă să mai abordeze o fată cu „ai prieten?” Și dacă am, și dacă n-am, un tip care începe așa este doar neinteresant și imatur.
De vreo lună, din motive care efectiv îmi depășesc capacitatea comprehensivă, sunt invadată de cereri de prietenie pe facebook. Știind că lucrez cu publicul, că mă rotesc în ceva grupuri/medii noi... le accept fără să stau prea mult pe gânduri. Până de curând acest lucru nu s-ar fi întâmplat în cazul meu...dar acum zic... fie.
Surpriza maximă vine atunci când sunt abordată de tot felul de indivizi care văd prea bine că am copil... și mă agasează (8 din 10 cazuri, cu o frecvență de 2-4/zi, de aproximativ două săptămâni) cu exact același tipic. Din 3 cuvinte devenim iar străini (nu mai suntem prieteni pe facebook sau cădem înapoi în necunoscut): acestea sunt: bună, bine, da. Întrebările, de fiecare dată: ce faci? (mai mult sau mai puțin ortografiat) și ai prieten?
Se presupune că dacă am un copil, am soț. Da, bine, că lucrurile nu merg întotdeauna pe făgașul normal, oricum ar fi, cred că nu am o figură care să exprime că aș fi prea interesată de puștiulachi de 20 de ani cu poze cu gagici la cover care mă abordează cu „cf frumoas-o?” . Hahaha.
Deci, dacă ai avut curiozitatea de a citi acest mesaj înainte de a te mai deranja să mă abordezi, poți să părăsești pagina mea de facebook aflând că nu sunt interesată.
Aș putea, pur și simplu, să nu mai dau accept tuturor cererilor... dar dacă totuși în felul acesta bag în aceeași oală și oameni care chiar au ceva de spus?
Așadar, spre marea mea surprindere... am ajuns la 25 de ani și încă îmi vine greu să cred că băieții de vârsta mea pot fi atât de imaturi încât încă să mai abordeze o fată cu „ai prieten?” Și dacă am, și dacă n-am, un tip care începe așa este doar neinteresant și imatur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu