Călător prin lume…

Am pornit în lunga-mi călătorie prin veşnicie… Mi-am luat zborul traversând o mare de lacrimi, lăsând-o în urmă, ca pe o umbră dăinuind pururi peste vreme. Mi-am privit speriată braţele ce mă dureau. Spatele-mi suferea o groaznică transformare… In locul în care obişnuiam să-mi îngrădesc visele, s-au înălţat tainic, angelice aripi. Păşeam pe stele şi luna mă veghea, ca un glob de cristal îmi încălzea inima tremurândă.
M-am trezit prea brusc un înger, dar cât am visat această clipă. M-am înălţat şi am profitat de ocazia mult aşteptată, gonind fiecare negură din calea cerului meu.
Eram fericită, însă chaosul nu a rezistat imaginii vindecătoare şi a trimis un potop de dureri ce m-a zdruncinat şi m-a aruncat mai departe de orice închipuire, într-un cimitir inundat al cărui salvator urma să fiu eu. Am devenit astfel războinică neînfricată şi în lupta cu răul, aripile mi s-au umplut de uzură, devenind chiar eu un demon ce calcă peste cadavre…
Lumea despotică a cuvântului nu m-a încântat şi, în jocul laşităţii marcat de lacrimile-mi albe, m-am hotărât să-mi reneg viaţa crudă. Astfel, am coborât din infern şi, din spuma mării şi apusul soarelui, am devenit, un om printre oameni, trăind într-o existenţă tulburătoare.